spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăPacienţi trataţi cu medicamente de acasă

Pacienţi trataţi cu medicamente de acasă

Din cauza amânării bugetului până spre finalul lunii aprilie, medicii din cadrul Spitalului Judeţean trebuie să „strângă cureaua” în ceea ce priveşte achiziţiile de medicamente şi materiale sanitare. În final, pacienţii sunt cei care suferă, pentru că bugetul unităţii trebuie să asigure în primul rând salariile personalului.

Dovadă în acest sens stau şi cheltuielile spitalului pe medicamente, care au scăzut cu peste 100.000 de lei lunar în ianuarie şi februarie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Asta în condiţiile în care pacienţi sunt tot mai mulţi, iar medicamentele şi materialele sanitare mai scumpe de la un trimestru la altul.

În acest context, deşi sunt plătitori ai asigurărilor de sănătate pacienţii botoşăneni sunt nevoiţi să-şi cumpere singuri tratamentul, sau o parte din acesta. Asta de pe patul de spital. În mod paradoxal, deşi reprezentanţii Guvernului afirmă că lucrurile se îndreaptă spre bine, realitatea însă, îi contrazice, mai ales acum, la început de an, când bugetul încă nu a fost aprobat pentru 2019, deşi suntem deja în luna aprilie. „Nu ştiu ce se întâmplă, dar nu mai sunt unele medicamente. Şi nu mă refer la cele scumpe, ci la antibioticele uzuale, la serul fiziologic şi chiar la banalul algocalmin, pe care pacienţii sunt nevoiţi să şi-l procure. Probabil începe iar goana după medicamente pe la farmaciile din afara spitalului, cum se întâmpla în trecut”, a spus o botoşăneancă internată timp de o săptămână pe o secţie medicală a spitalului.

„Ni s-a spus să nu ne întindem prea tare cu cererile”

Situaţia paradoxală este, de această dată, aceea că unii medici trimit chiar ei un infirmier sau asistent la o farmacie din apropierea spitalului pentru a acoperi necesarul de unele medicamente uzuale. „Ni s-a spus să fim mai atenţi cu referatele de necesitate în aceste luni, să nu ne <<întindem>> prea tare cu cererile şi să solicităm necesarul pentru o lună. Un antibiotic care este foarte bun nu mai este achiziţionat şi l-am cumpărat direct din farmacie”, a povestit un medic din cadrul SJU.

Pe alte secţii lipsesc o serie de materiale sanitare, pe lângă antibioticele de producţie autohtonă. Sonde urinare, sonde de aspiraţie, feşe, lipsurile diferă de la o secţie la alta, iar unii medici spun că referatele se aprobă cu întârziere tocmai pentru a nu se creşte foarte mult cheltuielile.

Buget mai mic pentru medicamente

Conform raportărilor celui mai mare spital din judeţ, în ianuarie anul acesta au fost cheltuiţi pe medicamente 1.082.209 milioane de lei, în timp ce în 2018 s-au consumat 1.149.282. O diferenţă chiar mai mare este în lunile februarie 2018 şi 2019. Astfel, dacă anul trecut au fost cheltuiţi 1.309.591 pe medicament, anul acesta suma a fost de doar 1.234.578. În condiţiile în care aceleaşi statistici arată că în primele două luni din acest an a fost un record de internări, iar cele mai multe medicamente s-au scumpit în ultimile 12 luni. Unitatea de Primiri Urgenţe este una dintre puţinele secţii unde nu s-au întâmpinat probleme, dar asta pentru că bugetul unităţii este asigurat direct de Ministerul Sănătăţii, însă achiziţiile se fac tot de către Spitalul Judeţean. „Singurul lucru care ni s-a transmis a fost să nu cerem prea multe, să fim atenţi la ce şi cât consumăm în această perioadă. Sunt întârzieri, per total”, a spus un asistent din cadul UPU-SMURD.

„Sunt probleme pe care le avem cu furnizorii”

Reprezentanţii unităţii sanitare spun însă că situaţia este ţinută sub control, iar eventualele decalaje nu sunt cauzate de bugetul redus al unităţii. „Sunt probleme pe care le avem cu furnizorii. Unii întârzie, unii spun că nu mai au anumite produse pe stoc şi de aici şi întârzierile. Dar per total, spitalul nu are lipsuri în farmacie sau magazia de medicamente”, a precizat medicul Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al SJU Mavromati.

Bugetul pentru anul 2019 al SJU încă nu a fost stabilit, acest fapt urmând a se întâmpla în a doua parte a acestei luni, iar această întârziere a pus frână nu doar achiziţiilor de medicamente, ci şi angajărilor, zeci de posturi aprobate anul trecut pentru a fi scoase la concurs nemaiputând fi ocupate pentru că încă nu sunt bugetate în noul an.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...