Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI JOI, 5 IUNIE 2025 12 CALEIDOSCOP M ulți susțin că înstrăinarea față de membrii familiei este în creștere, însă datele care să susțină acest lucru sunt greu de găsit. Totuși, potrivit date- lor care există, este un fenomen surprinzător de comun. Iar decizia de a rupe legătura cu propriii părinți este una de mare importanță. Când, așadar, este acest lucru alegerea corectă și are șanse să ne facă mai fericiți sau mai înțelepți? În cele din urmă, ce le datorăm noi părinților - și ce ne datorează ei nouă? Există relativ puține cercetări despre înstrăina- re, spune Lucy Blake, lec- tor universitar în psiholo- gie la Universitatea din West of England și autoa- rea cărții „No Family is Perfect: A Guide to Embracing the Messy Reality”. „Este încă un subiect tabu” , afirmă ea. „Este un subiect destul de înfricoșător, despre care oamenii nu vor să vor- bească. Cred că este ceva ce li se întâmplă doar alto- ra” , spune ea. Înstrăinare extrem de frecventă Un studiu publicat în 2022, bazat pe un sondaj cu peste 8.500 de persoane din SUA, a arătat că 26% dintre respondenți au avut perioade de înstrăinare față de tatăl lor și 6% față de mama lor, pe parcursul a 24 de ani. Aceasta a inclus și persoane care își vedeau ocazional părinții. Un studiu similar realizat pe 10.200 de persoane în Germania a constatat că 9% dintre respondenți au trecut prin înstrăinare față de mamele lor și 20% față de tații lor, pe o perioadă de 13 ani. Într-un alt sondaj reali- zat în SUA pe un eșantion de 1.340 de persoane, detaliat într-o carte publi- cată în 2020, sociologul Karl Pillemer de la Uni- versitatea Cornell spune că a descoperit că 10% dintre respondenți erau complet înstrăinați de un părinte sau un copil - fără vreun contact. Totuși, din moment ce nu există date care să urmărească evoluția înstrăinării pe perioade lungi de timp, este dificil de spus dacă fenomenul devine mai frecvent. Unii cercetători, precum Pille- mer, cred totuși că da. „În generațiile de dinaintea baby boomer- ilor, exista o normă foarte puternică de solidaritate familială - ideea că sânge- le apă nu se face. Aceste norme s-au slăbit”, spune Pillemer, care susține că acest lucru nu este neapă- rat rău. Și alte norme fami- liale, precum parteneriate- le fără căsătorie sau cuplu- rile fără copii, au devenit tot mai acceptate în timp, observă el. Joshua Coleman, psiho- log clinician care lucrează cu familii înstrăinate și autor al mai multor cărți pe această temă, este de acord. El adaugă că indivi- dualismul în creștere ar putea fi, de asemenea, un factor care contribuie la înstrăinare. Studiile sugerează că părinții vârstnici din SUA sunt de peste două ori mai predispuși să aibă relații tensionate cu copiii lor, comparativ cu părinții din țări ușor mai puțin indivi- dualiste, precum Israel, Germania sau Marea Bri- tanie. Coleman susține că acest fenomen este ampli- ficat și de rețelele sociale. A devenit tot mai ușor să- ți găsești propriul „trib” de oameni cu gândire simila- ră online, iar mulți influen- ceri ne încurajează să rupem legăturile cu per- soanele „toxice”. Utilizarea tot mai frec- ventă a terapiei a jucat, de asemenea, un rol, susține Coleman. Și nu întotdeau- na în mod benefic – unii terapeuți pot, de exemplu, „diagnostica” membrii familiei cu afecțiuni psi- hiatrice fără măcar să îi întâlnească, bazându-se doar pe o singură versiune a poveștii. Acest lucru contravine regulilor etice din domeniile psihiatriei și psihologiei. Coleman spune că a întâlnit mulți copii adulți care, în urma terapiei, și-au acuzat pări- nții că sunt toxici sau că suferă de tulburare de per- sonalitate. Aceasta nu înseamnă că ruperea legăturilor este neapărat o decizie greșită. Mulți oameni au motive foarte întemeiate să o facă, în special cei care au sufe- rit abuzuri în copilărie, afirmă Pillemer. „Nu ar trebui să existe stigmat social în legătură cu asta”, spune el. Coleman adaugă că același lucru poate fi valabil și atunci când părinții nu arată niciun semn de remușcare pentru comportamentul lor sau refuză complet să te asculte. Totuși, Pillemer afirmă că cercetarea sa - care a inclus un sondaj și inter- viuri detaliate cu 300 de persoane înstrăinate - a descoperit că adesea este vorba despre o „acumula- re de interacțiuni negative minore” , cum ar fi tensiu- nile cu rudele prin alianță, care duc în cele din urmă la ruptura relației. Într-un sondaj realizat în SUA pe un eșantion de peste 1.000 de persoane de către Coleman, majorita- tea respondenților au indi- cat acțiuni specifice ale membrilor familiei sau dinamici familiale genera- le drept motive ale înstrăi- nării. Acestea sunt uneori legate de consecințele unui divorț, de faptul că cineva a luat partea unuia dintre părinți sau de neplăcerea față de noul partener al acestuia. Identitatea și sexualitatea pot fi, de ase- menea, factori esențiali - unii părinți, de exemplu, refuză să accepte că pro- priul copil este gay. Aproape o cincime dintre respondenți au menționat diferențele politice ca motiv al ruperii legăturii. Când Blake a realizat un sondaj în Marea Brita- nie, pe aproximativ 800 de persoane înstrăinate de un membru al familiei, a con- statat că majoritatea au invocat abuzul emoțional ca motiv. Dar merită menționat și faptul că normele privind ceea ce înseamnă un parenting sănătos se schimbă constant, adaugă el. Ceea ce astăzi este con- siderat abuz emoțional sau neglijență poate că în tre- cut nu era perceput astfel. De exemplu, părinții din zilele noastre încearcă adesea să recunoască și să sprijine problemele de sănătate mintală ale copii- lor lor. Dar în urmă cu 40 de ani, înțelegerea publică a acestor probleme era, probabil, mult mai limita- tă. Este clar că unii oameni simt că ruperea legăturii cu părinții este uneori necesară. Dar cât de mult le datorăm, de fapt? „Sunt în dubiu”, spune filosoful Christopher Cowley de la University College Dublin, întrebat ipotetic dacă le datorăm părinților o relație pe viață. „Pe de o parte, le datorez părinților mei totul - în sens literal, metafizic și existențial. Dar, evident, dacă am supraviețuit unui abuz parental grav, atunci, cel mai probabil, nu mai am nicio obligație”, spune el. O relație ideală între un părinte și un copil adult, spune el, ar trebui să seme- ne cu o prietenie. Cât suntem de înţelegători Când ne judecăm pro- priile eșecuri, dăm adesea vina pe circumstanțele externe, nu pe noi înșine. Dacă, de exemplu, ratăm un termen-limită, putem spune că n-am avut sufi- cient timp sau că ne-a mâncat câinele tema. Dar nu suntem la fel de înțele- gători cu ceilalți. Așadar, dacă vrem să fim corecți cu părinții noștri, ar trebui să luăm în calcul și cir- cumstanțele lor: lipsa de cunoștințe, problemele mintale, traumele sau difi- cultățile financiare ar fi putut contribui la un stil parental defectuos? Pillemer își amintește un interviu cu o mamă și fiul ei înstrăinat. Nu se mai văzuseră de aproximativ 25 de ani. Despre mamă, el spune: „Soțul ei o aban- donase la începutul anilor 1960, iar opțiunile pentru femei erau foarte limitate. Așa că s-a recăsătorit cu un bărbat care nu era gro- zav, dar nici abuziv” , adaugă el. „Fiul a resimțit profund acea alegere, dar ea simțea că familia avea nevoie de protecție – lucru pe care, în cele din urmă, el a ajuns să îl înțeleagă într-o oarecare măsură.” Coleman, pe de altă parte, spune că uneori întâlnește adulți crescuți doar de mame singure, fără un sprijin patern. „Și copilul spune: «Erai mereu plecată la muncă și m-am simțit neglijat»”, relatează Coleman. „Iar, pe de o parte, părintele ar trebui să manifeste empa- tie față de acest sentiment. Dar și copilul ar trebui să aibă empatie pentru faptul că acel părinte avea două slujbe ca să-l crească”, adaugă el. Încercarea de a înțelege comportamentul părinților noștri ne poate aduce lini- ște sufletească. Ne poate ajuta să realizăm că nu tot ce au făcut a fost rău inte- nționat sau malefic, iar acest lucru poate atenua o parte din durere. Asta nu înseamnă că trebuie să-i iertăm sau să avem o rela- ție cu ei. Dar, câștigând claritate, putem neutraliza puterea întunecată a trecu- tului confuz. Gândind ast- fel, s-ar putea să ne elibe- răm și de o parte din pre- siunea pe care o vom simți dacă, la rândul nostru, devenim părinți. Cowley sugerează să luăm în considerare efec- tele psihologice pe termen lung ale înstrăinării înainte de a exclude definitiv pe cineva din viața noastră. Ne-am simți la fel dacă părintele respectiv ar muri? „Nu poți controla ce te va bântui” , argumen- tează el. Pentru unii oameni, poate fi mai bine să păstre- ze o cale de comunicare deschisă – măcar pentru a lăsa posibilitatea unei con- versații viitoare. Dacă rupem definitiv legătura, există riscul să ne petre- cem restul vieții încercând să înțelegem ce s-a întâm- plat. În cele din urmă, poate merită să folosim o regulă inspirată din Biblie și susținută și de filozoful Immanuel Kant: să-i tra- tăm pe ceilalți așa cum am dori să fim tratați noi înși- ne. Imaginează-ți că ești în viitor, spune Cowley. Cum te-ai simți dacă pro- priul tău copil adult ți-ar spune brusc că ai fost un părinte slab, judecându-te după standardele moder- ne? E ușor să crezi că nu vei repeta greșelile părinți- lor tăi, spune Pillemer, „dar vei face altele”. Un ultim lucru de luat în considerare: sunt amin- tirile tale din copilărie cu adevărat exacte? Memoria umană este fragilă, și ade- sea ne amintim lucrurile greșit sau chiar ne formăm amintiri false – mai ales la vârsta adultă. Poate cea mai importan- tă întrebare, însă, este dacă ruperea legăturii cu părinții chiar ne va face fericiți. Pentru mulți oameni, răs- punsul este da. „Înstrăina- rea poate fi extrem de izo- latoare,” spune Blake, care a constatat că mulți copii adulți înstrăinați se confruntă cu dificultăți, mai ales în perioadele de sărbători, când familiile petrec de obicei mult timp împreună. Așadar, dacă ești hotă- rât să rupi legătura cu pări- nții, pregătește-te din timp și asigură-te că ai o rețea de sprijin în jurul tău, recomandă ea. Ar trebui să rupem vreodată legăturile cu părinţii ? Înstrăinarea dintre părinţi și copiii lor este surprinzător de frecventă - iată ce spune cercetarea despre luarea unei astfel de decizii dificile, aşa cum scriu jurnaliștii de la BBC. Multe înstrăinări apar din cauza convingerilor politice sau a orientării sexuale