Monitorul de Botoşani
P acienţii vor benefi- cia în continuare de toate îngrijirile medicale aferente fiecărei patologii pe care o au, potrivit noului pachet de măsuri, a dat asigurări, ieri, preşedintele CNAS, Horaţiu Moldovan, care a precizat că va exista chiar şi o investigaţie în plus pentru cei cu anumite boli cronice. „Pacienţii vor benefi- cia în continuare de toate îngrijirile medicale afe- rente fiecărei patologii pe care o au. Prin investiga- ţiile de tip monitor, noi venim cu ceva în plus faţă de ceea ce au în mod curent sau au avut în mod curent din perspectiva contractului-cadru. Ce este practic în plus ca beneficiu faţă de un pacient obişnuit? Un pacient care este în evi- denţă cu o boală cronică va beneficia de investiga- ţii de tip monitor, care nu diferă din punct de vede- re medical cu nimic faţă de o investigaţie obişnui- tă pe care o putem face pe un bilet normal de tri- mitere către laborator sau către specialităţi decât din perspectiva unei limitări a bugetului total”, a declarat Moldo- van, într-o conferinţă de presă. El a anunţat că va exis- ta o investigaţie în plus pentru pacienţii cu boli cardiovasculare, diabet, boli cronice de rinichi. „Pentru acest tip de boli cronice, boli cardio- vasculare, diabet, boală cronică de rinichi, pe lângă managementul normal al pacientului vor beneficia aceşti pacienţi de o investigaţie sau de un set suplimentar de investigaţii, o dată pe an, deci în plus faţă de mana- gementul obişnuit al bolii, suplimentar faţă de bugetul alocat pentru investigaţiile paraclinice, iar pacienţii oncologici vor beneficia de atâtea investigaţii de câte au nevoie peste bugetul alo- cat. Aceasta este practic singura modificare pe care am făcut-o, focusân- du-ne pe pacienţii onco- logici, pentru că totuşi bugetul Casei de Asigu- rări de Sănătate este finit. Dacă am avea buget neli- mitat, am avea practic acces nelimitat şi sub- bugete nelimitate pentru fiecare categorie de ser- vicii medicale. Dar trebu- ie să facem o prioritizare a cheltuielilor şi prioriti- zarea din perspectiva accesului la servicii medicale nu este afectată. (…) Deci nimeni nu va rămâne neinvestigat, nimeni nu va rămâne netratat” , a subliniat pre- şedintele CNAS. „Piaţa se va autoregla conform modelului de consum” Pe de altă parte, el a precizat că nu este vorba despre eliminarea, res- pectiv scoatere de pe piaţă a medicamentelor inovative. „Nu este vorba despre eliminarea, despre scoa- terea de pe piaţă a medi- camentelor inovative, ci este un fapt absolut nor- mal ca în situaţia sau în momentul în care paten- tul unui medicament inovativ expiră să poată să intre pe piaţă medica- mentele generice, care au aceeaşi substanţă activă, au acelaşi efect, dar mai au şi costul la o treime. Ceea ce nu s-a întâmplat în România în ultimii ani este următorul lucru: dacă pentru un pacient din o altă ţară, din vestul Europei, acest mecanism este un mecanism semi- automat sau automat, în România pierdem foarte mult timp cu procedurile administrative care să permită medicamentului generic să intre pe piaţă alături de medicamentul inovativ. Iar aici piaţa se va autoregla conform modelului de consum, conform modelului pres- criptiv. Dar regula de piaţă neimpusă este că, pe măsură ce apar mai multe medicamente care să concureze medicamen- tul inovativ în termeni practici şi pragmatici, preţul medicamentului inovativ automat va veni mai jos dacă acea com- panie doreşte să îşi men- ţină produsul pe piaţă” , a explicat Horaţiu Moldo- van. MONITORUL de BOTOŞANI MIERCURI, 23 IULIE 2025 16 LOCAL Joi Vineri 17 o C 31 o C 18 o C 32 o C 18 o C 32 o C conform weather.com Vremea va fi caldă. Pe timpul zilei cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab la moderat din NV. Soarele r\sare 5:39AM Soarele apune 8:59PM Derută maximă De când Grindea- nul de la şăfia pesede i-o făcut ciumpalaci pe ăia din partid care cică vor ieşirea de la guvernare, nu se mai aude nici musca pe conturile feisbuciste botoşănene. Unde până mai ieri puteai să citeşti remarci doiniţeşti de genu că intrarea la guvernare nu e, vezi Doamne, un cec în alb. Sau remarcile lu midnait caleru Budăi, care cică nu regreta „dez- voltarea” făcută pesede, chit că o băgat ţara în rahat. Oricum, până se face alegeri interne în partid, o să fie fain tare în pesede. Că lideri ca Doiniţa nu ştiu cu care tabără să meargă, şi până se lămuresc pot să pos- teze numai de astea cu pupat babe şi cop- chii. Puls Rapiditate În autobuz, un tip prinde un hoț care-și strecurase mâna în buzunarul lui: - Nu te mai obosi, nevastă-mea a fost mai rapidă! Bancul zilei Bolojan Om cu randamen- tu-n vene, E as la restructura- re, Până și-ale lui sprâncene Fiind prinse-n comasare. -Dumitru MONACU Epigrama zilei Reforma sanitară nu taie servicii medicale Şeful CNAS susţine că orice bolnav aflat sub tratament va beneficia în continuare de cel puţin aceleaşi servicii medicale. Horaţiu Moldovan, preşedinte CNAS: „Nimeni nu va rămâne neinvestigat, nimeni nu va rămâne netratat”
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=