spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăHaos la permise din cauza birocraţiei

Haos la permise din cauza birocraţiei

O instituţie sufocată. Aşa arată de ani buni Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCÎV), care continuă să fie cea mai aglomerată instituţie din Botoşani, din cauza schemei de personal subdimensionată. Deşi numărul şoferilor a crescut enorm în ultimii cinci ani, ajungându-se în prezent la peste 130.000 de posesori de permise de conducere, iar cifra maşinilor creşte vertiginos de la un an la altul, în prezent parcul auto depăşind 98.000 de vehicule, SPCRPCÎV continuă să funcţioneze cu acelaşi număr de angajaţi ca acum 10 ani.

Din acest motiv, instituţia este pur şi simplu asaltată de oameni care doresc fie să dea examen pentru obţinerea permisului de conducere, fie să devină şoferi profesionişti, dar şi de cei care doresc să-şi preschimbe documentele, ori să-şi înmatriculeze maşini noi.

Aspectele au fost scoase la iveală ieri, în cadrul Comisiei de sistematizare a circulaţiei la care au participat cei din conducerea SPCRPCÎV, Serviciului Poliţiei Rutiere şi reprezentanţii şcolilor de şoferi.

 

Angajaţi epuizaţi şi cetăţeni cu nervi întinşi la maxim

 

Din cauza numărului mare de solicitări s-a ajuns la o situaţie aberantă. Un tânăr care se înscrie în prezent la o şcoală de şoferi poate să obţină permisul de conducere cel mai devreme prin august – septembrie 2019. Şi asta pentru că programările la examinări se fac la trei luni, fie că este vorba de sală sau de proba de traseu.

„Până acum cinci ani, din momentul în care cineva începea şcoala de şoferi şi până se vedea cu permisul în mână treceau cinci-şase săptămâni. Astăzi, din momentul în care te înscrii la şcoala de şoferi şi până vezi permisul trec cinci-şase luni. Sunt prea puţini examinatori, însă unii dintre candidaţi uită ce au învăţat în tot acest timp”, a punctat Florentin Ursuleanu, reprezentantul şcolii de şoferi „Ursa Mare”.

 

Taxă propusă de instructori

 

În disperare de cauză, acesta a propus reintroducerea unei taxe de examinare, din sumele colectate urmând să fie plătiţi examinatorii, considerând că nu sunt suplimentate posturile întrucât nu ar fi surse de finanţare. În realitate, însă, este vorba de birocraţie. Asta pentru că suplimentarea schemei de personal nu poate fi luată în calcul decât în momentul în care schema actuală ar fi completă. Ori, aberant este că mulţi ani Ministerul Afacerilor Interne a sistat angajările, posturile vacante fiind blocate. Apoi, în urma unor memorandum-uri, unele posturi au fost scoase la concurs, însă angajările au întârziat din cauza procedurilor stufoase – publicarea anunţurilor, existenţa perioadei de înscriere, derularea examenelor, etc. Aşa se face că de la deblocarea postului şi până la angajarea efectivă a celor declaraţi câştigători au mai trecut patru luni, timp în care un alt angajat fie s-a pensionat, fie s-a transferat la o altă instituţie. Asta pentru că poliţiştii care lucrează în  SPCRPCÎV primesc lefuri mai mici decât cei din cadrul Poliţiei Rutiere.

 

Activitate dată peste cap în lipsa unui angajat

 

Din cauza numărului mare de solicitări, s-a ajuns ca lipsa oricărui examinator sau a unui angajat SPCRPCÎV de la ghişeu să dea peste cap activitatea instituţiei.

În urmă cu câteva zile, SPCRPCÎV a fost înştiinţată că în ianuarie trebuie să trimită doi angajaţi la cursuri de specializare. Prin urmare, toate programările au fost date din nou peste cap. „Mulţumesc că nu au apărut concedii medicale în rândul angajaţilor, pentru că, trebuie să o spun, oamenii sunt pur şi simplu epuizaţi”, a recunoscut comisarul Marian Ciornea, şeful SPCRPCÎV Botoşani.

 

Reacţii în lanţ produse de orice modificare

 

Situaţia este atât de aberantă încât orice încercare de modificare a programărilor provoacă reacţii în lanţ. Ieri, reprezentanţii şcolilor de şoferi au cerut ca măcar proaspeţii absolvenţi să fie programaţi mai repede la examinări. Acest lucru ar însemna însă examinări în trei zile, nu în două cum se întâmplă în prezent, şi implicit creşterea numărului de candidaţi examinaţi. Automat apar mai mulţi candidaţi promovaţi, care ar trebui programaţi la proba de traseu.

Prin urmare, măsura ar duce la creşterea timpilor de programare pentru traseu. Aşa se face că orice modificare implementată, care aparent ar putea îmbunătăţi activitatea, duce imediat la apariţia unor dezechilibre în alte planuri. Practic, fără o creştere a numărului de examinatori, orice altă măsură nu poate fi aplicată. Asta pentru că, activitatea instituţiei presupune şi alte proceduri – radieri din circulaţie, preschimbări permise, implementări de informaţii în baza de date, inclusiv înmatriculări sau preschimbări de certificate de înmatriculare. De exemplu, numai din septembrie şi până în decembrie au fost emise 2.000 de numere provizorii de înmatriculare şi 6.000 de certificate de înmatriculare. Adică 8.000 de documente cu aceeaşi oameni – 14.

 

Doi angajaţi ar decongestiona situaţia

 

Subprefectul judeţului, Daniela Lozneanu, spune că s-au făcut permanent solicitări la forurile superioare pentru suplimentarea schemei de personal de la SPCRPCÎV, însă procedurile sunt extrem de complicate şi greoaie.

Problema este că, pe lângă funcţionarii epuizaţi, aceste aspecte afectează anual mii de oameni din judeţ, care ajung să piardă ore şi zile întregi pe la ghişee, în încercarea de a găsi o soluţie la doleanţele lor. Pentru a face faţă, angajaţii instituţiei nici nu şi-au luat liber în unele sărbători, preferând să vină la serviciu în încercarea de a-i ajuta pe oameni.

Pentru decongestionarea serviciului ar fi nevoie de încă cel puţin doi funcţionari. Nu este vorba de o cifră impresionantă. În schimb, în cadrul altor instituţii, unde nu există o adresabilitate atât de mare din partea populaţiei, cum ar fi Consiliul Judeţean sau alte societăţi controlate de administraţia publică locală, schemele de personal cresc de la o lună la alta. Şi nu pe bani puţini, aşa cum ar fi cazul celor de la  SPCRPCÎV, ci pe salarii de 5.000 sau 7.000 de lei. Practic, dacă s-ar face o comparaţie între numărul de solicitări de la populaţie raportat la numărul de funcţionari, SPCRPCÎV ar fi de departe cea mai aglomerată instituţie din Botoşani.

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...