spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPrima PaginăAdolescentă în comă după ce a băut spirt

Adolescentă în comă după ce a băut spirt

O adolescentă în vârstă de 14 ani a ajuns la spital în comă alcoolică după ce a băut spirt. Fata a ajuns în atenţia medicilor duminică noapte, când a fost găsită într-o stare atât de avansată de ebrietate, încât nici nu mai mişca. Aceasta a fost transportată mai întâi la Secţia Săveni a Spitalului Judeţean, unde medicii au diagnosticat-o cu comă etanolică. După ce a fost stabilizată adolescenta a fost transportată, cu o ambulanţă la Botoşani, unde a fost internată pentru supraveghere.

Potrivit vecinilor familiei, fata mai are încă şase fraţi, iar spirtul medicinal este consumat frecvent în gospodărie, atât de părinţi cât şi de copii. De altfel, aceasta pare să fi fost şi cauza stării în care se afla minora, motiv pentru care cadrele medicale au decis să anunţe şi reprezentanţii Protecţiei Copilului.

 

Cazuri similare în judeţ

 

Din păcate, astfel de cazuri au devenit o obişnuinţă pentru cadrele medicale. Astfel, în luna ianuarie a acestui an un băieţel în vârstă de opt ani din localitatea Tocileni a ajuns la spital în comă alcoolică după ce a băut vişinată dintr-o sticlă găsită în casă. Acesta a fost transportat la spital, iar din fericire starea acestuia s-a îmbunătăţit imediat după ce a primit tratament din partea medicilor de pe ambulanţă.

Un alt caz a avut loc anul trecut, când un copil în vârstă de 11 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a consumat o cantitate apreciabilă de alcool. Băiatul, originar din localitatea Durneşti, ar fi consumat ţuică împreună cu mai mulţi prieteni, iar ulterior a mers spre casă, unde locuia împreună cu bunicii, însă a leşinat imediat ce a intrat pe uşă. Speriată, bunica a sunat la 112, solicitând ajutorul cadrul medicale. Băiatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital în comă. „A fost stabilizat şi transportat la centrul de primire urgenţe pentru evaluare şi supraveghere medicală”, a precizat medicul Eduard Gurău din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

În total, anul trecut peste 40 de copii au fost transportaţi la Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Pediatrie din cauza consumului de alcool.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
96 %
3.6kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...