Monitorul de Botosani
Ingrediente: 100 gr linte, 1 grăunte usturoi, sare şi piper, 2 fire de ceapă verde sau o ceapă micuţă uscată, 2 linguri de ulei, o linguriţă de muştar, zeama de la jumătate de lămâie, pătrunjel, 6-7 roşii cherry sau o roşie mare, un ardei gras micuţ, un morcov Mod de preparare: Lintea se pune la fiert într-o cratiţă cu apă cât să treacă de două degete peste ea şi adăugăm şi puţină sare. Se fierbe pentru circa 25 minute, apoi se strecoa- ră, se clăteşte cu apă şi se lasă la scurs. Roşii- le şi ardeiul se taie cubuleţe, usturoiul se mărunţeşte, ceapa se taie rondele, morcovul se dă pe răzătoarea mare, pătrunjelul se taie mărunt. e pune într-un bol uleiul, zeama de lămâie, muştarul, sare şi piper după gust şi se amestecă. În alt bol se amestecă lintea cu res- tul ingredientelor, se pune dressingul şi se amestecă foarte bine. Se pune la frigider sala- ta, cât să se armonizeze toate gusturile şi aro- mele, apoi se poate consuma. MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 3 IUNIE 2025 15 MOZAIC Soluţia pentru integrama publicată numărul trecut: M, F, TEU, S, P, K, PICIOR, NOTARIAT, MARI- AKIRILENKO, VIZITIU, INAPTI, AN, TUSIER, B, ITANI, LOTO, ACORD, RIDAT, INTEPATURI, NETA, ATASAT. Telefoane utile -Număr unic de urgenţe (Salvare, Pom- pieri, Poliţie): 112 - Poliţia de frontieră: 0231/959 - Jandarmerie: 0231/534.253; - Agenţia C.F.R.: 0231/534755; -Informaţii gară: 0231/534755; - Informaţii autogară: 0231/511129; - Agenţia TAROM: 0231/518222 -E.ONGAZ:0231/585886,0800.800.928 -DispeceratNovaApaserv:0374/106804; Index contor apă: 0374/106.802 - Farmacie non-stop: ROPHARMA - 073400066. DeranjamenteE.ONMoldova:0800800929 - ITM- 0231/ 534532 -Modern Calor 0231/517953 - A.C.R.: 0231/512162; - Tribunal: 0231/511739; - Cinema Unirea: 0231/511255; -Administraţia pieţelor: 0231/512392; - Protecţia mediului: 0231/584136; - OJPC 0231/512958;0331/401.000 - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă: 0231/508.014, 0231/508.015 MONITORUL folose[te serviciile agen]iei: tel. 0231.585955 Partener ISSN 1453-3359 Monitorul ABONAMENTELE se pot face la oficiile din jude]. MONITORUL DE BOTO{ANI figureaz\ `n Catalogul Presei interne la pozi]ia 1059. Tipar offset: Tipomedia SEDIU: Aleea Mihail Kog\lniceanu nr. 4, tel. 515053, fax: 515130 REDACȚIA Editor: Cristian Moroșanu Secretar general de redacție: Anamaria Ionel Redactori: Sebastian Gheorghiu, Cristian Prisacariu, Tudor Chiriac, Raluca Panțiru Georgiana Şaramet Secretariat: Mirabela Simionov Șef serviciu difuzare: Laurențiu Gologan Consilier vânzări publicitate: Rus Bianca Tehnoredactare: Emanoil Păduraru Mica publicitate: Mariana Iftode DIRECTOR FONDATOR: George LAZ|R REDACTOR {EF: C\t\lin MORARU DIRECTOR MARKETING: Carmen LAZ|R Str.Aurel Vlaicu 78, Iasi Un vis vi s-a împlinit şi aveţi motive de sărbătoare. Aţi făcut tot posibilul să ajungeţi aici şi iată că gândirea pozitivă face minuni. Aţi muncit mult ca să ajungeţi aici, dar aţi fost şi susţinut şi nici nu a fost doar o influenţă a norocului. Se anunţă o zi de-a dreptul plic- tisitoare, cu aceleaşi preocupări arhicunoscute de care uneori sunteţi sătul! De dumnevoastră depinde să ieşiţi din această stare de banal şi să aduceţi ceva nou în pro- gram. Nu vă puteţi deschide faţă de unii colaboratori. Ceva vă reţine să vă exprimaţi părerile la servi- ciu sau în faţa unui public nume- ros. Nu vă găsiţi cuvintele, încât unii ar putea fi miraţi că, un om atât de sociabil nu reuşeşte să se facă înţeles. Urmează să luaţi o decizie pen- tru care, încă, nu vă simţiţi pre- gătit. Ar fi trebuit să mai amânaţi puţin momentul, să vă mai infor- maţi, să mai aflaţi şi din alte surse încotro este mai bine să porniţi. Sunteţi derutat şi suspicios. Unii simt de la o poştă că sunteţi într-un moment sensibil, în care puteţi fi manipulat şi influenţat negativ şi stau la pândă. Nu sem- naţi acte şi nu bateţi palma cu persoane ale căror intenţii nu le cunoaş- teţi suficient de bine. Când e vorba de ce vi se cuvine, sunteţi pregătit de luptă. Ar tre- bui să-i înfruntaţi pe cei care tot evită să vă plătească sau să-i cereţi şefului o mărire de salariu. Banii sunt motiv de enervare, de agitaţie, de stres. Intraţi în contact cu reprezen- tanţi ai legilor, puşi pe critici şi sancţiuni. Dacă nu vă simţiţi cu musca pe căciulă, nu aveţi de ce să fugiţi, dar dacă aveţi ceva de ascuns, numai ce-l vedeţi pe poliţist că deja vi se taie picioarele. Se apropie un eveniment pe care- l consideraţi o adevărată cumpă- nă şi nu ştiţi ce vă aşteaptă. Aveţi emoţii, dar pentru că sunteţi genul de om care nu fuge de risc, priviţi în faţă situaţia. Priviţi cu optimism spre ziua de mâine! Sunteţi la mijloc şi trebuie să analizaţi totul la rece, fara a vă lăsa mituit de nici una din tabere. Lumea aşteaptă verdictul dum- nevoastră cu multă emoţie, dar resimţiţi decizia ca pe o mare povară, pentru că ştiţi că nu aveţi voie să greşiţi. Este o zi grea la serviciu. Dacă aveţi de trecut prin confruntări profesionale grele, de susţinut lucrări sau interviuri de angaja- re, de solicitat vreo aprobare pe la o instituţie, riscul eşecului este cam mare. Este o zi plină de greutăţi, încât aveţi impresia că toate căile vă sunt interzise. Nu e chiar aşa. Numai o atitudine pozitivă şi deschisă vă poate debloca dru- mul, totul e să aveţi dumneavoastră încre- dere în ce vreţi să atingeţi. Este o zi atât de fluctuantă, încât nicio oră nu va semăna cu cea- laltă. Treceţi de la plus la minus şi invers atât de uşor, încât lumea va spune că sunteţi capri- cios, că daţi dovadă numai de toane pe care nimeni nu le înţelege. HOROSCOP Violette Tous- saint este adminis- tratoarea unui cimi- tir dintr-un orăşel din Burgundia. Diferiţii partici- panţi la înmormân- tări, vizitatorii fideli sau colegii – groparii, îngrijitorii şi un preot – îi frec- ventează biroul ca să se încălzească, iar acolo râsul, camaraderia şi, uneori, lacrimile oaspeţilor fac casă bună cu cafeaua pe care le-o oferă gazda. Aceasta din urmă îşi trăieşte viaţa în ritmul confidenţelor vizitatorilor ei, după caz, amuzante sau mişcă- toare. Programul lui Violette, mereu acelaşi, e dat peste cap într-o bună zi de sosirea lui Julien Seul – un comisar de poliţie din Marsilia –, care ţine cu tot dinadinsul să împrăştie cenuşa mamei sale, răposată de curând, peste mormântul unui necunoscut. În scurt timp devine limpede că ges- tul inexplicabil al lui Julien e strâns legat de tre- cutul complicat al lui Violette. Romanul a fost publicat de editura „Litera”. Apariţii editoriale Salată de linte Reţeta zilei "Apă proaspătă pentru flori " Valerie Perrin
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=