spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPrima PaginăPensionări înecate în birocraţie

Pensionări înecate în birocraţie

Trecerea din rândul salariaţilor în cel al pensionarilor este un pas mult mai greu de făcut decât cel de pe băncile şcolilor în masa mare a slujbaşilor. Şi, ca şi cum nu le-ar fi fost de ajuns anii de muncă, de multe ori pe salarii de mizerie, cei aflaţi în pragul pensionării sunt purtaţi pe drumuri de instituţiile statului din cauza unei birocraţii infernale, care a fost girată de-a lungul anilor de toate partidele care s-au succedat la guvernare, care au tot peticit legislaţia din domeniul muncii în loc să ia taurul de coarne şi să reglementeze clar domeniul.

Degeaba ne lăudăm cu „cei mai buni informaticieni din lume”, degeaba s-au investit milioane şi zeci de milioane în tot felul de sisteme informatice şi arhive electronice, sfântă rămâne adeverinţa semnată şi ştampilată de societatea la care a lucrat omul în urmă cu 10, 20 sau 30 de ani în urmă. Dacă aceasta nu mai există, e bună şi o adeverinţă de la deţinătorul de arhivă a actelor fostei societăţi. Nu contează că aceasta e la capătul celălalt al ţării, că trebuie să faci zeci de ore dus-întors pe calea ferată sau pe şoselele patriei, ci doar peticul acela de hârtie e important, pentru că în baza lui poţi face dovada vechimii în câmpul muncii, dar şi a stagiilor de cotizare privind contribuţiile la asigurările sociale. De cele mai multe ori câştigul e de doi, trei, cinci, maxim câteva zeci de lei la o pensie, care oricum este de mizerie, şi care arareori asigură traiul de pe o zi pe alta, dar sunt cazuri, precum cele referitoare la grupele de muncă, unde sporul la pensie poate fi şi de 40%.

„Pe vremuri nu erau informatizate documentele de muncă. Dacă nu avem documente şi vrem să asigurăm un drept bănesc, nu trebuie să ne aducă actele titularul? De aceea am pus în noua lege ca pentru aceste persoane să se asigure un spor de 10% la pensie şi dacă, ulterior, vor găsi documentele şi vor demonstra prin sumele din ele că însumează mai mult de 10% din pensie îi acordăm peste 10%, în cazul în care este sub 10%, noi păstrăm 10%”, a explicat ministrul Muncii, social-democratul botoşănean Marius Budăi.

 

Vechile cărţi de muncă au devenit istorie

 

Problema însă nu e atât de simplă, pentru că odată cu implementarea registrului general de evidenţă a salariaţilor (ReviSal), în august 2011, toate contractele de muncă ale salariaţilor din România sunt informatizate. Mai mult, vechile cărţi de muncă au fost scanate şi au devenit istorie, sub sancţiunea unei amenzi de 20.000 de lei. Deci, toate datele despre angajaţi ar trebui să fie în posesia instituţiilor statului.

Oficialii instituţiilor din domeniul muncii susţin însă că multe dintre menţiunile făcute în ReviSal sunt eronate sau nu sunt complete, dând vina pe angajatori, şi susţin că hârtia de la firmele la care au lucrat e sfântă.

De partea cealaltă, angajatorii spun că nu-şi permit să greşească, pentru că amenzile sunt usturătoare şi chiar dacă ar fi greşit ceva, „adeverinţa pe care o dăm nu e tot după ReviSal?”.

Marius Budăi susţine că sistemul informatic integrat, care ar diminua birocraţia, va fi gata în 2021. „Suntem cu Uniunea Europeană într-un sistem pe care-l implementăm. Până în 2021 o să avem acel sistem integrat de toate instituţiile. Deocamdată am dat câteva dispoziţii prin care să se poată consulta bazele de date pentru verificări, dar legal nu pot să intervin până nu avem infrastructura creată”, a mai spus ministrul Muncii.

Pensii recalculate din oficiu

O altă situaţie invocată de către oficialii instituţiilor de muncă este aceea din perioada comunistă, când în multe întreprinderi se muncea în acord global, iar sporurile erau per unitate şi nu per angajat, nefiind individualizate în cartea de muncă. Aşa s-a ajuns la diferenţe mari de pensie între foştii angajaţi ai aceloraşi societăţi.

O parte dintre probleme se rezolvă în această perioadă, când Casa Judeţeană de Pensii (CJP) recalculează din oficiu drepturile celor care au lucrat în grupele I şi II de muncă şi care, la pensionare, nu au obţinut acest beneficiu. Până la începutul săptămânii trecute fuseseră identificaţi 413 botoşăneni care au muncit în grupele I şi a II-a şi care sunt pasibili de recalcularea pensiilor. În cazul a 224 de pensionari, această recalculare s-a făcut odată cu plata retroactivă a drepturilor. Cea mai mare diferenţă a fost stabilită în cazul unui pensionar care până înainte de recalculare primea lunar o pensie netă de 4.109 lei, iar acum, după recalculare, acesta primeşte 5.713 lei. Cum legea prevede ca plăţile să se facă retroactiv din momentul intrării acesteia în vigoare, fericitul pensionar a primit în această lună 11.228 de lei.

Cristina Anton, directorul executiv al CJP Botoşani, mai afirmă că în instituţie mai sunt în lucru 189 de dosare în care pensionarii ar putea beneficia de majorarea pensiilor odată cu calcularea grupelor de muncă I şi a II-a. „Este vorba de persoanele care au lucrat în condiţii speciale de muncă şi care nu au beneficiat până acum de majorarea punctajului acordat pentru perioadele lucrate în grupe superioare de muncă”, susţine Cristina Anton. Aceasta adaugă că procesul de identificare a celor care au avut perioade active în cele două grupe de muncă va continua şi pensiile vor fi recalculate până cel târziu la 30 septembrie.

 

Ministrul se plânge de numărul mic de angajaţi

 

Ministerul Muncii nu are soluţii nici pentru scurtarea timpului de aşteptare a vârstnicilor până la încasarea primei pensii. Marius Budăi dă vina pe numărul insuficient de angajaţi din casele de pensii judeţene. „Dacă am avea câte un angajat pentru fiecare om s-ar întâmpla foarte rapid, dar avem o perioadă de verificare a documentelor, o perioadă de calcul, una de punere în plată şi o perioadă în care există un anumit calendar de efectuare a plăţilor”, a spus Marius Budăi, subliniind că pensiile nu se plătesc precum salariile de pe o lună pe alta, ci „lună pe lună”. „Eu ca să pot plăti pensia lunii aprilie acum, am terminat documentele până în 8 martie”, a conchis ministrul Muncii.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...