Monitorul de Botoşani

U n tânăr de numai 18 ani, suspectat de trafic de dro- guri de risc și mare risc, a fost arestat preventiv pen- tru 30 de zile, în urma unei acțiuni spectaculoase coordonate vineri de pro- curorii DIICOT Botoșani. Cunoscut în anturajul său drept „Bulgari”, Constan- tin C. a fost reținut chiar în momentul în care încerca să scape printr-o fereastră, însă tentativa de evadare a fost rapid dejucată de tru- pele speciale. Intervenția forțelor de ordine s-a desfășurat vineri dimineață, când anchetatorii au descins la locuința suspectului. Potri- vit imaginilor surprinse în timpul acțiunii, în momen- tul în care mascații au bătut la ușă, Constantin C. a încercat să fugă pe fereastra deschisă. A pus un picior pe pervaz, cu intenția clară de a ieși, însă a fost imediat interceptat de un polițist aflat în exte- rior, care i-a blocat calea. În același timp, un alt lup- tător din trupele speciale a pătruns în locuință și l-a imobilizat. 30 de zile de arest preventiv La doar câteva ore după intervenție, tânărul a fost prezentat în fața judecăto- rului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Botoșani, care a admis propunerea DIICOT Botoșani de ares- tare preventivă. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DII- COT – Biroul Teritorial Botoşani formulată la data de 25.07.2025 în dosarul nr. 97/35/P/2024 (...). Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. Constantin-Caranse- beș, zis și «Bulgari», pen- tru săvârșirea infracțiuni- lor de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 25.07.2025 şi până la data de 23.08.2025, inclusiv”, se arată în încheierea de ședință. Totodată, instanța a respins cererea tânărului de a fi plasat în arest la domiciliu. Hotărârea poate fi contestată în termen de 48 de ore. Marfă pregătită pentru vânzare Potrivit anchetatorilor, în urma percheziției efec- tuate la domiciliul tânăru- lui au fost descoperite 34 de doze de substanță cris- talină 3-CMC (un drog de mare risc) și 37 de doze de canabis (drog de risc), toate pregătite pentru comercializare. Pe lângă acestea, au mai fost ridica- te sume importante de bani, dar și alte probe rele- vante pentru dosar. Din materialul probator administrat reiese că, între martie și iulie 2025, Con- stantin C. ar fi procurat, deținut și vândut mai multe tipuri de substanțe psihoactive și droguri de mare risc – printre care MDMB-BUTINACA, MDMB-4en-PINACA și 2-MMC – către consuma- tori din județul Botoșani. Operaţiune cu sprijinul structurilor speciale Acțiunea a fost coordo- nată de polițiștii Serviciu- lui de Combatere a Crimi- nalității Organizate Botoșani, sub supraveghe- rea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani, și a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Botoșani, precum și al jan- darmilor de la Inspectora- tul de Jandarmi Județean. Ancheta este în plină desfășurare, iar procurorii continuă investigațiile pentru a stabili întreaga rețea de distribuție și even- tualii complici ai tânărului. Luni de investigaţii Potrivit unor informații neoficiale, investigațiile ar fi început anul acesta, după ce anchetatorii au primit mai multe informa- ții potrivit cărora mai mulți tineri ar fi comercia- lizat cannabis și cristale către amatorii de astfel de substanțe, în scopul obți- nerii unor sume de bani. În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite și ridicate telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă, inclusiv substanțe interzise. De asemenea, au fost puse în aplicare două man- date de aducere, audierile fiind desfășurate la sediul DIICOT - Serviciul Teri- torial Botoșani. În funcție de rezultatele anchetei, vor fi dispuse și alte măsuri. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile pro- cesuale prevăzute de Codul de procedură pena- lă, precum și de prezumția de nevinovăție. MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 28 IULIE 2025 4 LOCAL Cu un simplu sac eşti pregătit pentru orice vreme. Poza de la pagina 4 Jandarmeria Botoșani a marcat sâmbătă un moment simbolic - 28 de ani de la înmânarea Dra- pelului de Luptă al unită- ții, prin Decretul Prezide- nțial nr. 257 din 1997 - un reper identitar ce întruchipează onoarea, curajul și devotamentul militarilor botoșăneni. Ceremonialul militar de înmânare a Drapelului de Luptă a avut loc în Piața Tricolorului. Eveni- mentul a reunit întreaga structură a unității - ofițeri, subofițeri, maiștri militari, jandarmi anga- jați pe bază de contract, dar și militari în termen. După căderea regimu- lui comunist, prima formă organizată de jan- darmerie la nivel județean a fost Detașa- mentul de Jandarmi Botoșani. Ulterior, printr-un ordin al minis- trului de interne, la 1 ianuarie 1994 a fost înfii- nțat Batalionul de Jan- darmi Botoșani. Patru ani mai târziu, această struc- tură a fost reorganizată sub forma Comandamen- tului de Jandarmi Județean. În 2005, unitatea botoșăneană a devenit Inspectoratul de Jan- darmi Județean Botoșani, primind și denumirea onorifică „General de brigadă Tudor Luchian”. Cine a fost generalul Tudor Luchi an Generalul de brigadă Tudor Luchian s-a născut pe 14 ianuarie 1917, în comuna Tudora, județul Botoșani. Absolvent al Școlii de Ofițeri Jan- darmi în 1940 și licențiat în drept, a participat la cel de-al Doilea Război Mondial cu gradul de sublocotenent, condu- când plutonul 21 poliție din cadrul Corpului de Cavalerie, între 22 iunie 1941 și 10 mai 1943. Pentru cariera sa mili- tară remarcabilă, în anul 1995 a fost avansat la gradul de colonel, iar în 1998, cu ocazia come- morării a 53 de ani de la sfârșitul războiului, a pri- mit gradul de general de brigadă. S-a stins din viață în anul 2004, la vâr- sta de 87 de ani. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Jandarmii şi-au onorat drapelul de luptă Manifestările au avut loc în Piaţa Tricolorului Traficant de droguri prins înainte să sară pe geam Un tânăr care la vârsta majoratului este suspectat de trafic cu substanţe interzise a fost capturat printr-o desfăşurare impresionantă de forţe. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Suspectul care se pregătea să sară pe geam nu ştia că acolo îl aştepta deja un „mascat” Acasă la suspect au fost găsite substanţe interzise şi mai multe sume de bani

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=