Monitorul de Botoşani
MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 25 AUGUST 2025 3 LOCAL M inisterul Fina- nțelor a amânat aplicarea impo- zitării proprietăților imobiliare la valoarea de piață pentru persoanele fizice, inițial prevăzută pentru 2026, din cauza lipsei timpului pentru implementarea sistemelor informatice și a mecanis- melor de evaluare. În 2026 va fi aplicat un mecanism tranzitoriu, iar impozitarea la valoarea de piață ar urma să intre în vigoare efectiv din 2027. Vicepremierul Barna Tanczos a declarat recent că impozitele pe clădiri ar putea crește cu 60-70%, pentru a consolida buge- tele locale și a asigura resurse pentru proiectele de dezvoltare ale primă- riilor. Cum impozitarea la valoarea de piață, asuma- tă și ca angajament în pla- nul fiscal cu Comisia Europeană și în PNRR, ar urma să se aplice abia din 2027, pentru 2026 va fi prevăzut un mecanism tranzitoriu. La persoane juridice, unde impozitarea ține cont de valoarea stabilită în urma unei evaluări, nu ar urma să aibă loc modi- ficări. Impozitarea pro- prietății la valoarea de piață este prevăzută deja de legislația în vigoare. Mecanism tranzitoriu pentru anul viitor Inițial, măsura ar fi tre- buit să intre în aplicare de la 1 ianuarie 2025, după ce Parlamentul a stabilit la finalul anului 2022, prin legea care a aprobat Ordonanța 16 din acel an, intrarea în vigoare a pre- vederilor ordonanței refe- ritoare la impozitarea pro- prietății la valoarea de piață, dar abia de la 1 ianuarie 2025. Din rațiuni electorale a fost amânată pentru 1 ianuarie 2026. Acum ar urma să aibă loc o nouă amânare. Mecanismul tranzitoriu ar trebui însă să asigure o impozitare mai apropiată de valoarea de piață. Impozitele ar putea crește prin modificarea valorilor impozabile din Codul Fis- cal, ceea ce ar însemna că impactul ar fi același pen- tru toată lumea. În pre- zent, valoarea impozabilă a clădirii este stabilită în funcție de indicatori pre- cum zona în cadrul locali- tății, rangul localității și materialele folosite la construcție. Impozitul pe clădiri rezidențiale deținute de persoane fizice se calcu- lează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valo- rii impozabile a clădirii. Procentajul se stabilește de către autoritatea locală, dar este aproape peste tot în țară aproape de nivelul minim. Se pregătește majorare cu 70% Vicepremierul Barna Tanczos a afirmat recent că impozitul pe clădiri rezidențiale ar putea cre- ște cu 60-70%. „Momentan vorbim de un procent între 60% și 70%. La finalul discuții- lor vom avea varianta finală. Este și o discuție pe care o poartă România de ani de zile cu Comisia Europeană. Analizele Comisiei și chiar analize- le Ministerului Finanțelor arată că foarte multe comune nu majorează periodic impozitele, așa cum ar trebui, și, în foar- te multe situații, primăria se bazează foarte mult pe veniturile de la centru și foarte puțin pe veniturile proprii. Este o majorare necesară pentru consoli- darea bugetelor locale, astfel încât aceste primă- rii să devină cât de cât independente financiar și să poată asigura resurse- le pentru proiectele de dezvoltare” , a afirmat Tanczos într-o intervenție la postul Digi 24. Primăriile nu au bani pentru proiectele de dez- voltare, astfel că este necesară o creștere a impozitelor. „Pentru a echilibra această situație, propune- rea este de a majora cu aceste procente impozite- le locale la autoturisme și la clădiri. Vor avea loc în continuare discuții pentru o formulă de calcul. Inclusiv discuții dacă mașinile electrice, inclu- siv cele scumpe, să fie scutite de impozit sau nu”, a spus vicepremie- rul. Cât se plăteşte la Botoşani Botoșănenii proprietari de locuinţe plătesc impo- zite mai mici decât firme- le, însă aceste taxe au înregistrat și ele unele ajustări. Cota de impozit pentru clădirile rezide- nțiale și clădirile-anexă aflate în proprietatea per- soanelor fizice este la Botoşani de 0,1% din valoarea impozabilă a clă- dirii, spre minimul permis de lege. Spre exemplu, în Zona A de impozitare, pentru o garsonieră botoșănenii plătesc în acest an aproxi- mativ 100 de lei, iar pen- tru un apartament cu patru camere impozitul poate ajunge la 360 de lei, com- parativ cu 2024, când pentru o garsonieră în zona A impozitul a fost aproximativ 85 de lei, iar pentru apartamente cu patru camere 310 de lei. De asemenea, impozi- tul pe terenuri a fost stabi- lit în funcție de zonă și variază între 110 și 201 lei pe hectar pentru tere- nurile intravilane fără construcții. Pentru clădiri- le nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul este de 0,45%, cu excepția celor utilizate pentru activități din domeniul agricol, care beneficiază de o cotă de impozit de 0,4%. Creșteri pentru terenuri le și clădirile neîngrijite O măsură importantă adoptată în 2025 vizează majorarea impozitelor pentru terenurile și clădi- rile neîngrijite. Astfel, impozitul pentru clădirile neîngrijite situate în intra- vilanul municipiului Botoșani a crescut cu 300% pentru punctajul între 6,1% și 25%, și cu 400% pentru punctajele mai mari de 25%. De ase- menea, pentru terenurile neîngrijite, impozitul cre- ște cu 300% pentru punc- tajul de 50% și cu 400% pentru punctajul de 100%. Unde se află Botoșaniul la impozitarea clădirilor În raport cu alte județe, Botoșaniul se află într-o poziție intermediară, având atât creșteri, cât și politici fiscale ce pot atra- ge atenția. De exemplu, în comparație cu alte orașe din România, Botoșani a adoptat o creștere semni- ficativă pentru impozitul pe clădirile nerezidențiale (1,365% din valoarea impozabilă), dar aceasta nu este la fel de drastică ca în Baia Mare (unde creșterile au ajuns până la 100%) sau în Arad (cu creșteri de până la 38%). La Galați, impozitele pentru clădirile rezide- nțiale au crescut deja cu sume cuprinse între 10 și 39 de lei. În Zona A de impozitare, de exemplu, pentru o locuință cu o cameră (25 mp), gălățenii plătesc 111 lei, iar pentru un apartament cu patru camere (80 mp), impozi- tul ajunge la 358 de lei. În Tulcea, impozitele și taxele locale au fost inde- xate cu 10,4%, iar taxa de habitat a crescut de la 213 lei la 217 lei pe persoană anual. Aceasta este o ajus- tare standard a impozite- lor, aplicabilă și altor localități, în concordanță cu rata inflației. Iașul a introdus o nouă taxă pentru anul 2025 - taxa de protecție civilă, care este aplicată tuturor proprietarilor de imobile (persoane fizice și juridi- ce). Aceasta reprezintă 2% din valoarea impozi- tului pe clădiri, dar nu este mai mică de 10 lei pentru fiecare contribua- bil. De asemenea, impozi- tul pe apartamentele cu trei camere s-a mărit, ajungând între 237 și 270 de lei, în funcție de zona în care este amplasat imobilul. Baia Mare a aplicat creșteri-record ale impo- zitelor și taxelor pentru 2025. Astfel, locuitorii plătesc taxe mai mari cu 47% pentru locuințe, iar pentru clădirile nerezide- nțiale creșterea este și mai mare, ajungând până la 100% pentru clădirile nereevaluate. La Alba Iulia au fost sus- pendate taxele de turism, pentru a sprijini dezvoltarea turistică. (V.S.) Taxele uriaşe pe case mai aşteptă Botoşănenii şi restul românilor se mai pot aştepta la impozite decente pe locuinţe doar un an, după care majorările vor fi considerabile. Un impozit de 360 de lei cât este în prezent pentru un apartament cu patru camere la Botoşani va ajunge la 612 lei
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=