Monitorul de Botoşani
MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 26 AUGUST 2025 6 LOCAL U n incendiu izbuc- nit ieri după- amiază într-o gos- podărie din localitatea Smârdan, comuna Suha- rău, a fost la un pas să se transforme într-un dezas- tru. Proprietara, în vârstă de 85 de ani, a încercat să igienizeze adăpostul pen- tru păsări folosind o făclie, însă flăcările au scăpat de sub control și au cuprins anexa din apropierea casei. Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Dara- bani au ajuns rapid la fața locului cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suha- rău. La sosire, incendiul se manifesta pe o supra- față de aproximativ 10 metri pătrați, existând ris- cul ca acesta să se extindă la locuința aflată la câțiva metri distanță. Intervenția promptă a pompierilor a limitat pro- pagarea flăcărilor și a împiedicat producerea unor pagube mai mari. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarei, care a suferit un atac de panică, însă aceasta a refuzat trans- portul la spital. Autoritățile reamintesc populației importanța res- pectării regulilor de sigu- ranță atunci când se utili- zează focul deschis în gospodărie. „Recoman- dăm cetățenilor să mani- feste prudență și să evite astfel de evenimente care pot pune în pericol vieți și bunuri”, au transmis cei de la ISU Botoșani. Alt incendiu din negli- jenţă Un incendiu de vegeta- ție uscată a izbucnit, ieri după-amiază, pe margi- nea drumului județean 282B, între localitățile Flămânzi și Prăjeni. Pom- pierii din cadrul Punctu- lui de Lucru Flămânzi au intervenit prompt pentru a limita extinderea flăcă- rilor, care amenințau să ajungă la culturile de floarea-soarelui din apro- piere. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproxima- tiv 500 de metri pătrați. Intervenția rapidă a salva- torilor a făcut ca focul să fie localizat și stins în cel mai scurt timp. Primele verificări indică drept cauză probabilă folosirea focului deschis în spații deschise. Autoritățile reamintesc că legislația în vigoare interzice arderea miriști- lor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufă- rișurilor și a vegetației ierboase. „Folosirea focului des- chis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale com- bustibile pot avea conse- cințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oameni- lor” , au precizat repre- zentanții ISU. Pompierii avertizează că, în condiții de vânt, flă- cările se pot extinde rapid, punând în pericol locuințe, rețele electrice și zone cu risc de explo- zie. De asemenea, fumă- torii sunt rugați să nu arunce resturile de țigară la întâmplare, deoarece acestea pot aprinde vege- tația uscată de pe margi- nea drumurilor. În cele mai grave cazuri, astfel de incendii pot provoca pagube importante sau chiar victime. Sfinţii Adrian și Natalia, soţ și soţie Au trăit în Nicomidia, în vremea împăratului Maximian. Adrian era păgân și pretor al Nicomidiei, iar Natalia era creștină. În timpul unei persecuții, văzând curajul și blân- dețea a 23 de bărbați creștini, Adrian, fiind de 28 de ani, a ales să devină creștin. Când împăratul a auzit cele petrecute, l-a aruncat în temniță împreună cu ceilalți bărbați cre- știni. Nu trecuseră decât treispreze- ce luni de la căsătoria lor. Când l- au torturat pe Adrian, Natalia a stat lângă el, întărindu-l în credință. Înainte de a fi omorât, temnicerii i-au permis să meargă acasă și să-şi ia rămas bun de la soție și familie. Natalia, când a văzut că Adrian vine acasă, a încuiat ușa. Se temea că acesta a lepădat credința în Hris- tos și pentru acest lucru a fost eli- berat. Dar când a aflat scopul veni- rii sale, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie. După ce şi-a luat rămas bun, s-a întors împreună cu ea la temniță. Pe drum ea l-a îndemnat să nu se îngrijească de cele pământești, ci să cugete la bunătățile cerești. L-a întărit în suferința spunând- i: „Scurte sunt caznele, dar cele ce urmează sunt fără de sfârșit; scurtă este suferința, dar slavă muceniciei veșnica. Suferă durerea numai puţină vreme și curând te vei bucu- ra cu îngerii”. După torturi prelungite, împăra- tul a poruncit ca brațele și picioare- le mucenicilor să fie zdrobite cu ciocanul pe nicovală. În aceste chi- nuri şi-au dat duhul Adrian și cei 23 de creștini. După câteva zile de la trecerea lor la cele veșnice, Natalia l-a văzut pe Adrian în vedenie și acesta i-a descoperit că în curând va veni și ea în lumina cerească. După ce tim- pul s-a împlinit conform celor ves- tite, Natalia şi-a dat duhul, alătu- rând-se soțului ei în împărăția lui Dumnezeu. Din Sinaxar aflam că, poruncind împăratul ca trupurile Mucenicilor să fie aruncate în foc, fericita Nata- lia a ascuns, în taină, mâna soțului ei. Iar un om credincios, anume Eusebiu, luând moaștele Sfinților Mucenici și punând-le într-o cora- bie mică, le-a dus la Arghiropole, în apropiere de Bizanț, și le-a așe- zat într-o biserică. Natalia a fugit din Nicomidia la Arghiropole, cu mâna Sfântului, s-a rugat mult, apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.A fost îngropată lângă moaștele Sfinților Mucenici. Harul premerge totdeauna ispi- tei, prevestind-o și spunând: „fii gata și închide ușile!”. Când simți mângâiere în inima ta, luminare în minte și contemplație, îndată pre- gătește-te! Nu spune că ți s-a dat odihnă, ci, încărcându-ți armele cu lacrimi, post, priveghere și rugă- ciune, pune mintea să păzească simțurile. Oare în ce chip se va face ciocnirea? De la demoni? De la oameni? Sau de la însăși firea mea? Şi nu dormi până ce nu va suna trâmbița de luptă. Iar făcându-se lupta, ea va fi de partea ta și vei birui. Cu siguranță atunci să te temi, când Harul lucrează asupra ta. Iar dacă vei vedea că ispitele și necazurile te înăbușă de peste tot, atunci să te bucuri. Nu te mâhni, nu murmură, nu te tulbura. Fă-ți curaj ție însuți, căci bucurie și mângâiere îți va veni. Preot Olivian SANDU Elicopterul SMURD a fost solicitat de urge- nță la Botoșani pentru transferul unei femei în stare gravă. În vârstă de 69 de ani, femeia se afla internată în cadrul secției de Chirurgie Generală a Spitalului Județean. Aceasta a fost diagnosticată cu hemo- ragie digestivă superioa- ră, cauzată de o displa- zie duodenală. Medicii botoșăneni au obținut transferul acesteia la Spitalul Fun- deni din capitală. Pentru ca femeia să ajungă cât mai repede în București s-a solicitat transferul pe calea aerului, cu elicop- terul SMURD. „Aero- nava medicală a ateri- zat pe heliport, unde pacienta a fost trans- portată în stare stabilă de un echipaj medical” , a precizat medicul Car- men Răgoșcă, coordo- nator al dispeceratului SJA-SMURD. Hemoragia digestivă superioară (HDS) este o afecțiune medicală gravă care necesită intervenție urgentă și poate avea consecințe semnificative asupra stării de sănătate a pacientului. Aceasta se referă la sângerările care apar în tractul gastroin- testinal superior, inclu- zând esofagul, stomacul și duodenul. -Tudor CHIRIAC Sărbătoarea zilei Elicopter chemat pentru salvarea unei femei Pacienta trebuia trans- ferată de urgenţă la Spi- talul Fundeni Gospodărie ameninţată de flăcări O octogenară care a vrut să igienizeze cu flăcări adăpostul păsărilor era să dea foc la casă. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Locuinţa octogenarei din Smârdan a fost salva- tă de intervenţia promptă a pompierilor
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=