Monitorul de Botosani
MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 6 IUNIE 2025 5 LOCAL N atura pare să fi uitat orice echili- bru în județul Botoșani. La distanţă de doar câteva zile, locuitorii mai multor localităţi din judeţ au trecut de la cod roșu de inundații - cu ploi torențiale care au făcut ravagii - la temperaturi caniculare, de peste 30 de grade Celsius. O schim- bare bruscă și dramatică de vreme, care i-a prins pe mulți nepregătiți. Ce a fost apă până la genunchi, acum e pământ crăpat. Iar grădinile, cândva pline de viață, au devenit terenuri compromise, afectate mai întâi de viituri, apoi de arșiță. Astfel, după ce viiturile au făcut prăpăd în gospo- dării, temperaturile au urcat brusc peste 30 de grade, iar oamenii din Pri- săcani, unde au fost inun- daţii, trăiesc acum între două capete de vreme extremă. Pământul, încărcat de mâl, s-a întărit la supra- față precum betonul. „Ceapa-i stricată, am luat să facă o salată, toată-i cu mâl. Da, pleacă tot. Am zis să pun în loc, dar ce să mai pun că îi beton aici, că a luat și pământul. Nu a fost de mult timp așa. Punem și noi strictul necesar. Eu nici apa din fântână, au venit de la primărie să scoată apa, eu n-am scos, că de acum anunță sece- tă” , a spus o localnică din Prisăcani. Localitatea, una dintre cele mai afectate de inun- dațiile recente, trăiește acum drama unei duble lovituri: apa care a năvălit în curți și grădini a lăsat în urmă culturi compromise, iar căldura apărută peste noapte le-a pecetluit soar- ta. „Nu, nu prinde deloc. Îi beton. De-abia intră sapa.” , spune un localnic, în timp ce încearcă să curețe grădina. „Ceapa, usturoiul, roșiile… toate se strică de la apa asta care a fost. Totul un mâl, care acum a fost uscat de soarele puternic” , mai spune bărbatul. Avertisment de la specialişti Culturile agricole sunt în mare parte compromi- se. În grădini, legumele putrezesc în mâl, iar fân- tânile au fost colmatate. Situația este cu atât mai gravă cu cât specialiștii avertizează că temperatu- rile ridicate vor persista. „S-au acumulat peste 200 de litri de precipitații într- un timp foarte scurt. Le recomandăm fermierilor să intervină imediat ce pot intra în teren pentru a îndepărta crusta formată și pentru a limita efectele bolilor favorizate de ume- zeală” , a declarat Cristian Delibaș, directorul Dire- cției Agricole Botoșani. Schimbările bruște de temperatură pun în peri- col și sănătatea populației. Medicii recomandă evita- rea expunerii la soare în orele de vârf și hidratarea corespunzătoare. „Per- soanele cu afecțiuni car- diovasculare și respirato- rii trebuie să iasă doar dimineața și seara, să-și urmeze tratamentele și să consume alimente bogate în legume și fructe”, aver- tizează Ramona Guraliuc, șefa UPU SMURD Botoșani. Comisii pentru evaluarea pagubelor Autoritățile au început deja evaluarea pagubelor și spun că mecanismele europene de sprijin au fost activate. „Comisiile sunt încă pe teren. Vom trimite până pe 24 iunie valoarea reală a pagube- lor către Ministerul Dez- voltării, iar despăgubirile vor veni din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene” , a precizat prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor. „Avem fonduri alocate și pentru surse de apă desti- nate animalelor - 1,5 milioane de euro vor fi distribuiți prin Consiliul Județean către localitățile afectate” , a spus acesta. Bilanțul oficial este unul grav: 2.022 de hecta- re de teren arabil au fost afectate, 675 de hectare de pășune, 290 de fântâni colmatate, 9 case inunda- te, 6 avariate, peste 200 de kilometri de drumuri comunale și de exploatare distruse, și zeci de anexe gospodărești deteriorate. În timp ce autoritățile încearcă să repare ce se mai poate repara, oamenii din Prisăcani își sapă gră- dinile pe rând, cu răbdare și cu teamă că viitorul va aduce și mai multe surpri- ze. „Săptămâna trecută erau 10 grade, acum sunt peste 30. Timpul ăsta s-a schimbat, nu mai știi la ce să te aștepți” , spune un alt localnic. „Nu mai poți prevedea nimic”, adaugă el. Botoșaniul trece printr- o perioadă extremă, iar oamenii încearcă să-și repare viețile între două capricii ale vremii. Schimbările climatice, altădată un subiect abs- tract, sunt acum o realita- te concretă și dureroasă în Botoșani. Întrebarea nu mai este dacă, ci cât de des vor mai veni astfel de episoade extreme. Un deţinut din Peniten- ciarul Botoşani a fost la un pas de moarte după ce a suferit un infarct mio- cardic masiv în plină zi, chiar în celula în care îşi ispăşea pedeapsa. Bărba- tul s-a prăbuşit sub ochii colegilor de detenţie, care au strigat după ajutor. În câteva minute, s-a declan- şat o cursă contracrono- metru pentru salvarea vie- ţii sale. Medicii unităţii au reu- şit să-l stabilizeze doar temporar. A fost transfe- rat de urgenţă, sub escorta a doi gardieni, la Urgenţe, de un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Acolo, presu- punerile medicilor de la Peniteciar s-au adeverit. Astfel, a fost solicitat transferul imediat într-o clinică din Iaşi. „În urma consulturilor a fost diag- nosticat cu infarct infe- rior. A fost preluat din spi- tal şi transportat de urgenţă în centrul univer- sitar din Iaşi pentru o intervenţie de specialita- te” , a precizatr medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani. Băr- batul a fost transferat la Iaşi cu o ambulanţă, înso- ţit de doi poliţişti din cadrul penitenciarului. Tocmai din cauza pazei, acesta nu a putut fi trans- ferat pe calea aerului, cum se face în astfel de situaţii. Medicii de la Iaşi au fost nevoiţi să îl opereze de urgenţă, acestuia fiin- du-i montate trei stenturi. Intervenţia a fost una de urgenţă şi reuşită. După intervenţie, deţi- nutul a fost supravegheat atent şi, în mod surprinză- tor, se recuperează bine. A fost deja trimis înapoi la Botoşani, unde este monitorizat permanent de personalul medical. -Tudor CHIRIAC Deţinut salvat după un infarct masiv Pacientul a fost transferat la Iaşi cu ambulanţa, fiind păzit de poliţişti Agricultură lovită crunt de intemperii Inundaţiile de acum câteva zile, urmate de încălzirea bruscă şi exagerată a vremii, reprezintă o combinaţie devastatoare pentru agricultură. -Tudor CHIRIAC Sătenii din Prisăcani spun că pământul s-a făcut ca betonul şi nici măcar nu mai pot întoarce culturile compromise
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=