Monitorul de Botoşani
MONITORUL de BOTOŞANI JOI, 28 AUGUST 2025 12 CALEIDOSCOP G uvernul american a plasat în conce- diu forţat mai mulţi angajaţi ai agenţiei de răspuns la catastrofe naturale (FEMA) care au criticat public administra- ţia preşedintelui Donald Trump, relatează media americane, preluate de agenția de știri AFP. Într-o scrisoare deschi- să trimisă luni Congresu- lui, la 20 de ani după devastatorul uragan Katri- na, aproape 200 de foşti sau actuali angajaţi au denunţat în special „redu- cerea capacităţilor FEMA de a-şi efectua misiunile” în rândul populaţiei afecta- te, din cauza îngheţării principalelor cheltuieli ale agenţiei de către ministrul tutelar Kristi Noem. După revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, Donald Trump a afirmat în mai multe rânduri că vrea să desfiinţeze FEMA, spu- nând că preferă să vadă statele americane „ocu- pându-se de propriile pro- bleme”. Ieri dimineaţă, 191 de persoane apăreau ca sem- natare ale acestei scrisori deschise, dar numai circa 30 dintre ele mai figurau cu numele complet. „Circa 30” de angajaţi au fost suspendaţi, a relatat New York Times marţi seară. Potrivit Washington Post, mai mulţi angajaţi au primit e-mailuri care-i informau despre plasarea lor imediată în concediu administrativ, „conti- nuând să fie plătiţi şi să beneficieze de avantaje”. Virginia Case, angajată a FEMA, este unul dintre cei notificaţi în acest sens. „Sunt dezamăgită, dar nu surprinsă”, a mărturisit ea la CNN. „Sunt de asemenea mândră de toţi cei care au luat poziţie, fără a se preo- cupa de consecinţele pen- tru joburile noastre. Publi- cul merită să ştie ce se întâmplă pentru că dacă asta continuă vieţi şi comunităţi vor avea de suferit ”, a avertizat ea. Această scrisoare, inti- tulată „Declaraţia Katri- na”, a fost trimisă la 20 de ani după uraganul care a devastat sudul SUA – în special Louisiana – în august 2005, provocând moartea a peste 1.800 de oameni. Răspunsul imediat al autorităţilor federale a pro- vocat o vie polemică, în special din cauza unei comunicări confuze şi a întârzierilor în furnizarea de ajutor celor strămutaţi de inundaţii. Anul următor, Congre- sul a adoptat o lege, cunos- cută sub numele „PKEM- RA”, pentru a ameliora gestionarea catastrofelor naturale. Semnatarii îşi exprimă speranţa că scrisoarea lor „vine la timp pentru a pre- veni nu numai o altă catastrofă naţională pre- cum uraganul Katrina, dar şi dizolvarea efectivă a FEMA însăşi şi abandona- rea populaţiei americane pe care un astfel de eveni- ment l-ar reprezenta”. Ei subliniază în plus că o treime din efectivele FEMA au părăsit agenţia în acest an, în special din cauza tăierilor bugetare dispuse de Comisia pentru eficienţă guvernamentală condusă iniţial de Elon Musk. Turcia va construi o reţea de buncăre în toată ţara ca măsură de precau- ţie împotriva tensiunilor din Orientul Mijlociu şi a potenţialelor scenarii de criză, cu scopul de a pro- teja populaţia în caz de război sau dezastre. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe de cabinet prezidate de pre- şedintele Recep Tayyip Erdogan, după ce o anali- ză a infrastructurii exis- tente a constatat că adă- posturile actuale sunt insuficiente şi învechite, potrivit postului de televi- ziune NTV. Lucrările vor fi efec- tuate de Autoritatea de Dezvoltare a Locuinţelor (TOKI), o autoritate de stat, şi vor fi desfăşurate în toate cele 81 de provin- cii ale ţării, dar în acest moment sunt disponibile puţine detalii. Planul, coordonat de Ministerul Planificării Urbane, a fost inspirat şi de exemple internaţiona- le, în ţări precum Israelul, Japonia şi Elveţia, iar pri- mele lucrări au început deja în unele oraşe, în special în capitala Anka- ra. Pe insula Sikinos, afla- tă la nord-vest de Santo- rini, un obicei de vacanță s-a transformat într-un trend promovat intens pe rețelele sociale. Tinerii sar în apă chiar în momentul în care feribo- turile părăsesc portul, considerând activitatea ca fiind amuzantă, însă auto- ritățile avertizează asupra pericolelor și aplică san- cțiuni. Fenomenul a atras ate- nția autorităților, care avertizează că săriturile pot fi extrem de pericu- loase. Potrivit ofițerilor portuari, cel mai mare risc nu provine de la eli- cea feriboturilor, ci de la curenții puternici generați la plecarea navelor. Cei care ignoră regulile riscă amenzi uriașe, atrag ate- nția autoritățile portuare. Reprezentanții pazei de coastă spun că acest obi- cei a apărut în urmă cu mai mulți ani, dar s-a intensificat odată cu pro- movarea pe rețelele sociale. Ofițerii sunt pre- zenți constant în port, unde emit avertismente și aplică amenzi celor care ignoră regulile de sigura- nță. China a declarat mier- curi că este „nerezonabil şi nerealist” să i se ceară să se alăture negocierilor pentru dezarmare nucleară alături de State- le Unite şi Rusia, rela- tează agenția de știri Reuters, citată de News.ro. Guo Jiakun, purtăto- rul de cuvânt al Ministe- rului de Externe chinez, a făcut aceste declaraţii după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că a discutat cu preşedintele rus Vladi- mir Putin despre contro- lul armelor nucleare şi că doreşte ca şi China să se implice. „Forţele nucleare ale Chinei şi ale Statelor Unite nu sunt deloc la acelaşi nivel, iar mediul strategic de securitate şi politicile nucleare ale celor două ţări sunt total diferite”, a declarat Guo. China urmăreşte în primul rând o politică de nerecurgere la armele nucleare şi o strategie nucleară de autoapărare, a mai spus el, adăugând că Beijingul nu se va angaja într-o cursă a înarmărilor cu nicio altă ţară. „Ţările cu cele mai mari arsenale nucleare ar trebui să îşi îndepli- nească cu seriozitate responsabilităţile spe- ciale prioritare în mate- rie de dezarmare nuclea- ră” , a spus Guo. Trump a declarat luni reporterilor, înaintea întâlnirii sale cu preşe- dintele sud-coreean Lee Jae Myung, că unul din- tre lucrurile pe care SUA încearcă să le facă împreună cu Rusia şi cu China este „denucleari- zarea” şi „este foarte important”, a subliniat el. „Cred că denucleari- zarea este un obiectiv foarte important, dar Rusia este dispusă să o facă, şi cred că şi China va fi dispusă să o facă. Nu putem permite proli- ferarea armelor nucleare. Trebuie să oprim armele nucleare. Puterea lor este prea mare”, a declarat Trump. Ministrul de externe al Malaeziei a declarat luna trecută că China va semna un tratat al Asiei de Sud-Est care interzice armele nucleare în regiu- ne, imediat ce toate documentele vor fi gata. Amenzi uriașe în Grecia pentru un obicei de vacanţă periculos Turcia îşi face reţea de buncăre China refuză negocieri trilaterale pentru dezarmare nucleară Criticii lui Trump rămân fără serviciu Mai mulţi funcţionari americani au fost suspendaţi după o scrisoare comună în care criticau politica lui Donald Trump. Epurarea afectează acum agenţia de răspuns la catastrofe naturale (FEMA), care a criticat public administra- ţia preşedintelui Donald Trump
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=