Monitorul de Botosani
MONITORUL de BOTOŞANI MIERCURI, 23 APRILIE 2025 5 LOCAL Î n noaptea de Înviere, mii de botoşăneni au umplut bisericile din oraş pentru a lua Lumina adusă de la Ierusalim. Oamenii s-au adunat, cu mic cu mare, în curţile lăcaşurilor de cult, cu lumânări în mâini, înainte de miezul nopţii. Peste 1.000 de credincioşi la Catedrală La Catedrala “Sfinţii Petru şi Pavel” din Boto- şani au participat la slujba din noapte de Înviere peste 1.000 de credin- cioşi, veniţi să se bucure împreună cu cei dragi de minunata veste a Învierii Mântuitorului nostru al tuturor. Ei şi-au dat unii altora Lumina Sfântă, în ritualicul schimb de replici care va fi folosit în loc de salut până la Înăl- ţare. Şi, fiindcă tot vor- bim despre această mare sărbătoare, trebuie spus că, la Biserica “Înălţarea Domnului” din Botoşani, câteva zeci de credincioşi din zonă au ales să întâm- pine Învierea printre schelele bisericii încă în construcţie, un semn clar că dragostea de Dumne- zeu învinge adversităţile, iar împreună oamenii se simt mai puternici. Mulţime numeroasă şi la Cimitirul Pacea Cimitirul Pacea a fost, și în acest an, unul dintre cele mai frecventate locuri de către credincio- șii care au dorit să ia lumină de Înviere și să o ducă la mormintele celor dragi. Aproximativ o mie de persoane au fost prezente la slujba oficiată în incin- ta cimitirului, o participa- re ușor mai redusă față de anii anteriori. Deși momentul reli- gios are o încărcătură aparte, desfășurarea sluj- bei a fost afectată de ati- tudinea multora dintre participanți. În afara zonei apropiate de biseri- că, atmosfera a fost domi- nată de discuții continue și de un comportament lipsit de solemnitate, ceea ce a diminuat atât audibi- litatea slujbei, cât și caracterul ei religios. Organizarea a permis accesul facil, însă lipsa unui minim control asu- pra desfășurării eveni- mentului a făcut ca, în multe zone ale cimitiru- lui, slujba să se transfor- me mai degrabă într-o întâlnire socială, decât într-un moment de recu- legere. Oamenii care nu au mai încăput în biserică au ascultat slujba din curte. La Biserica “Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul”, din municipiul Botoșani, zeci de oameni s-au adu- nat înainte de miezul nop- ţii în curtea lăcaşului de cult pentru a se alătura celor care se aflau deja în rugăciune, în biserică, de mai multe ore. Oamenii au aşteptat, în linişte, ca sunetul clopotelor să ves- tească pentru tot poporul că Iisus Hristos a Înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând. Iar când preoţii au ieşit cu lumână- rile aprinse, Lumina Învierii s-a transmis repe- de, din om în om, împreu- nă cu şoptitul ritualicelor “Hristos a Înviat!”, “Ade- vărat a Înviat!”. Sute de enoriaşi la Biserica Sfânta Ecaterina La Biserica Sfânta Ecaterina din cartierul ANL Bucovina, sute de oameni au participat şi în acest an la slujba de Înviere. Preotul Liviu Florariu a rostit la miezul nopţii îndemnul “Veniţi de luaţi Lumină!”, după care Lumina Sfântă a tre- cut de la un credincios la altul şi s-a aprins în sute de candele şi lumânări. Un alt moment important a avut loc în jurul orei 02.30, când bucatele aduse de credincioşi în coşuri tradiţionale au fost binecuvântate şi sfinţite, înainte de prima masă de Paşte. La Tulbureni, o creştină a făcut live pe TikTok La Biserica “Sfântul Mina” din Tulbureni, cre- știnii au participat în număr mare la slujba de Înviere, cu lumânări. Foarte puține persoane au venit cu coșurile cu mân- care încă din prima parte a slujbei. Curtea lăcașului sfânt părea inițial mai goală, dar până la ora 00.00 aceasta s-a umplut de cre- dincioşi veniţi să se bucu- re de Lumina Sfântă a Învierii. ,,Încerc să vin în fiecare an. Vin mai mult pentru că eu cred că Hristos a murit și a înviat pentru noi. Măcar atât putem face și noi pentru El, să venim și să cele- brăm această zi ”, a spus Ionela Bojincă. Nu au lipsit nici ele- mentele moderne, deşi momentul cerea a anumi- tă solemnitate. O creștină prezentă la slujbă a făcut live pe TikTok. De ase- menea, în apropierea bisericii s-a format și o coadă considerabilă de mașini, semn că au fost persoane venite și din oraș care au participat la slujba din cartierul Tul- bureni. Lumina Sfântă a fost adusă și în acest an de la Ierusalim pentru credin- cioșii creștini ortodocși din Suceava și Botoșani. Reprezentanţii Arhie- piscopiei Sucevei și Rădăuților au plecat, sâmbătă, cu avionul la Aeroportul „Henri Coan- dă” din București. Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă la Suceava de o delegație formată din cei doi exarhi de zonă, arhimandritul Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și arhimandritul Mihail Bălan, starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi. Delegaţia a luat Lumi- nă Harică de la delegația Patriarhiei Române, care o aduce de la Mormântul Sfânt, de la Ierusalim. Lumina Sfântă a fost pri- mită la Ierusalim, la Mor- mântul Domnului, puțin înainte de ora 15.00, la ora 14.54. După pogorârea Sfintei Lumini, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a ieșit din Sfântul Mor- mânt. Acesta a oferit Lumina Sfântă tuturor celor prezenți. O delegație a Patriar- hiei Române condusă de de Superiorul Aşezămin- telor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părin- tele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie a plecat la Ierusalim. Delegaţia a adus în România Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt. După ce avionul delegației Patriarhiei Române a ate- rizat la București, la ora 19.30, Lumina Sfântă a fost împărțită episcopiilor care și-au trimis repre- zentanți pentru a o distri- bui în țară. Delegaţia a venit de la Bucureşti cu un avion pri- vat, Bombardier Challen- ger 350, care a aterizat întâi la Iaşi şi apoi a venit spre Suceava. Avionul a ajuns la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava la ora 20.45. Lumina Sfântă a fost împărțită de PS Damaschin Dorneanul delegațiilor preoțești de la mănăstiri și de la parohii din Suceava și Botoșani, direct de pe aeroport. -Tudor CHIRIAC Lumina Sfântă a venit de la Ierusalim Miracolul sfintei Lumini a fost consemnat prima dată la sfârșitul secolului al IV-lea Mii de credincioşi la slujba de Înviere Bisericile botoşănene şi curţile acestora au fost pline şi în acest an la slujba de Înviere, unde credincioşii au venit să primească Lumina Sfântă. - Redacţia La Biserica Sfânta Ecaterina, credincioşii au ocupat întreaga alee care duce spre lăcaşul de cult, iar la sfin- ţirea bucatelor rândul de zeci de metri a ajuns şi în afara curţii
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=