vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăBugetarii de lux îşi cresc lefurile

Bugetarii de lux îşi cresc lefurile

Angajaţii Consiliului Judeţean (CJ) vor primi o majorare salarială cu aproape 10% de la 1 mai, arată un proiect de hotărâre postat pe site-ul CJ-ului şi care va fi supus spre aprobare în şedinţa din 23 aprilie. Deşi au cele mai mari salarii bugetare din judeţ, nivelul investiţiilor este unul nesemnificativ, iar primăriile se plâng că CJ-ul nu le-au distribuit nici măcar banii necesari funcţionării în siguranţă până la sfârşitul anului, angajaţii CJ şi ai direcţiilor din subordine vor primi în plus, în medie, câteva sute de lei, în unele cazuri chiar o mie de lei.

„Am majorat salariile conform legii, aplicând coeficientul majorării salariului minim de la 1.900 la 2.080. Nu puteam sări mărirea că este un drept al salariaţilor conform legii. Nu vreau să nu le dau un drept pe care-l au”, a motivat Costică Macaleţi, majorările de salarii din CJ.

Trebuie precizat că Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la articolul 11, alineatul 1, prevede că „pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor”, neexistând nici o obligativitate a majorării acestora odată cu salariul minim pe economie.

„E adevărat că salariile ajung la un nivel superior, dar vreau să vă readuc aminte că, până nu demult, 1 iulie 2017, salariile din administraţia publică erau cele mai mici”, a mai spus Macaleţi.

 

Majoritatea salariilor depăşesc 5.000 de lei

 

De luna viitoare, salariul de bază al secretarului judeţului va fi de 14.248 lei, asta în condiţiile în care în luna martie salariul de bază era de 13.015 lei. La aceşti bani se adaugă un spor de 10% şi o indemnizaţie de hrană de 316 lei.

Salarii frumoase vor avea şi ceilalţi angajaţi din conducerea instituţiei. Astfel, arhitectul şef al judeţului va avea o leafă de bază, de 13.874 lei faţă de 12.673 lei cât avea în martie, iar directorul executiv va avea un salariu de bază de 13.666 lei faţă de 12.483 lei în martie, în timp ce salariile şefilor de servicii vor creşte cu aproximativ o mie de lei, de la 10.659 lei la 11.669 lei.

Cel mai bine plătiţi funcţionari din CJ sunt auditorii superiori, a căror leafă va creşte cu sume cuprinse între 700 şi 900 de lei, urmând a fi între 8.112 lei şi 10.104 lei. Auditorilor superiori le urmează la mică distanţă consilierii, consilierii juridici, experţii şi inspectorii superiori vor avea salarii cuprinse între 7.343 lei şi 9.146 lei. Cel mai mic salariu al unui consilier debutant este de 3.786 lei, iar cel al unui referent de specialitate debutant este de 3.932 lei.

Majoritatea salariilor de bază din CJ depăşesc 5.000 de lei, la care se adaugă sporurile de 10% şi indemnizaţia de hrană.

Salarii frumoase au şi angajaţii contractuali. Astfel, consilierii din cabinetul preşedintelui CJ au lefuri cuprinse între 6.552 de lei şi 8.162 de lei. Şi ei beneficiază de sporuri de 10%.

Lefuri deloc de neglijat o au şi celelalte categorii de angajaţi din cadrul CJ. Astfel, salariile şoferilor sunt cuprinse între 3.516 lei şi 4.380 de lei, iar cele ale îngrijitorilor şi portarilor variază între 2.684 lei şi 3.345 de lei. Şi aceştia primesc sporuri de 10% şi indemnizaţie de hrană de 316 lei.

 

Salarii stabilite în funcţie de responsabilităţi

 

Potrivit notei de fundamentare, salariul de bază pentru funcţiile de conducerea la gradul II „s-a stabilit în raport cu responsabilitatea, complexitatea şi impactul deciziilor impuse de atribuţiile corespunzătoare activităţii desfăşurate. Salariul de bază prevăzut la gradul II cuprinde sporul de vechime în muncă la nivel maxim”. „Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de o majorare a salariului de bază cu 10%. Personalul din CJ nominalizat în echipele de proiecte finanţate de fonduri europene beneficiază de majorarea salariului de bază cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

 

Lefuri majorate şi în instituţiile subordonate

 

De majorări salariale se vor bucura şi angajaţii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP) şi Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPCEP). Astfel, noile lefuri ale directorilor celor două direcţii deconcentrate sunt de 12.876 de lei, în timp ce adjuncţii lor vor primi câte 12.439 de lei. Şefii de servicii vor fi remuneraţi cu 11.087 de lei, în timp ce şefii de birou cu 10.650 de lei.

Cea mai bine plătită categorie de salariaţi din cadrul DGASPC sunt consilierii, consilierii juridici şi experţii superiori vor avea salarii cuprinse între 5.928 de lei şi 7.384 de lei. Majoritatea angajaţilor au salarii cuprinse între 4.000 şi 6.000 de lei. Cele mai mici lefuri sunt cele ale referenţilor debutanţi, care vor câştiga între 2.496 lei şi 3.110 lei.

În cadrul DJDP şi SPCEP, salariaţii cu cele mai mari lefuri sunt consilierii, consilierii juridici şi inspectorii superiori, care vor câştiga între 6.552 de lei şi 8.162 de lei. Majoritatea angajaţilor de la cele două direcţii au salarii cuprinse între 4.000 şi 6.000 de lei. Cele mai mici lefuri sunt cele ale muncitorilor necalificaţi DJDP, care vor câştiga între 2.330 lei (n.r. – cât este salariul minim pe economie pentru angajaţii cu studii superioare) şi 2.904 lei.
La SPCEP, cele mai mici salarii sunt cele ale îngrijitorilor, care primesc lefuri cuprinse între 2.455 de lei şi 3.059 de lei.

Şi angajaţii din cele trei servicii deconcentrate ale CJ primesc un spor de 10% şi indemnizaţie de hrană de 316 lei lunar.

 

Salarii uriaşe pentru şefii judeţului

 

Salariile conducerii CJ au crescut de la 1 ianuarie, odată cu salariul minim pe economie de la 1.900 la 2.080, cu aproape 10%. Astfel, preşedintele CJ, care are coeficient de salarizare 9, are un salariu de bază de 18.720 de lei la care se adaugă un spor de 15%, adică 2.808 lei, adică un brut de 21.528 de lei. Potrivit unui calculator de salarii online, Costică Macaleţi pleacă lunar acasă cu 12.594 de lei, echivalentul a 2.600 de euro.
Cei doi vicepreşedinţi, Dorin Birta şi Liviu Toma, au 8 coeficientul de salarizare, adică un salariu de bază de 16.640 de lei, la care se adaugă un spor de 15% de 2.496 de lei, adică un brut de 19.136 lei. Deci, cei doi încasează lunar 11.194 lei, echivalentul a 2.350 de euro.

La 31 decembrie, în judeţul Botoşani, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică, existau 56.216 angajaţi. Dintre aceştia, aproximativ 35.000 sunt bugetari, 17.000 sunt angajaţi în sistemul privat, în timp ce numărul celor care deţin profesii liberale oscilează în jurul a trei mii. Jumătate dintre persoanele din aceste ultime două categorii figurează în evidenţele statului cu salariul minim pe economie. De altfel, câştigul salarial mediu brut la nivelul lunii decembrie a fost în judeţul Botoşani de 3.603 lei, echivalentul unui câştig mediu net de 2.164 de lei.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...