Monitorul de Botoşani

Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compu- nea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie. Piesa „Symphony of Des- truction” (Simfonia Dis- trugerii, n.a.) este mai mult decât un cântec heavy metal cu un refren memo- rabil; ea este o metaforă a felului în care puterea coru- pe, cum masele pot fi manipulate și cum societăți întregi se lasă conduse spre autodistrugere de către liderii pe care chiar ele i-au ridicat. Cântecul esențializează felul în care masele dau puterea unui om obișnuit, care ajunge apoi să se crea- dă zeu și să conducă lumea spre ruină. Această imagi- ne artistică devine o oglindă tulburătoare a realității politice din România, unde oameni ridicați la putere de speranțele electoratului sfârșesc prin a-și uita promi- siunile și a acționa în interes propriu. În versuri, auto- rul face referire la povestea fluierașului care a scos șoarecii din oraș cântându-le. Aidoma la noi, fluierașii politicii românești cântă melodii populiste, iar cetățenii dansează ca niște marionete pe o simfonie a distruge- rii. În această partitură apăsătoare apare uneori câte o voce singulară, care nu se încadrează în corul vechilor structuri. Ilie Bolojan, cu bune și cu rele, este un astfel de exemplu. El nu este un zeu, ci un om. Și este singur. În spatele său nu se află un front de susținere solid, ci doar alianțe conjuncturale cu îmbuibații fostelor regi- muri corupte, care nu au niciun interes real pentru reformă. În fața sa se ridică opoziția naționalistă, inte- resată doar să-l elimine pe reformist pentru a-și impu- ne propria agendă. În acest joc al intereselor, ambele tabere se pot uni oricând, cu singurul scop, acela de a scăpa de cel care tulbură status quo-ul. Reformele pe care le propune sau le aplică Bolojan nu sunt toate originale - unele sunt idei dezvoltate din experiența proprie, altele preluate din modele externe. Unele au efecte benefice, cum ar fi restructurarea apa- ratului de stat și reducerea cheltuielilor bugetare, ese- nțiale pentru a opri hemoragia de resurse publice. Alte măsuri, precum creșterea taxelor care apasă pe umerii cetățenilor, riscă însă să repete aceleași greșeli pe care cântecul distrugerii le denunță: sacrificarea maselor pentru a întreține o mașinărie politică și administrativă care nu se schimbă cu adevărat. România de azi seamănă izbitor cu tabloul sumbru din piesa trupei Megadeth. Cetățenii, prinși între iluzii electorale și realități economice, dansează pe sforile trase de grupuri de interese, incapabili să iasă din rit- mul impus de „simfonia” corupției și a compromisuri- lor. Fluierașii fermecați cântă pe mai multe voci - unii cu accente naționaliste, alții cu promisiuni reformiste, dar toți încercând să-și asigure controlul asupra mulți- mii. Și totuși, la fel ca în versul „A peaceful man stands tall” („un om pașnic se ridică”, n.a), există încă spera- nța ca oamenii simpli și pașnici să rămână demni în fața acestei simfonii a distrugerii. Societatea civilă, alegătorii responsabili, vocile independente din presă sau administrație pot fi contrapunctul necesar pentru a opri cântecul fals al distrugerii și a începe o altă parti- tură - una a construcției, a responsabilității și a demni- tății. România de azi trăiește între două partituri: cea a distrugerii, cântată de corul vechilor și noilor manipu- latori, și încercările fragile ale unor lideri solitari de a aduce alt ritm. Nimeni, până acum, nu a fost capabil să compună o „simfonie a renașterii”. Prețurile la utilități s-au dublat, la apă și hrană au crescut cu mult peste rata inflației. Cu toate astea, luările de poziție con- structive - și sunt destule, din partea specialiștilor - nu am văzut să aibă reverberații sociale de amploare. Și nici nu cred că vor avea, în viitorul imediat. Oamenii simpli nu mai protestează, ci fug. Mai degrabă cred că vom fi martorii nefericiți ai unui nou val de imigrație. Tableta zilei Simfonia distrugerii Virgil COSMA jurnalist MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 25 AUGUST 2025 2 LOCAL Satul Oneaga din Cris- tești a trăit ieri o zi de mare sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părin- te Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat slujba de sfințire a bisericii parohiale „Sfân- tul Mare Mucenic Gheor- ghe” și a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a sute de cre- dincioși veniți din între- gul Protopopiat Botoșani. Ceremonia a început cu sfințirea zidurilor și a Sfântului Altar, iar Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe un podium special amenajat în curtea biseri- cii. În cuvântul de învăță- tură, Mitropolitul Teofan a vorbit despre darul ier- tării și puterea sa de a schimba vieți: „Iertarea zideşte, neiertarea dărâmă. Ierta- rea dă viaţă, neiertarea ucide. Iertarea îi face pe oameni liberi, neiertarea îi transformă în robi ai plânsului şi ai amărăciu- nii. Dumnezeu ne iartă chiar și atunci când noi risipim viața în lucruri deșarte, iar Evanghelia ne cheamă să iertăm și noi pe cei ce ne-au greșit” , a subliniat ierar- hul. La finalul slujbei, părintele paroh Radu Musteață a fost hirotesit iconom stavrofor, iar cti- torii și binefăcătorii au primit distincții de vredni- cie pentru sprijinul oferit lucrărilor de reabilitare. Lăcaş cu o istorie aparte Biserica din Oneaga a fost ridicată în 1856 de schimonahia Safta Brân- coveanu, însă lucrările au fost finalizate abia în 1875, prin grija vornicu- lui Teodor Cristescu. De-a lungul timpului, lăcașul a avut nevoie de ample lucrări de consoli- dare și modernizare. În ultimii ani, biserica a fost restaurată atât la interior, cât și la exterior: pictura murală și icoane- le au fost refăcute, a fost montată tâmplărie din stejar, sistem de ventila- ție și încălzire prin par- doseală, iar la exterior s- a consolidat structura de rezistență și s-a refăcut acoperișul. -Tudor CHIRIAC D ouă femei au ajuns la spital ieri la amiază, după ce au fost rănite într-un impact violent între două autoturisme în marginea orașului. Evenimentul rutier s- au petrecut în zona pădu- rii Rediu, din marginea municipiului Botoșani. În incident au fost implicate două mașini, un Mercedes și un Renault. La un moment dat, din motive necunoscute unul dintre șoferi a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Acolo a izbit frontal un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului două femei, o șoferiță în vârstă de 47 de ani și o pasageră din aceeași mașină, în vârstă de 58 de ani, au fost rănite. În urma unui apel la 112, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de Ambulanță și poliție. Cadrele medicale le-au acordat primul ajutor vic- timelor, după care le-au transportat la spital pen- tru investigații suplimen- tare. „La fața locului au fost dirijate doua echipaje medicale cu asistent. Cadrele medicale au identificat două victime de sex feminin, conștiente și stabile din punct de vedere hemodinamic. După ce li s-a acordat primul ajutor, acestea au fost transportate la spital pentru investigații supli- mentare și tratament de specialitate” , a declarat medic primar Andreea Stărică, purtătorul de cuvânt al SJA Botoșani. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătă- mare corporală din culpă și au demarat o anchetă pentru a stabili cu exacti- tate cauzele producerii accidentului. Sfinţire oficiată de Mitropolitul Teofan Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Oneaga, a fost sfinţită ieri Femei rănite în coliziunea a două maşini Un impact frontal înregistrat ieri în dreptul pădurii de la Rediu a făcut din nou victime pe şosea. -Tudor CHIRAC Victimele coliziunii s unt o şoferiţă şi o pasageră din maşina acesteia

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=