sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăPreot acuzat de slujbe ilegale

Preot acuzat de slujbe ilegale

Situaţia fără precedent în judeţ, după ce un fost cleric, caterisit de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, a fost trimis în boxa acuzaţilor pe motiv că oficiază slujbe religioase în biserică fără drept. Este vorba de fostul preot paroh al Bisericii „Schimbarea la Faţă a Domnului” din satul Schit Orăşeni, comuna Cristeşti, Ioan Ungureanu, caterisit în vara anului trecut, care a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani sub aspectul comiterii infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii. „Rechizitoriul a fost întocmit săptămâna trecută, iar dosarul a fost înaintat spre soluţionare instanţei de judecată”, a spus procurorul Andrei Ostafie, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Ancheta penală împotriva lui Ioan Ungureanu a fost declanşată în primăvara acestui an, în urma unei plângeri oficiale formulată de Arhiepiscopia Iaşilor – Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Ulterior, cazul a intrat în atenţia poliţiştilor şi procurorilor, iar cercetările au durat până săptămâna trecută. Dosarul a ajuns acum pe rolul Judecătoriei Botoşani, magistraţii urmând să verifice legalitatea administrării probelor, după care vor decide data la care va începe procesul.

 

Conflict pornit de la refuzul de a-l pomeni pe ÎPS Teofan

 

Dosarul este o continuare a unui conflict deschis în vara lui 2016, după un Sinod pan-ortodox de la Creta unde s-ar fi semnat o serie de documente care nu au fost acceptate de toţi preoţii. Acuzând că deciziile luate acolo ar fi în contradicţie cu vechile dogme bisericeşti, părintele Ioan Ungureanu nu l-a mai pomenit în slujbe pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Ulterior, Ioan Ungureanu a fost acuzat de schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, de contrazicerea publică a poziţiei bisericii, de insultă, calomnie, defăimare şi clevetirea în public, dar şi de instigare la atitudini şi fapte negative şi de săvârşirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale.

Rând pe rând, el a fost sancţionat cu dojană arhierească, oprit de la slujire şi trimis în faţa Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a decis caterisirea.

 

Fostul preot acuză Mitropolia de abuz

 

De partea cealaltă, fostul preot Ioan Ungureanu a acuzat conducerea MMB de încălcarea Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi de abuz. El se consideră nevinovat şi spune că nu s-a despărţit în niciun fel de Sfânta Biserică şi că toate deciziile privind caterisirea sa sunt „abuzive şi nestatutare”. De altfel, el a susţinut că se va prezenta în faţa Consistoriului Eparhial „dacă s-ar respecta procedurile şi toate rânduielile”.

Concomitent, el a atacat la Curtea de Apel Iaşi, în secţia de contencios administrativ, toate deciziile emise de MMB prin care s-a dispus caterisirea, dar acţiunea i-a fost respinsă, cazul urmând să fie judecat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Între timp, fostul preot, care se bucură de susţinerea unor credincioşi din sat, a refuzat să predea cheile bisericii şi a continuat să oficieze slujbe religioase.

Proces deschis de reprezentanţii bisericii

 

Întrucât noul preot desemnat nu poate să-şi desfăşoare slujirea conform rânduielilor bisericeşti, reprezentanţii MMB s-au adresat instanţei de judecată solicitând evacuarea fostului preot pe cale administrativă, dosarul fiind pe rolul Judecătoriei Botoşani. „El este caterisit şi ocupă abuziv biserica parohială. Este sprijinit în continuare de un număr redus de enoriaşi, însă, din cauza atitudinii pe care o manifestă, noul preot paroh numit în parohia Schit Orăşeni din păcate nu îşi poate exercita slujirea de preot conform rânduielilor bisericeşti şi aşteptăm ca instituţiile statului, luând act de faptul că el prestează o activitate în mod ilegal acolo, să dispună intrarea în legalitate”, a declarat în primăvară vicarul administrativ al MMB, părintele Marian Timofte. Tot atunci s-a depus şi plângerea la poliţie, declanşându-se ancheta penală. „Noi nu mai recunoaştem slujirea lui de preot, iar ceea ce face el acolo din punct de vedere sacramental nu mai are nici o valoare. Este un abuz sub toate aspectele – din punct de vedere sacramental, juridic şi administrativ”, a explicat atunci părintele vicar Marian Timofte.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...