Monitorul de Botosani
Luna mai s-a dovedit a fi o lună incredibil de bogată în precipitații și cam strânsă la pungă în ceea ce privește confortul termic, cu consecințele de rigoare. Are și natura par- tea ei de vină, ca să spunem așa, însă vina omului nu prea are scuze. Dezastrele de natură antropică erau scu- zabile acum vreo sută și ceva de ani, când oamenii nu erau foarte conștienți despre consecințele acțiunilor lor asupra mediului, însă acum, când există dovezi științifice clare, nu prea mai există scuze. Dar prognoza meteo s-a îmbunătățit, temperaturile s- au apropiat de normalul perioadei - care o mai fi și acela, că de ceva timp normalul e mai mult teorie decât practică - și toată lumea a răsuflat ușurată, inclusiv în chestiunea Salinei Praid. Lasă, că s-a mai întâmplat și nu a pățit nimeni nimic. Ceva agitație în presă, am mai trecut prin așa ceva, deocamdată să ne bucurăm că a ieșit soarele și că nu mai e cazul să dăm drumul la cen- trale sau să facem focul în sobe în prag de vară. Iar prima zi din iunie a arătat exact așa cum se spera. A fost o zi incredibil de agitată, iar marii câștigători au fost cei mici. Vremea a ținut cu ei, astfel că s-au putut bucura din plin de sărbătoare. Spectacole, târg de jucării, para- da personajelor de poveste și câte și mai câte, prilej cât se poate de potrivit pentru unii de pe margine să excla- me „pe vremea noastră nu era așa, pe vremea noastră era mai bine”. Dacă până și o zi cum a fost cea de duminică stârnește nostalgii „după ce am avut”, e puțin probabil să ne mai facem vreodată bine. Cum naiba să tânjești după copilăria minunată din comunism, când Ziua Copilului era, de fapt, tot Ziua celui mai iubit fiu al poporului? Prea mulți au uitat acele timpuri când, copii fiind, ne sărbătoream ziua ridicându-i osanale lui Ceaușescu. Despre Ceaușescu și Partid erau serbările școlare, nu despre copilărie. Cel mult primeam câte un pătrățel de hârtie imprimat cu ceva ce se dorea a fi un medalion de mare preț și pentru care trebuia să plătim. 1 iunie nu era prilej de bucurie, ci de frustrare. Încă o zi în care îl sărbătoream pe Ceaușescu, încă o zi în care statul ne băga mâna în buzunare. Da, dragi nostalgici, de ziua copilului comunist statul ne cerea bani. Nu pen- tru el, desigur, că statul român nu avea nevoie de banii noștri, ci pentru a ajuta copiii din țările defavorizate; era felul nostru de a mulțumi Partidului și Conducătoru- lui pentru copilăria minunată - nu aveți idee cât de mult uram și încă urăsc litania cu „copilăria minunată” - din cea mai frumoasă, cea mai bogată țară din lume. Cât de jegoase au fost acele timpuri când până și ceea ce trebu- ia să fie ziua noastră ne era răpit și deturnat. Nu pri- meam nimic, dar ni se cerea să dăm și să mulțumim. Și acum, când acele vremuri cenușii s-au transformat în amintire, încă mai există năuci care plâng după ele. Era mai bine decât a fost duminică? Dar ce ați fi vrut? Să-i încolonați pe cei mici și să-i trimiteți pe tarlalele patriei, la prășit porumb și privit sfeclă de zahăr? I-ați vrut îmbrăcați în uniforme și cu cravate roșii la gât și să reci- te ode pentru un individ care nu vedea în ei decât viitoa- re mașinării de crescut producția la hectar și lălăit cân- tece omagiale? Ce mai vreți de la viață, oameni buni? În loc să vă revoltați pe cei care v-au furat copilăria, vă apucă nostalgia. Da, că pe vremea noastră era mai bine, știau copiii să se joace, nu ca acum… Da, cum să nu. Știau să se joace, numai că nu prea aveau când și cu ce. La vârsta la care cei adunați pe Pietonal sau în parc s-au bucurat de ziua lor, eu unul eram sătul de prașilă și păscut vaca, de cântat cântece de pupat în dos Ceaușes- cu și Partidul. Nu aveam blugi și nici nu speram să am vreodată, cât despre banane, abia știam cum arată. Poate că nu trăim vremuri ideale. Poate că sunt prea multe griji, prea mult zgomot, prea multe ecrane aprinse și prea puține cărți răsfoite. Dar, măcar pentru o zi, copiii au fost copii. Au râs, au alergat, au primit atenție, nu ordine. Și dacă tot vrem să ne comparăm copilăriile, măcar să avem onestitatea de a recunoaște: noi am fost niște copii crescuți în umbra unui sistem care nu ne-a permis să fim cu adevărat copii. Astăzi, cei mici cresc sub soare, nu sub portretul unui dictator. Și dacă asta nu ne e de ajuns, problema nu e la ei. E la noi. Tableta zilei 1 Iunie cu soare, fără ode și fără tarlale Ciprian MITOCEANU scriitor MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 3 IUNIE 2025 2 LOCAL O şedință a grupului de lucru pentru tăierea cheltu- ielilor bugetare, format din reprezentanții PSD, PNL, USR și UDMR, a avut loc ieri la Palatul Cotroceni. Grupul, din care fac parte și reprezentanții Adminis- trației Prezidențiale, va elabora un plan de măsuri destinat reducerii cheltuie- lilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul guvern. Eliminarea voucherelor de vacanță, a sporului de antenă și de doctorat și a indemnizației de hrană sunt discutate luni în gru- pul de lucru al partidelor. Există mai multe propu- neri venite de la reprezen- tanții celor patru partide – PSD, PNL, USR și UDMR – care vizează fie înjumătățirea acestor beneficii primite de anga- jații la stat, fie eliminarea lor. În ce privește indemni- zația de hrană, ea se referă la angajații care primesc o indemnizație lunară de circa 190 de lei net. Fac excepții personalul din Ministerul Apărării Națio- nale, Ministerul Justiției, angajații administrației Naționale a Penitenciare- lor, SRI, STS, ai Adminis- trației Naționale a Rezer- velor de Stat și Probleme Speciale, care beneficiază de drepturile de hrană reglementate de altă legi- slație. (V.S.) Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani anunță că, în această săptămână, sunt disponibile 283 de pos- turi vacante în județ. Oferta este variată și se adresează tuturor nive- lurilor de pregătire. Cele mai multe pos- turi sunt pentru persoa- ne calificate sau cu stu- dii medii, dar există și oportunități pentru cei fără calificare ori cu studii superioare. Cum se împart locu- rile de muncă disponi- bile: -188 posturi pentru persoane calificate -95 locuri pentru per- soane fără calificare -275 locuri pentru cei cu studii medii -8 locuri pentru absolvenți de studii superioare Lista completă a locurilor de muncă poate fi consultată onli- ne, pe site-ul AJOFM B o t o ș a n i : www.anofm.ro/boto- sani/locuri-de-munca- vacante -Anamaria IONEL O parte dintre boto- şănenii aflaţi ieri la amiază prin oraş au fost alarmaţi de o imagine mai puţin obiş- nuită. Potrivit reprezentanţi- lor MApN, în această perioadă convoaie de personal şi tehnică mili- tară se deplasează pe căi de comunicaţii rutiere, tranzitând teritoriul naţional, în vederea des- făşurării unor activităţi de instruire pe timp de zi şi de noapte, planificate încă din anul 2024. “Informăm în acest context că detaşamente şi tehnică militară parti- cipante la aceste activi- tăţi urmează să se depla- seze din garnizoanele Iaşi, Piatra Neamţ, Bacău, Botoşani, Dej şi Turda către şi dinspre zonele de instruire aron- date fiecărei structuri militare din garnizoanele menţionate” , se arată în informarea oficialilor militari. Sporuri în pericol din cauza deficitului 283 de locuri de muncă vacante în judeţ Convoaie militare în tranzit prin Botoşani MApN face informări privind derularea unor activităţi de instruire, după ce mai multe convoaie cu militari şi tehnică au fost observate în trafic. -Tudor CHIRIAC Orice tranzit de tehnică militară poate fi sursă de dezinformări, astfel că MApN vine din timp cu explicaţii
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=