Monitorul de Botoşani
Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosu- lui instituțional din Româ- nia este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sâr- guință și disciplina. Fără disciplină și rigurozitate nu se poate mișca nimic înspre bine în peisajul mioritic. Și cum motorul principal al dezvoltării este managementul de calitate, rezultă clar că acest deziderat nu poate fi atins fără reformarea din temelii a partidelor politice. Că vrem sau nu, partidele sunt fără doar și poate, generatoare de progres sau, așa cum este la noi, de regres. Haosul din societatea românească își are așadar obârșia în indisciplina, corupția, diletantismul și debandada din interiorul partidelor. Deși toate aceste „calități” sunt extrem de dăunătoare, azi mă voi referi doar la indisciplina de partid, o caracteristică preg- nantă a lumii politice, parafată nu numai prin statute dar și prin lipsa totală de reacție a conducătorilor politici în cazu- rile flagrante de derapaj. În acest sens, îmi vine acum în minte o epigramă prin care se conturează foarte clar poziția politrucilor atunci când e vorba de membri și de nemembri de partid.: „La tribună-au vorbit toți / Și au combătut de zor: / „Ai noștri chiar de sunt hoți, / Sunt cinstiți, nu ca ai lor!”. Se vede clar că există un protecționism inexplicabil în partide care, macină încet-încet încrederea electoratului în respectiva formațiune. Ultimul exemplu de derapaj grosolan în ceea ce privește ideile și concepțiile de viață îl consemnăm în dreptul deputatului AUR Dan Tănasă care, prin declarația sa rasistă referitoare la muncitorii străini (în special nepalezi și srilankezi) a depășit cu kilometri linia roșie a discriminării rasiale. Iar faptul că respectivul deputat nu e politician de rând, ci vicepreședinte și purtător de cuvânt, constituie ele- mente extrem de agravante pentru gruparea politică din care face parte. Dacă vă mai spun că în Camera Deputaților este (culmea!) președinte al „Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați”, probabil vă cruciți! Trecem acum în altă zonă politică, cea liberală, unde găsim rădăcinile, de fapt tentaculele unei alte caracatițe și anume jaful consemnat la achiziționarea microbuzelor școlare. Fiul președintei Organizației de Femei a PNL Prahova, Vlad Mircea Papuc și a lui mămică (Rodica Mariana Papuc) au pus la cale o sifonare abjectă a banului public alocat de către UE prin PNRR pentru sprijinirea învățământului. În complicitate cu președinți de CJ-uri, cu primari și reprezentanți ai Ministeru- lui de profil, cei doi liberali prahoveni (bine, fiul se autode- numește om de afaceri!) au băgat adânc gheara în punga nației. Dacă exista ceea ce clămpăneam eu la începutul acestor rânduri, adică disciplina și rigoarea de partid, toți cei implicați ar fi trebuit să fie excluși în secunda doi pentru a nu întina imaginea partidului. Dar ce să mai întinezi când murdăria fizică și morală a copleșit deja respectivele forma- țiuni politice? În același context - al lipsei disciplinei de par- tid - pot intra fără dubii și migratorii politici, adică acele persoane care schimbă total structura parlamentară pe dura- ta unui mandat. Dacă plecarea la o altă formațiune s-ar solda cu excluderea automată din Parlament și înlocuirea cu următorul de pe listă, ar fi șanse ca între două cicluri electo- rale să existe o anume constanță în configurația parlamenta- ră. De asemenea, dacă un politician parlamentar este exclus din partid (așa cum s-ar cuveni în cazurile grave prezentate mai sus) automat ar trebui să fie înlocuit și din forul legisla- tiv. Adică exact ca la consilierii locali sau județeni. Că doar și ei sunt aleși numai că disciplina de partid e într-un fel la vârf și în cu totul alt fel la firul ierbii. În acest context gene- rat de o crasă indisciplină de partid este imposibil ca o coa- liție să funcționeze mai mult de un an și asta pentru că, prin declarațiile așa-zis politice, membrii respectivei asocieri se împung mai ceva precum cornutele pe imaș. La PSD, de exemplu, la nivel de vârf se susține cu multă ardoare partici- parea la guvernare în coaliție dar individual, membri mar- canți, fac niște declarații de se dărâmă podul de la Brăila! Ce înseamnă asta? Indisciplină sau strategie? Ar trebui să știm și noi, plebea, ce și cum. Ordinea și disciplina sunt musai două orbite pe care trebuie să se înscrie toate partide- le. Altfel, haosul se va extinde precum volbura, precum sca- ieții pe un pământ lăsat în paragină. Acum să nu credeți că nu este haos instituțional în România! Există suficient dar nu uitați o vorbă de duh cu rădăcini în matematică (chiar, ce mai face Nicușor Dan, gata concediul?) oricât ar fi un rău de rău există unul și mai rău. Bine, în matematică era vorba de epsilon. Așadar, faceți-vă ordine în partide, stimați domni președinți, reformulați statutele și regulamentele că nu se mai poate. Voi dați tonul societății și după cum se vede, numai armonie, unitate, coerență și disciplină nu este azi la români! Tableta zilei Ordinea și disciplina de partid Dumitru MONACU scriitor MONITORUL de BOTOŞANI JOI, 28 AUGUST 2025 2 LOCAL O amplă acțiune de control desfășura- tă ieri pe aria pro- tejată ROSPA0110 Acu- mulările Rogojești-Buce- cea s-a soldat cu aplicarea mai multor sancțiuni pen- tru încălcarea legislației de mediu și a regulilor pri- vind pescuitul. Garda de Mediu Botoșani, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - Serviciul Regional Moldova și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani au par- ticipat la verificări în cadrul planului comun de prevenire și combatere a braconajului piscicol. Conform regulamentu- lui sitului Natura 2000, în această zonă este interzisă circulația cu ambarcațiuni de orice fel pe tot parcur- sul anului, iar pescuitul sportiv poate fi practicat doar de pe malurile acu- mulărilor Rogojești și Bucecea. Circulația ambarcațiunilor cu motor și pescuitul din barcă sunt strict interzise. „Pentru nerespectarea prevederilor Regulamen- tului ariei naturale prote- jate, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani au aplicat trei sancțiuni prevăzute de OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice”, au transmis reprezentanții instituției. În plus, reprezentanții Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură - Serviciul Regional Moldo- va și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au constatat șapte fapte contravențio- nale în baza Legii 176/2024 privind pescui- tul și protecția resursei acvatice vii. Printre neregulile depis- tate s-au numărat pescuitul fără licență, autorizație sau permis, pescuitul în perioada de prohibiție ori în zone interzise, precum și utilizarea de unelte sau metode interzise. Astfel de acțiuni intră în categoria braconajului piscicol și se sancționează conform pre- vederilor legale în vigoa- re. Un apartament de pe Aleea Teodor Calimachi, din municipiul Botoșani, a fost cuprins de flăcări ieri dimineață, iar pom- pierii au intervenit prompt pentru a evita propagarea incendiului. Două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD s-au deplasat de urgență la fața locului. Focul s-a manifestat într-una dintre camerele apartamentului situat la parter, însă intervenția rapidă a salvatorilor a împiedicat extinderea acestuia la restul locui- nței. Proprietarii, vizibil afectați, au suferit un atac de panică și au fost asis- tați medical de echipajul SMURD, fără a necesita transportul la spital. Potrivit primelor con- cluzii, incendiul ar fi fost provocat de un scurtcir- cuit la un cablu electric defect. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani atrage atenția asupra riscurilor generate de instalațiile electrice defecte sau improvizate și recomandă: -verificarea periodică a instalațiilor electrice de către personal autorizat; -evitarea improvizații- lor la aparatele electro- casnice, cabluri sau sigu- ranțe; -suplimentarea consu- matorilor doar dacă insta- lația suportă sarcina adi- țională; -înlocuirea cordoane- lor uzate ale aparatelor; -evitarea prizelor sau întrerupătoarelor slăbite și suprasolicitării acesto- ra; -respectarea instrucțiu- nilor de utilizare a apara- turii și oprirea imediată a acesteia în cazul unor defecțiuni; -utilizarea aparatelor electrice departe de zone- le cu umiditate crescută. Mai multe informații despre cum să reacționați în situații de urgență pot fi găsite pe platforma națională fiipregatit.ro. -Tudor CHIRIAC Apartament cuprins de flăcări Flăcările au provocat doar pagube materiale Braconieri prinşi la Rogojești şi Bucecea O acţiune contra pescuitul ilegal s-a lăsat ieri cu constatarea mai multor nereguli, dar şi cu amenzi. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Controalele s-au făcut cu Garda de Mediu, dar şi cu jandarmi
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=