Monitorul de Botoşani

MONITORUL de BOTOŞANI JOI, 28 AUGUST 2025 3 LOCAL N oaptea de marți spre miercuri a fost marcată de o tragedie pe o șosea din județul Botoșani, în apro- piere de granița cu Repu- blica Moldova. Un acci- dent rutier grav, produs pe raza localității Manolea- sa, a curmat o viață și a trimis mai multe persoane pe patul de spital. Două autoturisme, în care se aflau șase persoa- ne, cu vârste între 18 și 52 de ani, s-au izbit violent, impactul fiind devastator. Într-una dintre mașini se aflau trei cetățeni basara- beni, iar în cealaltă, trei tineri din zonă. Din păcate, pentru unul dintre ei, în vârstă de 20 de ani, medicii nu au mai putut face nimic. Acesta a fost declarat decedat la fața locului, fiind găsit în stop cardio-respirator. O altă victimă a fost prelua- tă de echipajul SMURD cu medic și transportată la spital, în comă. Restul victimelor, con- știente, dar cu multiple traumatisme, au primit îngrijiri medicale și au fost, de asemenea, trans- portate la spital pentru investigații suplimentare. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii tragediei. Din primele date, impactul s-a produs pe fondul unei manevre imprudente, însă cercetările continuă pen- tru a lămuri toate detaliile. Drumul a fost blocat mai bine de o oră pentru intervenția echipajelor de descarcerare și pentru acordarea primului ajutor. Este unul dintre cele mai grave accidente pro- duse în acest an la granița cu Republica Moldova. O tragedie care readuce în discuție problema autotu- rismelor puternice condu- se de tineri. O autospecială SOS Savencu a ridicat cele două mașini avariate de la fața locului. Coliziune cumplită la Curteşti Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc, ieri la amiază, într-o altă locali- tate din Botoșani. Două persoane au fost rănite în urma evenimentului care s-a produs pe raza locali- tății Curtești. Impactul s-a produs între un autoturism și o autoutilitară. Ulterior, mașina a ajuns într-un cap de pod. Două persoane au fost rănite și transportate la spital. „Una dintre victime, rămasă încarcerată într- unul dintre autoturisme, a fost extrasă în siguranță de către pompieri, fiind predată echipajului de Terapie Intensiva Mobilă SMURD. Cea de-a doua persoană rănită, aflată în același vehicul, a fost pre- luată de echipajul de ambulanță pentru acorda- rea primului ajutor și transportul la spital” , au transmis oficialii Inspec- toratului pentru Situații de Urgență. La fața locului au ajuns polițiștii, care au stabilit cauzele producerii acci- dentului. Potrivit ancheta- torilor, accidentul s-a pro- dus după ce șoferului autoturismului Audi, care se deplasa spre Curtești, ar fi încercat să efectueze o depășire neregulamen- tară pe o porțiune de drum cu succesiune de curbe. În momentul intrării în depășire, Audi a intrat în coliziune cu o autoutilita- ră VW Transporter, care circula regulamentar din sens opus. În urma coli- ziunii, dar și pe fondul vitezei, maşina Audi a ajuns într-un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi tineri, ambii de 26 de ani, din Audi. Unul dintre aceștia a rămas încarcerat. Cadrele medicale care au intervenit la accident au comunicat care este starea celor doi tineri de 26 de ani, care au fost răniți. Potrivit medicilor, tinerii erau stabili din punct de vedere hemodi- namic. „O victimă prezenta traumatism cranio-facial, traumatism cranio-cere- bral, contuzie toraco- abdominală și a fost diri- jat cu un echipaj B către serviciul UPU Mavromati Botoșani pentru investi- gații și tratament de spe- cialitate. Cea de-a doua victimă a fost încarcerată, cu contuzie toraco-abdo- minală și un traumatism complex de membru infe- rior drept, cu factură de femur și hematom de coapsă. A fost adusă de echipajul de terapie în serviciul UPU Mavromati Botoșani pentru investi- gații și tratament de spe- cialitate” , a precizat medicul primar Elena Guraliuc, coordonator UPU- SMURD. Polițiștii din Botoșani au avut de gestionat mai multe incidente rutiere și acțiuni de control. Inspec- toratul de Poliție Județean a făcut publice trei cazuri de conducere sub influența alcoolului, un tânăr sur- prins fără permis cu un scuter și o amplă acțiune de prevenire a transportu- lui ilegal de lemn și deșeuri. Tânăr de 22 de ani, băut și fugar Un accident neobișnuit a avut loc pe strada 1 Decem- brie din Săveni. Un tânăr de 22 de ani, din comuna Manoleasa, a pierdut con- trolul volanului și a lovit un stâlp de iluminat, după care a părăsit locul faptei. Poliți- știi l-au găsit la scurt timp și au constatat că acesta con- sumase alcool. Aparatul eti- lotest a indicat 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost deschis dosar penal pentru condu- cerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Controale în domeniul silvic Polițiștii botoșăneni au derulat o amplă acțiune de prevenire a tăierilor ilegale de pădure și a transportu- lui de deșeuri. În doar câteva ore, au fost legiti- mate circa 120 de persoa- ne și verificate 100 de vehicule. Rezultatul - 33 de sancțiuni contravențio- nale în valoare totală de peste 15.000 de lei, cinci certificate de înmatriculare retrase și un permis de conducere reținut. Scuterist de 21 de ani prins fără permis În localitatea Cotu (comuna Copălău), un tânăr de 21 de ani din județul Iași a fost oprit în trafic la ghidonul unui scu- ter. Verificările au scos la iveală că acesta nu deține permis de conducere pen- tru nicio categorie de vehi- cule. Polițiștii au deschis dosar penal pentru condu- cerea unui vehicul fără permis. Șofer de 44 de ani, prins băut în Dorohoi Un alt caz de conducere sub influența alcoolului a fost depistat în municipiul Dorohoi. Un bărbat de 44 de ani a fost oprit pentru control, iar testarea cu apa- ratul etilotest a arătat 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost con- dus la spital pentru recol- tarea probelor biologice, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru condu- cerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoo- lice. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Accidente cumplite cu tineri la volan Două accidente înregistrate ieri la Botoşani au un bilanţ tragic, o viaţă pierdută şi nu mai puţin de şapte persoane rănite. -Tudor CHIRIAC Un tânăr care a forţat o depăşire în rampă la Curteşti s-a izbit într-o autoutilitară care venea din faţă şi a plonjat cu maşina într-un cap de pod Acţiuni ale poliţiei cu zeci de amenzi

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=