Monitorul de Botosani
Nu ar fi o gaură-n cer faptul că partidele politice din România primesc fina- nțare de la bugetul de stat, adică din buzunarele noastre. Pentru binele și robustețea democrației în cadrul căreia vrem să trăim, faptul că tre- buie să scoatem din pungă niște gologani (și) pentru partide mi se pare absolut firesc. Nefiresc mi se pare modul în care au înțeles partidele să se folosească de acești bani, dar și nivelul alocărilor bugetare care, de la niște valori rezonabile stabilite prin Legea 334 din 2006 au crescut precum Făt Frumos din poveste în urma modificărilor legislative din perioada 2018 - 2019. Și ca să vă conving că nu vorbesc din basme, vă voi pre- zenta în continuare sumele primite drept subvenție de către par- tide anul trecut, adică în 2024. Astfel, suma totală care a fost alocată către mediul politic a fost de 386 milioane lei din care: PSD - 152,9 milioane, PNL - 122 milioane, USR - 65 milioane, AUR - 35, 7 milioane, PMP - 7 milioane, ProRomânia - 2,9 milioane, Forța Dreptei - 0,81 milioane lei. În plus, UDMR a primit 58,48 milioane lei, finanțare acordată direct de la Guvern prin Departamentul pentru Relații Interetnice, conform unui mecanism separat față de subvențiile AEP. Aproape 60 la sută din acești bani, unde credeți că au mers? Pentru presă și propagandă! Astfel, au fost efectiv cumpărate ca la tarabă pos- turi de televiziune sau publicații online prin intermediul cărora nu s-a făcut altceva decât că s-a mințit poporul. Cum s-ar spune, noi cetățenii am plătit ca să fim mințiți. În afară de cos- metizarea cu multe creme și farduri a fețelor lor hidoase și zbârcite, onor partidele aflate la guvernare ne-au ascuns ce era rău și ne-a umflat în față ce le convenea, cotcodăcind mai ceva decât găina moșului făcătoare de mărgea din „Punguța cu doi bani”. Printre lucrurile rele ascunse cu mare sârg de către PSD și PNL în special, cea mai gogonată și mai abitir astupată „realizare” se referă la uriașa datorie publică, indicator despre care arareori s-a vorbit în spațiul public, de preferat fiind ace- leași vechi și rutinate formule: „Creștem salariile și pensiile”. Bun, le creșteți, este foarte bine, dar de unde? Că performanțe economice nu prea am consemnat. Răspunsul este fără echivoc, oameni buni: am trăit și trăim din datorii, din împrumuturi! Și ca să vedeți o dinamică a acestui adevărat flagel, vă voi prezen- ta doar trei cifre adică nivelul datoriei publice în anii 2015, 2020 și 2025. Bineînțeles că ne crucim atunci când le citim: 315,8 miliarde lei în 2015 (37,8 % din PIB), 498 miliarde lei în 2020 (46,6 % din PIB) 1.000 miliarde lei în mai 2025 (56,3 % din PIB). Revenind la felia abordată astăzi, adică mințirea poporului chiar pe banii lui, este limpede că multă lume se află într-o situație extrem de confuză. Să nu-i mai beștelim așadar pe suveraniști că s-au aruncat în brațele unor impostori și nici pe cei care, susținători ai lui Nicușor, trăiesc cu convingerea că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior. La așa datorii, nici dacă Însăși Divinitatea ar ocupa fotoliul de la Cotroceni, fără o minune n-ar putea face nimic. Oricum, dintre Nicușor Dan și George Simion, românii au ales responsabil, întrucât „auristul” nu prea a dat semne că le are cu bugetele, iar idolul său opărit, în afară de „poporul face și poporul drege”, altceva nu mai știe. Dar să revin la președintele ales. Faptul că multă lume nu- l suportă și nu-l agreează nu se datorează numai fizionomiei și constituției lui atipice, ci și uriașei propagande anti Nicușor dusă aproape la perfecțiune de către sculele partidelor, adică niscaiva televiziuni și publicații. Gândiți-vă că omul acesta, în calitate de primar al Capitalei, nu a avut niciodată un consiliu general cât de cât agreabil. Apoi, majoritatea televiziunilor și a publicațiilor plătite de la pușculițele de partid au încercat (și chiar au reușit de multe ori!) să-i minimalizeze activitatea într- atât de mult încât până și cetățenii din capătul țării știau ei că Nicușor Dan nu face nimic pentru Capitală. Poreclele lui, tot din mass media provin, „Muc”, „Mucușor” sau „Primarul zero” nefiind altceva decât produsele comandate de către mișcările politice inamice, adică PSD și PNL. Dacă îi veți întreba pe adversarii din popor ai lui Nicușor Dan ce îi reproșează, veți primi două tipuri de răspunsuri etalon: ori „acela are față de primar?” ori „nu a făcut nimic pentru Bucu- rești”. Orice solicitare de justificare a acestor afirmații îi va pune în dificultate pe contestatari întrucât majoritatea dintre ei nu cunoaște absolut nimic din ce s-a făcut în București. Și vă rog frumos să mă credeți, s-au făcut destule! De la echilibrarea bugetului, la investiții masive și terminând cu sute de kilometri de conducte schimbate, toate acestea au fost trecute sub o tăce- re mormântală de către presa aservită. Faptul că bucureștenii l- au ales în două rânduri, spune, cred eu, destule. Așadar, dezin- formarea, manipularea și diversiunea au constituit și constituie arma plătită din buzunarul nostru care să ne ucidă adevărul. Iar criminalii sunt doi: partidele și presa aservită! Iată de ce sunt mândru că scriu la un ziar neafiliat măgăriilor de partid, oricare ar fi el… Tableta zilei Fardul de partid și denaturarea crasă a realităţilor Dumitru MONACU scriitor MONITORUL de BOTOŞANI JOI, 29 MAI 2025 2 LOCAL Victor Negrescu a declarat ieri, după consul- tările informale de la Palatul Cotroceni, că până acum nu s-au vorbit de premier, iar PSD va discuta despre variante doar după ce ajunge la un acord cu privire la măsu- rile economice care tre- buiesc luate. Negrescu a arătat că s-a săturat de discuţia că ne trebuie un premier providenţial, care decide el tot şi se implică în toate. „Partidul Social Democrat intră în aceste discuţii constructiv. Adică avem propuneri, avem proiecte pentru a ajuta România, în contextul actual, am prezentat pe lang şi rezultatele guver- nării şi recunoaştem pro- vocările pe care le are România în prezent şi în sensul acesta, evident, suntem dispuşi să înce- pem o discuţie mai largă dar discuţia se limiteză la o serie de principii pentru că e foarte uşor să spu- nem vine un premier şi le rezolvă pe toate, dar este profund eronată această perspectivă. Este nevoie de asumare, de implica- rea tuturor partidelor” , a precizat Victor Negrescu, în emisiunea România Politică de la Prima News. El a spus că preşedin- tele Nicuşor Dan le-a menţionat faptul că există o problemă economică şi le-a solicitat perspectiva lor în această chestiune. „Noi am avut acolo o echipă largă, oameni cu experienţă, oameni care deja au performat la nivel guvernamental, eu am venit cu perspectiva euro- peană şi am spus aceste păreri”, a arătat el. Negrescu a mai spus că social-democraţii sunt dispuşi să poarte şi dialo- gul politic care va urma, din ce înţelege, în câteva zile. „Până acum nu s-au vorbit de premier, de domnul Bolojan, de pre- mier independent, cel puţin nu cu noi” , a com- pletat el. Deocamdată, PNL, USR şi UDMR s-au ară- tat dispuse să susţină varianta ca Ilie Bolojan să devină premier. U n moment de neatenție putea să se transforme într-o tragedie într-o uni- tate de învăţământ din judeţ. Un adolescent a fost transportat de urge- nță la spital cu un trauma- tism cranian puternic. Totul s-a întâmplat în Liceul Tehnologic Voro- na, când o pauză obișnui- tă s-a transformat într-un coșmar. Un elev de 17 ani a fost grav rănit, după ce un coleg a deschis cu putere ușa clasei, lovin- du-l violent în cap. Incidentul șocant s-a petrecut în timpul unei pauze. Adolescentul se afla pe holul unităţii de învăţă- mânt, în apropierea uşii clasei. La un moment dat, ușa a fost izbită brusc din interior de un alt coleg şi s-a deschis cu putere spre hol. Uşa l-a prins pe tână- rul ghinionist cu capul de perete. Impactul a fost atât de puternic, încât băiatul s-a prăbușit la podea de durere. Speriaţi, colegii acestuia au alertat profesorii. Tânărul acuza dureri la nivelul capului şi ameţea- lă, astfel că profesorii au sunat imediat la 112. O ambulanță a sosit rapid la fața locului. „Echipajul medical sosit la faţa locu- lui a constatat că adoles- centul suferise un trau- matism cranio-cerebral cu sindrom de strivire. A fost stabilizat şi transpor- tat la Urgenţe pentru mai multe investigaţii de spe- cialitate” , a precizat medicul primar Cristian Simionescu, coordonator al dispeceratului pentru situaţii de urgenţă SJA- SMURD. Conducerea liceului a demarat o anchetă inter- nă, iar inspectoratul șco- lar a fost informat. „Plea- că copilul sănătos la școală și ajunge pe un pat de spital” , a spus unul dintre părinţii elevilor. PSD este iritat când aude de varianta Bolojan premier Elev dus la Urgenţe de la şcoală Un licean din Vorona a fost la un centimetru de o tragedie, după ce a fost izbit puternic cu o uşă în cap. -Tudor CHIRIAC Adolescentul rănit a fost luat cu ambulanţa de la ore, după ce profesorii au sunat la 112
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=