Monitorul de Botoşani
MONITORUL de BOTOŞANI MIERCURI, 23 IULIE 2025 10 INTERNAŢIONAL O rganizaţia Naţiu- nilor Unite (ONU) a acuzat ieri armata israeliană că a ucis în Fâşia Gaza, de la finalul lunii mai, cel puţin 1.000 de persoane care încercau să obţină ajutor umanitar, dintre care marea majoritate în apro- pierea punctelor Funda- ţiei umanitare din Gaza (GHF), susţinută de SUA şi Israel, relatează Reu- ters şi AFP, transmite Agerpres. „Peste 1.000 de pales- tinieni au fost ucişi de armata israeliană în timp ce încercau să-şi procure hrană în Gaza după ce GHF a început să func- ţioneze” , a indicat Înaltul Comisariat al ONU pen- tru drepturile omului. GHF a început să dis- tribuie cutii cu produse alimentare în 26 mai, după o blocadă de peste două luni impusă de Israel faţă de accesul ori- cărui ajutor umanitar şi în pofida avertismentelor privind riscul de foamete. „La 21 iulie, noi am recenzat 1.054 de persoa- ne ucise în Gaza în timp ce încercau să obţină hrană; 766 dintre ele au fost omorâte în apropie- rea punctelor GHF şi 288 în proximitatea convoaie- lor cu ajutor ale ONU şi ale altor organizaţii uma- nitare” , a detaliat Înaltul Comisariat. „Datele noastre se bazează pe informaţii provenite de la multiple surse fiabile din teren, în special echipe medicale şi organizaţii umanitare şi de apărare a drepturi- lor omului” , a explicat el. Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat în replică la atacul de o amploare fără precedent comis de mişcarea isla- mistă palestiniană Hamas în sudul teritoriului israe- lian pe 7 octombrie 2023. ONU şi principalele organizaţii umanitare au refuzat să lucreze cu GHF, afirmând că această fundaţie serveşte intere- selor militare israeliene şi încalcă principiile umani- tare de bază. Autorităţile spaniole au eliberat 162 de femei care erau forţate să lucre- ze ca prostituate de către o presupusă bandă de tra- fic de persoane, a anunţat poliţia ieri, transmite dpa. Poliţia Naţională spa- niolă a precizat că 37 de persoane au fost arestate, în timp ce nouă dintre suspecţi au rămas în arest preventiv. Banda, extrem de organizată, transformase apartamente şi spaţii comerciale din regiuni de vacanţă precum Valen- cia, Alicante, Malaga şi Murcia în „saloane de masaj”. Femeile erau monito- rizate non-stop şi forţate să se prostitueze. Victi- mele trăiau în condiţii precare, nu aveau aproa- pe deloc libertate şi erau obligate să cedeze cea mai mare parte a câştigu- rilor. Poliţia a menţionat că femeile au fost recrutate atât direct în ţările lor de origine, cât şi în Spania. Majoritatea trăiau în sărăcie şi nu aveau nici permise de şedere, nici permise de muncă în Spania. Comunicatul poliţiei a mai consemnat că, în bordeluri, femeile „dor- meau înghesuite în paturi suprapuse sau direct în acelaşi pat în care îşi pri- meau clienţii”. Majorita- tea camerelor erau ţinute încuiate. În acelaşi timp, în cadrul a 39 de percheziţii efectuate în toată ţara, au fost confiscate suma tota- lă de 141.000 de euro (aproximativ 165.000 de dolari) în numerar şi trei vehicule. Ancheta continuă, iar, potrivit poliţiei, sunt exa- minate şi acuzaţii de spă- lare de bani. Peste 60 de conturi bancare şi nume- roase active au fost blo- cate. Președintele rus, Vla- dimir Putin, a declarat, luni, că rata minimă a natalității ar trebui să fie de 2,1 pentru fiecare femeie, transmite oficio- sul Kremlinului. Nivelul de natalitate în Rusia a scăzut dramatic și a ajuns la minimul ultimilor 200 de ani. Brechalov, preșe- dintele Republicii Udmurtia, a declarat președintelui că, în pre- zent, sarcina de a crește rata natalității este o pro- vocare pentru republică, coeficientul în regiune fiind de 1,39. „Ușor mai mare decât în Districtul Federal Volga, dar mai mic decât media rusă. Aceasta este o provocare foarte ambițioasă pentru noi. Până în 2030, 1,6 ar trebui să fie coeficientul” , a spus el, menționând că există o tendință pozitivă - în fiecare an există mai multe familii cu mulți copii. „Rata totală a fer- tilității ar trebui să fie mai mare, desigur. Chiar și până în 2030 nu este suficient. Dar înțeleg că nu a fost ușor să realizăm acest lucru, dar cel puțin 2,1 ar trebui să fie” , a subliniat Putin. Încercări- le Rusiei de a crește rata natalității - prin politici de promovare a „valorilor tradiționale”, restricții mai stricte privind avortul și încurajarea de către ofi- ciali a familiilor mai numeroase - par să eșue- ze, deoarece numărul de nașteri a scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimele secole. Autorităţile spaniole au eliberat peste 160 de femei exploatate sexual Putin vrea să impună rusoaicelor rată minimă de natalitate Armata israeliană ar fi ucis mii de oameni care aşteptau ajutor umanitar ONU acuză armata israeliană că a ucis peste 1.000 de persoane care încercau să obţină ajutor umanitar. Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat în replică la atacul de o amploare fără precedent comis de Hamas în sudul teritoriului israelian
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=