marți, martie 19, 2024
AcasăPrima PaginăPărinţi găsiţi morţi de proprii copii

Părinţi găsiţi morţi de proprii copii

Trei copii minori au rămas orfani de ambii părinţi din cauza unei improvizaţii. Doi soţi, în vârstă de 35 şi 45 de ani, din Călăraşi, judeţul Botoşani au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon din cauza unui boiler improvizat. Soţii au fost găsiţi ieri dimineaţă de chiar una din fete, care şi-a alertat sora, apoi amândouă au apelat la vecini, după ce au făcut macabra descoperire. Aceştia au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor în speranţa că soţii vor putea fi salvaţi.

Rudele spun că cei doi au achiziţionat un boiler de pe Internet şi l-au montat în baie, conectându-l la o butelie cu gaz pentru a avea apă caldă. Marţi seară, după ce au adormit cei trei copii, băiatul în vârstă de cinci ani şi cele două fete, de 13 şi 14 ani, aceştia s-au dus să facă baie, urmând ca miercuri dimineaţă să meargă la spital la Botoşani, unde femeia era programată pentru un ecograf.

Aveau făcută o improvizaţie. Ei s-au dus să facă baie după ce au adormit copiii. Pe la patru, s-a trezit fata cea mare, pentru că o visase pe mama ei, iar când a văzut lumina aprinsă la baie, s-a dus să deschidă uşa. Era blocată. A bocănit, dar pentru că nu au răspuns, a verificat şi în dormitor. Atunci s-a gândit că s-a întâmplat ceva. A trezit-o şi pe cealaltă soră şi amândouă s-au izbit în uşă până au deschis-o. I-au găsit căzuţi cu faţa în jos”, a povestit o vecină de-a familiei. Femeia a fost şi cea care a anunţat serviciul 112, la faţa locului ajungând nu mai puţin de trei echipaje de salvare, însă din păcate fără niciun folos. „La locul solicitării am găsit două persoane, soţ şi soţie, decedaţi de aproximativ 12 ore, fără urme de violenţă. Cauza morţii e o posibilă intoxicaţie cu monoxid de carbon, însă acest lucru va fi stabilit cu exactitate de colegii legişti. Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lor”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

 

„Eu le-am spus să nu pună panarama asta”

 

Rudele au început de dimineaţă să sosească din judeţ şi din ţară, şocate de cele aflate, dar şi frustrate de modul în care au murit cei doi. Aceştia spun că i-au avertizat să renunţe la acel boiler pe motiv că nu ar prezenţa siguranţă pentru viaţă lor.

„E un fel de boiler, ca un fel de centrală pe gaz. E luat de pe internet. Eu le-am spus să nu pună panarama asta, că nu e bună. A zis: lasă naşule, că ştiu eu ce fac! Uite ce a făcut! Dimineaţă butelia era goală deja. A ars tot gazul. Geamul de termopan era închis la baie. Ei erau pe jos. Sigur e monoxidul de carbon. Dacă era gazul din butelie, ăla mirosea”, a spus Sorin Iftode, naşul de cununie al celor doi.

 

Copiii îngrijiţi de rude

 

Imediat după incident, cei trei copii au fost luaţi de vecini pentru a-i linişti, iar mai apoi au fost preluaţi de asistentul social din comună care încearcă să ia legătură cu rudele părinţilor pentru a află dacă cineva doreşte să îi ia în grijă. „Fetiţa cea mare este în clasa a VIII-a şi realizează ce s-a întâmplat. Deocamdată aşteptăm să vină rudele. Vrem că ei să rămână la un loc. O să vedem cine îşi asumă responsabilitatea pentru ei. În cazul în care nu doreşte nimeni din familia extinsă să îi ia, o să vedem cum o să procedăm, dar deja o soră de-a ei şi-a manifestat interesul. Deocamdată ne interesează starea psihică imediată a copiilor. Să treacă cât mai bine peste ceea ce s-a întâmplat şi să îi consiliem”, a precizat Antoaneta Păvăloaie, asistent social în cadrul primăriei Călăraşi.

 

Ajutor oferit de autorităţi

 

Primăria comunei a anunţat că va oferi un ajutor pentru înmormântarea soţilor, dar şi copiilor până ce se va stabili soarta acestora. „Suntem şi noi şocaţi de cele întâmplate. Vom face tot posibilul ca să nu fie niciun fel de probleme în această perioadă şi să ajutăm cum putem. Cu siguranţă ne vom implica şi noi, pentru că este o adevărată tragedie”, a spus viceprimarul Costea Pavel, ajuns şi el la faţa locului.

De altfel şi pe paginile de socializare au început să circule mesaje pentru strângerea de ajutoare pentru cei trei copii, sute de oameni spunând deja că doresc să se implice ca cei trei minori să poată trece mai uşor peste această perioadă.

Cei doi soţi au lucrat mai mulţi ani în străinătate, iar cu banii adunaţi şi-au ridicat o casă nouă în locul celei bătrâneşti. Nu era finalizată în totalitate, dar reuşiseră să amenajeze camerele de locuit şi baia. Vecinii spun că erau oameni muncitori şi aveau mare grijă de cei trei copii, asigurându-se că nu le lipseşte nimic.

Copii salvaţi în ultima clipă

 

O dramă similară a fost la un pas de a se întâmpla cu doar câteva ore mai devreme. Marţi seară, şase copii ai unei familii din localitatea Roma, judeţul Botoşani au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxidul de carbon eliberat de soba aflată în camera unde erau micuţii. Cea care i-a găsit a fost mama acestora, care s-a speriat de faptul că în momentul în care a încercat să îi trezească, micuţii erau letargici şi acuzau stare de rău. Femeia a sunat la 112 pentru ajutor medical, la faţa locului deplasându-se un echipaj de prim ajutor şi ambulanţa cu medic a SMURD, care le-au acordat primul ajutor micuţilor, după care aceştia au fost transportaţi la secţia de pediatrie.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
4.3 °
3.6 °
48 %
6.9kmh
42 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...