Monitorul de Botoşani
Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de refor- mă. Pentru că toate măsu- rile cu pretenții reforma- toare luate până în momentul de față de guvernul Bolojan au lovit în plin cetățeanul mărunt, cel care n-a primit din pizza aia mare nici măcar firmiturile, deși acum i se spune că nu-și putea permite decât una medie pe care au mân- cat-o alții. Televiziunile și presa de partid îi tot dau înain- te cu apocalipsa bugetară și necesitatea unor măsuri drastice, altfel România se duce dracului pomană. Și Bolojan ia măsuri drastice, doar nu o să lase România de izbeliște. Și, firesc, a început cu cei pe care trebuia să-i protejeze. Foarte creață ideea de a lua bani în plus pentru sănă- tate din pensiile ce depășesc 3000 de lei. Inițial era vorba de cele care depășesc 4.000, dar dacă e austeritate, atunci austeritate să fie. Ai, nu ai nevoie de servicii medicale, dai 10% la CASS. Dragoș Anastasiu, pe vremea când încă era vicepremier, a găsit justificarea perfectă pentru scăderea „pragului” de la patru mii la trei mii de lei pentru pensii- le plătitoare ce CASS. Dacă se luau bani doar de la cei cu peste patru miare pensie, bugetul aduna prea puțin, așa că băieții de la butoane au decis că trei mii de lei repre- zintă o pensie medie. Și o pensie medie trebuie taxată suplimentar. Asta în condițiile în care costul vieții a cres- cut încă înainte de săltarea cotei TVA și o pensie de trei mii de lei nu e câtuși de puțin suficientă pentru a face față cheltuielilor de zi cu zi. Pentru amărât fiecare leu contea- ză, dar se pare că asta nu interesează pe cine trebuie. Mai nou, Bolojan s-a ocupat de pensiile private, că asta era marea problemă a românilor și așa o să scoată țara din criză. Îl lăsăm la o parte pe Rareș Bogdan, care zbiera nu cu mulți ani în urmă că va tăia pensiile speciale în treizeci de zile, Bogdan nu e decât un demagog sinistru, însă Bolojan lăsa impresia că e altceva. Lăsa… Concret, românii nu mai au decât acces limitat la pensiile private. Pot retrage doar 30% la împlinirea vârstei de pensionare și restul paralelor le primesc cu țârâita, timp de opt ani. Și, desigur, pensia privată se impozitează, că așa e firesc. Nu contează că banii pentru pensie privată au fost vămuiți și răs-vămuiți până să ajungă în conturi, nu contează nici că nu s-au adunat cine știe ce sume - la modul general, bilanțurile arată impresionant, însă majoritatea românilor vor aduna la pensia privată mai puțin decât înseamnă o pensie specială de top. Cea mai mare pensie specială din România e de aproape 70.000 lei brut. Câți români vor aduna atâția bani la pensia privată? Nu prea mulți, vă asigur, dar Bolojan nu vede nicio problemă în faptul că un special pensionat la patruzeci și ceva de ani va încasa o pensie mult mai mare decât cuantumul total al unei pensii private cinstite, mărunțite în așa fel încât să nu însemne mare lucru. Nea Ilie, jos labele de pe pensiile private. Nu așa a fost vorba când am început să contribuim la acest sistem. Pro- prietarul pensiei - că asta e pensia privată, proprietate privată - avea dreptul să retragă toată suma sau să opteze pentru rate. Poate mulți de-abia așteaptă pensia privată să plece în sfârșit în croaziera la care a visat întreaga viață. Poate sunt probleme de sănătate sau vor și ei să își ajute copiii. Nu mai veniți cu justificări de tip ASF, că ăia de acolo încasează șaisprezece salarii pe an, nu știu ce înseamnă lipsurile. Vrei bani la buget, vrei economie? Taie naibii pensiile speciale, că acolo sunt probleme. Spe- cialul specialilor are o pensie cât patruzeci și ceva de amărâți. Cu cinci sute de pensii speciale acoperi fondul de pensie pentru toți nespecialii din Botoșani. Nu pensiile private sunt problema, ci cele speciale, încasate de tot felul de colonei și generali făcuți la apelul bocancilor, de magistrați cât se poate de banali - că nu-s toți Falcone și Borsellino. Desființează mizeriile alea de institute care nu-s decât sinecuri nenorocite. Desființează tâmpenia aia sinistră numită Institutul Revoluției Române din Decem- brie 1989. Iliescu nu mai e, așa că de ce să mai există și sinecura special înființată pentru el? Desființează dom’le și Institutul Levantului, că lui Constantinescu îi ajunge pensia. Și fă reformă adevărată, nu doar din categoria „Mircea, fă-te că lucrezi”. Tableta zilei De ce pensii trebuia să se ocupe și de care s-a ocupat Ciprian MITOCEANU scriitor MONITORUL de BOTOŞANI MIERCURI, 27 AUGUST 2025 2 LOCAL D uminică seara, pe 24 august, un gest de profesionalism și responsabilitate a atras atenția locuitorilor din Brăteni. În jurul orei 20.30, plutonierul Matei Ionuț, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jan- darmi Județean Botoșani, aflat în timpul liber, a acordat primul-ajutor medical unui bărbat aflat în stare de inconștiență și cu respirație dificilă. „L-am observat pe acesta întins cu fața în jos, pe drumul din locali- tate, în stare de inconștie- nță și respirând cu greu- tate” , a relatat Ionuț. Fără să ezite, jandarmul l-a așezat imediat într-o poziție de siguranță și i-a aplicat o procedură învățată la cursurile de prim-ajutor, care a contri- buit la revenirea treptată a victimei. Situația a rămas tensio- nată până la sosirea echi- pajului SMURD, chemat prin apel 112 de către jan- darm. „Am repetat procedura de încă trei ori, din cauza dificultăților de respirație care se manifestau la interval de câteva minu- te”, a precizat plutonie- rul. Odată ajuns la fața locului, personalul SMURD a preluat bărba- tul, informându-l pe Ionuț că acesta se afla într-o stare stabilă și fără alte complicații. În datele Eurostat, România iese în evidență în mod pozitiv pentru că, deși suntem înconjurați de țări în care oamenii își evaluează situația finan- ciară personală cu o notă între 4 și 5 (pe o scară de la 1 la 10), românii sunt foarte mulțumiți de situa- ția lor financiară persona- lă, acordându-i o medie de 7,0. E drept, averea netă a populaţiei (totalul active- lor din care se scad dato- riile) a crescut semnifica- tiv în ultimul deceniu, dar este inegal distribuită, 10% din populaţie deţi- nând 41% din venitul naţional înainte de impo- zitare, arată cea mai recentă ediţie a Raportu- lui asupra stabilităţii financiare publicat de BNR. Avuţia netă a popula- ţiei se ridica în 2024 la aproape 1.800 mld.lei, faţă de circa 700 mld. în 2014. Conform celor mai recente date publicate de BNR în Raportul asupra stabilității, între 2014 și 2024, stocul de active imobiliare deținute de populație s-a dublat, iar portofoliul de active financiare aproape s-a tri- plat. Statistic, pare că româ- nii nu au dus lipsă de bani. Însă dincolo de această imagine optimistă se ascunde o realitate mult mai nuanțată: consu- mul a crescut peste veni- turile disponibile, iar eco- nomisirea este, în termeni reali, negativă. Într-o economie în care șocurile externe sunt din ce în ce mai frecvente, averea netă crescută oferă un tampon important, scriu autorii raportului. În practică însă, mulți români trăiesc „pe dato- rie” sau pe baza econo- miilor din trecut. Rata de economisire este negativă - semn că veniturile dis- ponibile sunt consumate în totalitate și chiar depășite. Practic, oamenii își mențin stilul de viață apelând fie la credite, fie la rezervele deja acumu- late. Paradoxal, în ciuda lip- sei capacității de econo- misire curente, rata de investire rămâne pozitivă. Românii continuă să investească, predominant în locuințe, ceea ce expli- că și rata excepțională de deținere a proprietății – 94,3% dintre gospodării dețin o locuință, cel mai ridicat procent din Uni- unea Europeană. Românii se declară mulţumiţi de situaţia lor financiară Gest salvator al unui jandarm aflat în timpul liber Plutonierul Matei Ionuţ de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoșani i-a acordat la timp primul ajutor unui bărbat aflat în stare gravă. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Matei Ionuț, subofițer la Inspectoratul de Jandarmi, a salvat un bărbat care căzu- se inconştient
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=