Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 6 IUNIE 2025 6 LOCAL Sfântul Ilarion cel Nou S-a născut în jurul anului 773, din părinți dreptcre- dincioși. Sfântul Ilarion s-a călugărit la vârsta de 20 de ani, în Mănăstirea Xirochipiu, din Constantinopol. Pleacă la Mănăstirea Dalmat și ajunge starețul acesteia. El a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul și următorul vieții Sfântului Ilarion cel Mare, al cărui nume cu cinste l-a purtat. În anul 813 Ilarion l-a certat pe împăratul Leon Armeanul (813-820) pentru că nu cinstea icoanele. Din acest motiv va fi supus la multe chinuri. Leon Armeanul a fost omorât cu sabia de propriile lui gărzi, în locul din biserică în care el a aruncat icoa- na Mântuitorului la pământ. După moartea acestuia, la conducerea imperiului vine împăratul Mihai al II-lea Rangabe (820-829), care îi eliberează pe toți cei care pătimiseră în temnițe din cauza luptei împotriva sfinte- lor icoane. Când pe scaunul imperial va urca fiul lui Mihai, Teo- fil (829-842), Sfântul Ilarion cel Nou va fi exilat pe insula Afusiei, până când la putere a venit binecredin- cioasa împărăteasă Teodora (842-856), care a reintro- dus icoanele în Biserică și a permis convocarea unui sinod în martie 843, la Constantinopol. Hotărârile aces- tui sinod sunt citite în Biserică, în prima duminică din postul Sfintelor Paşti, numită de atunci Duminica Orto- doxiei. Sfântul Ilarion cel Nou a revenit la Mănăstirea Dal- mat și a trecut la cele veșnice la vârsta de 70 de ani. Preot Olivian SANDU P rimul weekend din această vară este cel în care se deschide piscina exterioară al par- cului Cornișa. Evenimen- tele culturale sunt mai puține, dar totuși botoșă- nenii se pot bucura de tra- diționalele spectacole ale filarmonicii George Enes- cu și filmele oferite de Cinematograful Unirea. VINERI Concert Vineri, în cadrul con- certului oferit de orchestra simfonică a orașului, vor urca pe scenă Tiberiu Soare (dirijor) și Filip Popa (solist și violonist). Spectacolul va începe de la ora 18:30. În program vor fi creații compuse de Edward Elgar (Concert pentru violoncel orchestră mi minor Op.85) și de Georges Bizet (Suita nr.1 și nr.2). Tot vineri, 6 iunie, de la ora 17:00, în Parcul Casa Tineretului va fi jucat pen- tru copii spectacolul ,,Ele- fănțelul curios”. SÂMBĂTĂ Deschiderea piscinei exterioare Cornișa Sâmbătă, la Cornișa Aquapark & sports va fi deschisă piscina exterioa- ră, ocazie pentru botoșă- neni și nu numai să se bucure de zile cu soare la plajă și bălăceală. Tradiţionalele piese de teatru Actorii teatrului „Mihai Eminescu” pun în scenă, la sfârșitul săptămânii, spectacolele „La Acade- mie” de Alexandra Fel- seghi și „Angajare de clovn” de Matei Vișniec. Sâmbătă, 7 iunie, de la ora 19:00, la Teatrul „Mihai Eminescu” va avea loc piesa de teatru „La Academie” de Alexandra Felseghi, regizată de Andrei Măjeri. Scenogra- fia spectacolului este sem- nată de Adrian Balcău, coregrafia de Victoria Bucun, iar sound-design- ul de Adrian Piciorea. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Gina Pa t r așcu-Zamfir ache , Dana Bucătaru, Crenola Muncaciu, Cezar Ami- troaei, Ioan Crețescu, Răz- van Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Radu Dragoș și elevii Ionuț Crețu, Matei Său. Sâmbătă, 7 iunie, de la ora 17.00, în Amfiteatrul Cornișa, se va juca piesa de teatru ,,Rățușca cea urâtă”. Inițiativa ca actorii de la Teatrul Vasilache să organizeze astfel de spec- tacole și în alte zile, nu doar duminica, așa cum erau botoșănenii obișnuiți, a venit ca urmare a săptă- mânii dedicate copilului demarată pe 1 iunie. DUMINICĂ Duminică, 8 iunie, de la ora 19:00, va fi pus în scenă spectacolul „Anga- jare de clovn” de Matei Vișniec, regia Ion Sapda- ru. Din distribuție fac parte actorii: Bogdan Muncaciu, Dragos Radu, Razvan Ami troaei, Volin Costin, Cezar Amitroaei. Cei mai mici se pot bucura de mai multe spec- tacole realizate de actorii Teatrului Vasilache. Ce filme rulează la Unirea De vineri până dumini- că, botoșănenii pot viziona filmele ,,Zâna măseluță: între prietenie și magie” (vineri de la ora 15:00, sâmbătă de la ora 13:00 și duminică de la ora 11:00), ,,Ozi, vocea pădurii” (vineri de la ora 17:00, sâmbătă de la ora 11:00 și duminică de la ora 13:00). Un film care poate fi văzut doar vineri este ,,Karate kid: legende” de la ora 19:00. Filmul ,,Minecraft” va fi proiectat atât sâmbătă de la ora 17:00, cât și dumini- că de la ora 15:00. Un alt film care poate fi văzut sâmbătă și duminică este ,,Lilo & Stitch” (sâmbătă de la ora 15:00 și dumini- că de la ora 17:00). Sâm- bătă și duminică de la ora 19:00 va fi dat spre vizio- nare filmul ,,Balerina”. Clubul de public spea- king și leadership Toas- tmasters a sărbătorit marți, 3 iunie, impresio- natul număr de 500 de gale. Evenimentul a reu- nit foști și actuali membri ai clubului printr-o serie de discursuri impresio- nante, discuții și alte sur- prize. Gala a debutat cu des- chiderea oficiată de gazda serii, Rareș Mandache, membru tânăr al clubului, și Alexandra Butnaru, viitor președinte al Toas- tmasters. Prima surpriză a serii a fost un moment muzical pus în scenă de corul George Enescu din Dorohoi, coordonat de profesoara Gheorghina Gușulei. Ulterior, a urmat pri- mul punct de pe ordinea de zi, anume momentul discursurilor pregătite. Discursurile au prezentat teme diverse, de la pre- siunea socială cu care se confruntă societatea până la discursuri umoristice susținute de foști și actuali membri: Alexan- dra Butnaru, Ioan Antoni- ciuc, Maria - Mădălina Găburici și Cristian Stăn- cescu. Nu numai membrii clubului au avut ocazia de a susține discursuri, ci și doritorii din public. Ast- fel, unul dintre momente- le pregătite a fost cel al discursurilor improvizate unde au urcat pe scenă voluntari de toate vârste- le. Irina Siminiceanu, vicepreședinte PR al Toastmasters Botoșani a spus că intenția organiză- rii evenimentului a fost vizibilizarea clubului: ,,Ne-am dorit să facem cât mai vizibil evenimen- tul, pentru ca să știe cât mai multă lume de existe- nța acestui club și să folo- sească serviciile oferite în mod gratuit de noi: să participe la ședințe, să-și exerseze abilitățile de vorbit în public, să lupte cu emoțiile. Ne-am dorit un eveniment de suflet, mai puțin formal și ne-am bucurat foarte mult că domnul primar ne-a găz- duit în Teatrul «Mihai Eminescu»” , a declarat Irina Siminiceanu. La eveniment a fost prezentat și un invitat special și anume Keynote speaker-ul Alex Apetrei din partea Toastmasters Spotlight Iași, acesta susținând ultimul speech al serii. Gala 500 s-a încheiat într-un mod opti- mist printr-un moment de socializare și un ,,after party”. - Ioana IVAŞ Sărbătoarea zilei Sărbătoare la clubul de vorbit în public Evenimentul a avut parte de mai mulţi invitaţi speciali În acest sfârşit de săptămână sunt ceva mai puţine evenimente culturale, dar tot avem parte de teatru şi concerte. -Mădălina MIHAI Reprezentaţia Filarmonicii va putea fi urmărită vineri, de la ora 18.30 Ce putem face în weekend la Botoşani

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=