Monitorul de Botosani

L orela B., o tânără de 24 de ani, a fost condamnată la 19 ani de închisoare cu exe- cutare pentru omor califi- cat și tentativă de omor calificat, ambele în con- textul violenței în familie, după ce și-a aruncat cei doi copii de la etajul doi al unui hotel, în vara anu- lui 2023. Decizia Tribu- nalului Botoșani nu este definitivă și poate fi ata- cată cu apel. Gestul șocant a avut loc în seara zilei de 20 august 2023, în incinta unui hotel din municipiul Botoșani. Femeia și-a aruncat fiii, în vârstă de 2 și 3 ani, de la înălțime, iar cel mai mic dintre ei a decedat pe loc. Înainte de fapta extremă, aceasta i-a trimis soțului un mesaj de adio. În timp ce echipajele de urgență interveniseră pentru a salva copiii, femeia amenința că se va sinucide. A fost nevoie de intervenția unui negocia- tor specializat, care a reușit să o convingă să renunțe. Copilul supraviețuitor, un băiețel de 3 ani, a fost grav rănit, însă a ieșit din comă în mod miraculos chiar de ziua lui. A fost tratat în mai multe unități medicale din țară, iar medicii spun că, în afară de unele dificultăți de vorbire, nu a rămas cu alte sechele. Tatăl copi- lașilor a divorțat de tână- ră la două luni după tra- gedie. Sentinţa pronunţată În urma procesului, Tribunalul Botoșani a sta- bilit o pedeapsă de 16 ani de închisoare pentru omor calificat și 9 ani pentru tentativă la omor calificat. Pedepsele au fost contopite, iar instanța a aplicat sporul legal, sta- bilind o pedeapsă finală de 19 ani de închisoare cu executare. Totodată, femeii i-au fost interzise mai multe drepturi civile pentru o perioadă de 5 ani, inclusiv cele părin- tești. Pe lângă condamnarea penală, Lorela B. a fost obligată să plătească des- păgubiri în valoare totală de peste 106.000 lei, către spitalele unde a fost tratat copilul, către Serviciul de Ambulanță și către tatăl copilului supraviețuitor, reprezentând daune morale. Instanța a dispus și un tratament medical psihia- tric obligatoriu, care va fi aplicat în perioada dete- nției. De asemenea, s-a menținut sechestrul asu- pra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, până la acoperirea sume- lor datorate. Sentința a fost pronu- nțată ieri, pe 23 iunie 2025, iar apelul poate fi formulat în termen de 10 zile. Tragedia a zdruncinat profund comunitatea locală și a generat ample reacții în spațiul public, relansând dezbaterile despre sănătatea mintală a părinților, protecția minorilor și sprijinul psi- hologic acordat familiilor vulnerabile. Tatăl copilaşilor aruncaţi pe geam a divorţat de soţie şi are de primit şi despăgubiri MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 24 IUNIE 2025 7 LOCAL Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul Această sărbătoare este cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era des- cendentă a seminției lui Aaron. Naște- rea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său. Exista o lungă perioadă din viața Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informații. Cunoaștem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru veni- rea lui Hristos, ci și acela de a-L des- coperi lumii ca Mesia și Fiul lui Dum- nezeu. Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiți- vă, că s-a apropiat Împărăția ceruri- lor!”. Cei care se îndreptau erau bote- zați în Iordan. Sfântul Ioan le atrăgea atenția celor care ascultau cuvântul său că el botează cu apă spre pocăință, dar va veni Mesia care va boteza cu Duh Sfânt, pregătind venirea Mântui- torului. Acesta este și motivul pentru care Sfântul Ioan apare în unele icoa- ne ca înger cu aripi. Această reprezen- tare își are originea în profeția lui Maleahi, unde cel care pregătește calea Domnului este numit îngerul Domnului. Ioan este nume iudaic - „Iohanan” prescurtare din Iehohanan și înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar - loc în care numai arhie- reul intra o singură dată pe an, în luna a șaptea, ziua a 10-a (cf. Levitic 16, 29). Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septem- brie și alta din octombrie. Astfel s-a rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naștere. Preot Olivian SANDU Sărbătoarea zilei Închisoare pentru mama care şi-a aruncat copiii pe geam Tânăra care acum doi ani şoca o ţară întreagă cu un gest extrem şi-a aflat sentinţa. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=