Monitorul de Botosani

După cum probabil știți și dumneavoastră, românii reacționează diferit atunci când sunt împresurați de nemulțumiri și dezamăgiri din partea partidelor. Astfel, unii dintre ei încearcă să înțeleagă fenomenul decla- nșator al acestora și de- abia apoi se poziționează în contextul dat, alții pur și simplu dau cu tifla partidului consi- derat vinovat și trec cu arme și bagaje în tabăra adversă, iar alții, mai radicali, nici nu mai vor să audă de cei care le-au înșelat așteptările. Cu siguranță, cei care susțin așa zisa mișcare suveranistă provin din ultima categorie. Pentru ei nu există nici jumătăți de măsură și nici cale de întoarcere către „dușman”. De partea cealaltă, în zona politică, cele două partide care, vorba din popor, au stârnit rahatul să pută, sunt fără discuție PSD și PNL. Alianța contra firii care s-a înfiripat între ele culminând cu „rotativele” care le asigurau preluarea pe rând, a conducerii țării, au stârnit un uriaș val de mânie în aproape orice român. Astfel, cele două partide au contribuit din plin la formarea unui curent antisistem care le-a venit mănușă unor factori externi ce își doreau intrarea României în sfera lor de influență. Și uite-așa, au fost umflați cu „nasos”-ul (adică pompă, în limba rusă!) alde Georgescu și alde Simion care, în ochii unor români mai puțin instruiți, au apărut a fi salvatorii nației, o eroare care se pare că fost cât de cât corectată la votul din 18 mai. Revenind la genera- torii AUR-ului, adică PSD și PNL, în noul context politic cele două partide au mare-mare nevoie de reforme și res- tructurări din temelii. Dacă la PNL lucrurile au o oarecare direcție în sensul că posibilul premier va fi Ilie Bolojan, lide- rul reformator, la PSD necunoscutele sunt prezente la tot pasul, astfel încât ecuația restructurării nu poate fi rezolvată nici chiar de olimpicul Nicușor Dan. Din acest motiv, mă voi rezuma în rândurile următoare să mă focusez pe liberali care se află în acest moment într-o situație inedită și, cumva, favorabilă. Prin numirea ca premier a lui Bolojan, PNL devine extrem de frecventabil pentru politicieni, fapt care tre- buie să constituie un puternic semnal de alarmă pentru lide- rii ce se vor ocupa de managementul partidului. Este absolut obligatorie aruncarea peste bord a tuturor colaboraționiști- lor (cu PSD, desigur!), a fripturiștilor, a profitorilor, corupți- lor, dar și a celor compromiși de-a lungul anilor din cauza atitudinilor și faptelor lor. În acest sens, mulți șefi de filiale trebuie ejectați, în locul lor fiind mare nevoie de oameni noi, nepătați. Dacă la Botoșani într-o oarecare proporție s-a rezolvat acest aspect, în multe județe trebuie efectiv tăiat în carne vie, pentru că nimeni nu se va da de bună voie la o parte, mai ales acum când guvernarea s-ar părea că trece pe strada lor. Revitalizarea partidului șifonat atât de tare în urma întorlocării cu PSD cunoaște în aceste zile o oportuni- tate nesperată care, cu siguranță, nu îi va mai apărea în cale multă vreme de aici încolo. Depinde așadar de Bolojan cum va gestiona schimbarea la față a PNL. De altfel, dacă res- tructurarea și reformarea nu vor fi ample, complete și rapi- de, la scrutinul următor liberalii vor fi istorie. Spunea Iftime în urmă cu câteva zile că dacă ar putea da timpul înapoi cu un an, nu s-ar mai implica în politică. O afirmație surprinză- toare mai ales prin prisma proaspetelor alegeri prezidențiale care ar trebui să reprezinte o mare provocare pentru liderul liberal botoșănean. Dacă situația s-ar fi prezentat cu PNL pe tușă, în afara guvernării, atunci, da, declarația aceasta ar fi avut o noimă. Dar așa, acum când liberalii sunt cumva în prim plan datorită preluării frâielor guvernării de către președintele lor Ilie Bolojan, e la mintea cocoșului că o așa oportunitate de renaștere din propria cenușă nu poate fi decât cel mai fericit și benefic lucru care i se putea întâmpla PNL-ului. Și dacă tot suntem în Botoșani, pe strada Teatru- lui, trebuie să subliniez faptul că la PNL managementul resurselor umane, acea politică de cadre dusă la nivel de artă la PSD de către Octav Cozmâncă, prezintă încă multe puncte slabe, multe zone neexploatate eficient. Adică, mai pe șleau spus, nu ajunge numai impunerea și lansarea în politi- ca liberală a oamenilor din preajma președintelui filialei, la fel cum încă mai sunt de aruncat peste bord niște exponenți ai vremurilor trecute care actualmente nu fac altceva decât să se prezinte pe post de pietre de moară pentru organizație. Nu o să sugerez eu decapitări sau încoronări din simplul motiv că nu e treaba mea. Dar ca jurnalist sunt nevoit să subliniez și să conturez unele aspecte care, probabil, din interior ori nu se văd ori cineva crede că nu sunt importante. Așadar, oportunitatea de reformă și restructurare ivită în calea liberalilor are o componentă temporală extrem de clară: acum, ori niciodată! Tableta zilei Oportunitatea liberală Dumitru MONACU scriitor MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 23 MAI 2025 2 LOCAL L ocuitorii mai mul- tor blocuri din municipiu au înce- put, în ultimele săptămâni, să împărtășească pe rețe- lele sociale și în grupurile de cartier o serie de întâm- plări care au stârnit nelini- ște. La adăpostul întuneri- cului, persoane necunos- cute pătrund în scările de bloc fără interfon și încep să verifice, rând pe rând, ușile apartamentelor. Mișcările sunt discrete, aparent calculate, tocmai pentru a nu atrage atenția locatarilor. Un botoșănean a relatat o experiență care putea avea urmări neplăcute. A fost trezit din somn de sunetul clanței care se mișca încet, fără ca cineva să bată la ușă sau să fi anu- nțat o vizită. A deschis ușa, dar „vizitatorul” a luat-o imediat la fugă. Prins pe picior greșit, indi- vidul a invocat o scuză halucinantă: că venise să ducă gunoiul la tomberon. Deși incidentele de acest tip nu au fost urma- te, până în prezent, de fur- turi efective, starea de îngrijorare a crescut în rândul cetățenilor. Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, a declarat pen- tru presă că „nu avem ast- fel de sesizări din munici- piu. Și nici în județ nu am văzut să fie.” Cu toate acestea, fenomenul pare să existe, chiar dacă momentan nu se concreti- zează în fapte penale. Astfel de practici nu sunt o noutate la nivel național. În orașe precum Bacău sau Galați, au fost raporta- te cazuri în care hoții au vandalizat interfoanele blocurilor pentru a avea acces liber în imobile, apoi au testat ușile pentru a găsi locuințe neasigura- te. Uneori, aceste „teste” se transformă în furturi din apartamente, în spe- cial dacă proprietarii sunt plecați sau ușa a fost lăsa- tă descuiată. Poliția avertizează că lipsa sesizărilor oficiale nu înseamnă absența feno- menului. În multe cazuri, locatarii preferă să rezolve problemele pe cont pro- priu sau consideră că o simplă tentativă nu justifi- că un apel la 112. Totuși, specialiștii în prevenirea criminalității subliniază că orice comportament sus- pect trebuie semnalat, pentru ca autoritățile să poată interveni înainte ca aceste „vizite” nocturne să se transforme în fapte de natură penală. Recomandări pentru locatari -Asigurați-vă că ușa de acces în scara blocului este închisă și funcțională. -Instalați interfon și supraveghere video, dacă acestea lipsesc. -Verificați sistemele de închidere ale ușii de la apartament și nu le lăsați descuiate, nici măcar pen- tru scurt timp. -Nu deschideți necu- noscuților și nu permiteți accesul în bloc fără o verificare prealabilă. -Discutați în cadrul asociației de locatari des- pre măsuri suplimentare de siguranță. Sâmbătă, 24 aprilie 2025, în intervalul 10:00 - 14:00, toate unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar din județ își deschid larg porțile pentru părinți, în cadrul eveni- mentului „Ziua Porților Deschise”. Activitatea este organizată în confor- mitate cu calendarul ofi- cial al activităților educa- ționale și are ca scop pre- zentarea ofertei educațio- nale pentru anul școlar 2025–2026. Evenimentul oferă o oportunitate valoroasă pentru părinții interesați de înscrierea copiilor în creșe și grădinițe, per- mițându-le să afle infor- mații esențiale despre desfășurarea procesului instructiv-educativ, să viziteze sălile de clasă, spațiile de joacă și resur- sele educaționale puse la dispoziția celor mici. „Educația timpurie reprezintă fundamentul dezvoltării armonioase a fiecărui copil, iar „Ziua Porților Deschise” în uni- tățile de învățământ ante- preșcolar și preșcolar este o oportunitate deose- bită pentru părinți și copii de a descoperi mediul educațional care le va ghida primii pași în pro- cesul de învățare. Pe 24 mai 2025, invităm toți părinții să viziteze grădi- nițele și creșele, să intera- cționeze cu cadrele didac- tice și să afle mai multe despre metodele moderne de predare și activitățile menite să stimuleze curio- zitatea și creativitatea celor mici. Împreună, construim un viitor edu- cațional solid pentru copiii noștri!” , a declarat Bogdan Suruciuc, inspec- tor școlar general. Activitatea se va des- fășura la sediile unităților de învățământ, cu respec- tarea prevederilor legale și a normelor instituționa- le în vigoare. -Georgiana ŞARAMET Porţi deschise în grădiniţe şi creşe Nouă metodă de furt din apartamente La Botoşani au fost semnalate mai multe cazuri de „vizitatori” nocturni, care intră în blocurile fără interfon şi probează uşile apartamentelor. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro „Vizitatorii” prinşi în flagrant spun că au greşit apartamentul

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=