Monitorul de Botosani
P e Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, pavelele montate recent în zona unde se aflau rondurile cu flori au fost deja înlocuite, la doar câteva săptămâni de la montaj. Lucrările aparent inuti- le au fost observate de mai mulți trecători, care s-au întrebat de ce o suprafață abia amenajată este deja refăcută. „A fost afectată de intervenţiile construc- torului ” Explicația a venit din partea reprezentanților primăriei, care au precizat că pavelele au fost afecta- te în urma intervențiilor făcute de echipa de con- strucție responsabilă cu realizarea pistelor de bici- clete din oraș. „O parte din pavelele amenajate pe Pietonalul Unirii a fost afectată de intervențiile constructoru- lui desemnat pentru reali- zarea pistelor de biciclete. Însă, după ce lucrările la acest obiectiv de investiții vor fi finalizate, toate pavelele care nu se vor prezenta în stare optimă vor fi înlocuite, iar costu- rile generate din acest punct de vedere vor fi aco- perite de constructor” , au transmis reprezentanții primăriei. Investiţie de milioane de lei pentru piste de biciclete Amenajarea pistelor pentru biciclete, în valoare de 14 milioane de lei, pre- supune, printre altele, reconfigurarea spațiului pietonal, teoretic pentru a permite conviețuirea în siguranță a bicicliștilor și pietonilor. În acest scop, au fost demolate mai multe con- strucții decorative și jardi- niere masive. Fântânile arteziene existente nu vor fi demolate, ci vor fi supu- se unui proces de reabili- tare. În urma licitației publi- ce, executantul desemnat al lucrărilor este SC Cor- nell’s Floor SRL. Con- form proiectului, vor fi amenajate piste pentru biciclete pe o lungime totală de 10 kilometri, cu marcaje orizontale și ver- ticale, integrate în zona de trotuar. Acestea vor fi uni sau bidirecționale, în fun- cție de caracteristicile fie- cărei zone. Traseele pistelor -Traseul 1: Bulevardul Mihai Eminescu, de la intersecția cu Șoseaua Iașului, până pe strada Sucevei. Traseul 2: Pietonalul Unirii - Parcul Mihai Emi- nescu - strada Vîrnav - Aleea Scipione Bădescu - strada Primăverii - strada Octav Onicescu - strada Pacea. Traseul 3: Bulevardul George Enescu, de la intersecția cu Bulevardul Mihai Eminescu - strada Pacea - strada Sucevei - Parc Cornișa. Pentru a facilita utilizarea bicicle- telor, vor fi amenajate 15 locații cu rastele pentru parcare și 15 locații cu sta- ții self-service. MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 23 MAI 2025 16 LOCAL Sâmbătă Duminică 12 o C 24 o C 9 o C 18 o C 9 o C 12 o C conform weather.com Vremea va fi caldă. Pe timpul zilei cerul va fi parţial noros. Soarele r\sare 5:26AM Soarele apune 8:54PM Să fim alături Auriștii de la Botșeni încă nu a zis dacă e alături de Georgel al lor sau nu. Că după modelul lui american, Georgel a chemat oamenii în stradă, să lupte alături de el, iar el a plecat un pic în Polonia, după ce abia se întorsese de la Viena cu alte idei decât alea cu care ple- case. E și moment greu acu, că toți așteaptă să vadă când e noaptea aia a cuțite- lor lungi la partid și cine rămâne în viață, și abia după aia anunți cu cine vrei să lucrezi. Au învățat repede de la pesedeu și chestia asta, că așa se face în politică, ca să nu greșești mai bine nu faci nimic. Dar cert e că trebe să lupte cine- va pentru omul ăsta, că el e ocupat prin Europa deocamdată, are problemele lui, e normal. Puls Explicaţie O femeie sună dis- perată la medicul veterinar: - Domnule doctor, pisica mea a băut circa 50 ml de benzină. Apoi s-a învârtit ca nebuna prin casă vreo trei ore şi acum stă pe canapea şi nu se mai mişcă deloc. Ce cre- deţi că s-a întâmplat? Stă medicul şi se gândeşte, apoi răspun- de calm: - O fi rămas fără benzină? Bancul zilei Românilor care și-au tăiat actele Dacă vă dă înapoi Stăpânirea, turul doi Cum îl votați pe Călin Fără buletin? -Dumitru MONACU Epigrama zilei LOTO 6/49 NOROC 1, 14, 6, 32, 10, 46 Report cat. I: 2.051.717,76 lei Report cat. I: 86.071,86 lei 0112403 Muncă în zadar la reabilitarea Pietonalului Sute de dale abia montate pe Pietonalul Unirii au fost crăpate din cauza nesincronizării lucrărilor şi trebuiesc înlocuite. -Georgiana ŞARAMET Cei care au văzut dalele care s-au crăpat după montare spun că o altă problemă este apa care bălteşte pe pietonal în multe zone la fiecare ploaie
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=