Monitorul de Botoşani
C lipe de groază s-au consumat într-o cofetărie din Botoșani, unde un bărbat a fost salvat de la o moar- te sigură. Astfel, într-o zi obișnuită, într-un loc neașteptat, cadrele medi- cale au reușit să redea unei familii speranța. În vârstă de 61 de ani, botoșăneanul a trecut prin cea mai grea încercare a vieții sale. După ce a pășit doar câțiva metri în interiorul localului, aces- ta s-a prăbușit la podea, suferind un stop cardio- respirator. Panica și neputința au cuprins pentru câteva secunde clienții și perso- nalul. Totuși, promptitu- dinea celor din jur a făcut diferența dintre viață și moarte. Angajații au sunat imediat la 112, iar în doar câteva minute un echipaj cu medic al Servi- ciului Județean de Ambu- lanță a ajuns la fața locu- lui. A urmat o luptă contra- cronometru. În mijlocul cofetăriei, medicii au început manevrele de resuscitare, aplicând două șocuri electrice cu defi- brilatorul. Minunea s-a produs: inima bărbatului a pornit din nou, iar pul- sul i-a fost restabilit. Transportat de urgență la Spitalul Județean „Mavromati”, pacientul a fost internat pe secția de Terapie Intensivă Cardio- logie, unde medicii l-au monitorizat atent. După stabilizare, s-a decis transferul la Iași, pentru investigații de specialita- te. Bărbatul era conștient, dar suferise și un trauma- tism cranian în momentul în care s-a prăbușit din picioare. „A fost o inter- venție la limită, dar din fericire, după aplicarea protocolului de resuscita- re pacientul a fost stabili- zat. Fiecare secundă a contat” , a precizat medi- cul Carmen Răgoșcă din cadrul SJA Botoșani. MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 26 AUGUST 2025 4 LOCAL Copac împodobit cu berze pe marginea şoselei la Stăuceni. Poza de la pagina 4 Ambrozia, cunoscută popular drept „iarba pâr- loagelor”, a devenit în ultimii ani una dintre cele mai agresive plante alergenice din România. Polenul produs de ambrozie este extrem de puternic și poate provo- ca reacții alergice severe chiar și în cantități infi- me. Simptomele alergiei la ambrozie sunt bine cunoscute celor care suferă de această afe- cțiune: strănut repetitiv, nas înfundat sau care curge continuu, mâncă- rimi și lăcrimare ocula- ră, dar și tuse sau senza- ție de gâdilat în gât. În cazurile mai grave, expunerea la polen poate declanșa crize de astm, cu dificultăți de respirație ce ajung uneori să necesite asiste- nță de urgență. Sezonul ambroziei începe, de regulă, la sfâ- rșitul lunii iulie, atunci când planta intră în perioada de polenizare. Totuși, momentul de vârf, în care aerul devi- ne saturat cu polen și simptomele se acutizea- ză pentru persoanele alergice, este luna august și începutul de septembrie. Concentrația ridicată de polen se menține și pe parcursul lunii sep- tembrie, iar în funcție de vreme, manifestările pot continua chiar până în octombrie. Recomandări din partea specialiştilor Specialiștii recoman- dă persoanelor afectate să fie atente la expune- rea în aer liber, mai ales dimineața și în zilele cu vânt, când particulele de polen sunt purtate cu ușurință pe distanțe mari. În plus, este impor- tant ca locuința să fie bine protejată: geamuri- le închise în perioadele critice și folosirea filtre- lor de aer pot reduce mult contactul cu pole- nul. Tratamentul medica- mentos – de la antihista- minice la spray-uri nazale și, în unele cazuri, imunoterapie – trebuie stabilit întot- deauna de un medic alergolog. Prevenția rămâne cea mai eficientă armă: îndepărtarea ambroziei de pe terenurile private și aplicarea legii care obligă autoritățile să combată această plantă invazivă pot reduce semnificativ impactul asupra sănătății publice. -Tudor CHIRIAC Polițiștii de imigrări din Botoșani au derulat, pe 22 august, o acțiune de verificare în două unități cu profil hotelier și de ali- mentație publică, vizând prevenirea și combaterea muncii ilegale a cetățeni- lor străini. În urma controalelor, au fost identificate trei persoane – toți cetățeni români, cu vârste între 19 și 42 de ani. Autoritățile au anunțat că, la momen- tul verificărilor, nu s-au găsit străini sau cetățeni provenind din statele Uni- unii Europene, Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene. De asemenea, nu au fost depistate persoane aflate în ședere ilegală și nu s-au aplicat sancțiuni contravenționale. Reprezentanții Inspec- toratului General pentru Imigrări subliniază că „astfel de activități au un rol preventiv și urmăresc respectarea legislației în domeniul muncii și al șederii străinilor, contri- buind la menținerea unui climat de siguranță în mediul economic” . Instituția reamintește angajatorilor că „respec- tarea legislației privind încadrarea în muncă a străinilor reprezintă o responsabilitate comună, care sprijină dezvoltarea unui mediu de afaceri corect și sigur”. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Controale inopinate cu poliţia de la Imigrări A început sezonul alergiilor la ambrozie Pacient salvat cu electroşocuri la cofetărie Un caz medical extrem de grav a fost rezolvat cu succes chiar dacă intervenţia s-a desfăşurat într-un loc neconvenţional. -Tudor CHIRIAC Pacientul a fost stabilizat, după care a fost transferat la Iaşi
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=