vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăCătuşele lui Dragnea aduc haos în PSD

Cătuşele lui Dragnea aduc haos în PSD

Rezultatele obţinute la nivel naţional de către PSD, dar şi arestarea lui Liviu Dragnea au aruncat partidul de guvernământ în degringoladă. Ieri au început să se contureze taberele de putere, iar liderii organizaţiei locale, cu mici excepţii, au încercat să dea cât mai puţine declaraţii şi să aibă o expunere publică redusă, deşi la Botoşani PSD a câştigat alegerile, atât în judeţ, cât şi în municipiul reşedinţă.

Potrivit unor numărători paralele făcute de către partide, la nivelul judeţului Botoşani, PSD a adunat peste 33% dintre voturi, în timp ce PNL s-a apropiat de pragul de 30%, ambele partide fiind peste media obţinută la nivel naţional. În schimb, USR a luat în judeţ doar ceva mai mult de 11%, fiind la jumătatea mediei naţionale. Deşi nu are o organizaţie prea solidă şi Pro România a depăşit opt procente, fiind astfel puţin peste media naţională, în schimb, ALDE şi PMP au obţinut scoruri se sub 5%.

La nivel naţional, aseară la ora 20.00 rezultatele parţiale anunţate de BEC plasau PNL pe primul loc, cu 26.35% dintre voturi. Pe următoarele poziţii se clasau PSD cu 23,16%, USR-PLUS – 21,24%, Pro România – 6,77%, UDMR – 6,19% şi PMP – 5,64%.

În privinţa referendumului, acesta a trecut la pas. Astfel, totalul votanţilor la referendum a fost de 7.913.195, peste 40%. Potrivit legii, pentru ca referendumul să fie valabil, era necesară o prezenţă la urne de cel puţin 30%. De asemenea peste 80% dintre alegătorii care au participat la referendumul pe justiţie convocat de preşedintele Klaus Iohannis au răspuns DA la ambele întrebări.

Distribuţia voturilor pe judeţe, după alegerile europarlamentare, arată astfel:

 

În municipiul Botoşani, PSD a câştigat votul politic, adunând peste 25% din voturi, în timp ce PNL s-a apropiat de scorul de 23%. De remarcat că USR a obţinut la nivelul municipiului scorul naţional şi anume aproximativ 20%.

Victoria PSD a fost mult mai categorică la nivelul Dorohoiului, unde scorul electoral a ajuns la aproximativ 35%, în timp ce PNL a obţinut doar 22,5%. USR a depăşit media judeţului, dar cu puţin, adunând aproape 13% din opţiunile electoratului.

Pe de altă parte, mai mulţi primari din judeţ au pierdut alegerile europarlamentare în localităţile pe care le conduc. Este vorba de 12 primari PNL, patru primari PSD, unul ALDE şi unul PRU care nu au reuşit să atragă voturi în favoarea partidelor pe listele cărora au fost votaţi.  Primarii liberali care au pierdut alegerile sunt cei din Botoşani, Darabani, Brăeşti, Corlăteni, Coţuşca, Cristineşti, Havârna, Păltiniş, Prăjeni, Suliţa, Ştiubieni şi Vorniceni.

De cealaltă parte, PSD a pierdut alegerile la Băluşeni, Cândeşti, Truşeşti şi Româneşti. De asemenea, au pierdut alegerile primarul PRU din Viişoara, dar şi cel ALDE din Nicşeni.

Victorie revendicată de Federovici

În urma acestei situaţii, preşedinta PSD Botoşani, Doina Federovici, a revendicat victoria la Botoşani. „Noi am câştigat alegerile la Botoşani, ne menţinem poziţia de lider zonal şi locul şapte pe ţară, la fel ca în 2016. Le mulţumesc botoşănenilor pentru încrederea acordată şi tuturor colegilor din frumoasa echipă a PSD Botoşani”, a fost mesajul Doinei Federovici.

Deputatul Răzvan Rotaru a cerut demisia preşedintelui organizaţiei municipale a PSD Botoşani, Mihai Tincu: „Solicit demisia domnului Tincu, având în vedere că nu s-a prezentat nici o zi în campanie la aceste alegeri, iar această organizaţie trebuie să fie condusă de o altă persoană pe care o va decide partidul în urma unor alegeri anticipate”.
Reacţia liderului organizaţiei municipale a PSD nu a întârziat să apară. „Nu intru în dialog cu Răzvan Rotaru şi nu mă cobor la modul lui de a privi lucrurile din punct de vedere organizatoric şi de marketing politic. PSD Botoşani a câştigat în municipiu şi în judeţ, iar atâta timp cât s-a întâmplat fenomenul acesta la noi, la care nu se gândea nimeni, cu judeţe mari care au pierdut, eu cred că la Botoşani lucrurile au fost managerial gândite bine. La municipiu l-am bătut pe Flutur. Am câştigat pe judeţ. Toate aceste lucruri vor fi discutate într-un cadru organizat în Biroul Permanent Judeţean”, a replicat Mihai Tincu.

Cu toate acestea Răzvan Rotaru susţine că politica dusă în Consiliul Local, unde s-au blocat proiecte importante pentru botoşăneni, a fost greşită. „Puteam să stăm la masa negocierilor cu PNL, cu primarul Cătălin Flutur şi să facem mai multe pentru botoşăneni”, a mai spus Răzvan Rotaru, care a mai afirmat că „doamnei Federovici nu-i cer încă demisia”. „Doamna Federovici trebuie să se gândească singură la ce are de făcut, pentru că atunci când a luat decizii importante le-a luat de una singură”, a mai spus  Răzvan Rotaru.

O poziţie critică a avut şi deputata Tamara Ciofu. „Dacă punctele de vedere diferite ar fi fost analizate matur şi nu artificial, atunci şi rezultatele ar fi fost mai bune. Modelul deformat de a conduce partidul de la Bucureşti s-a propagat ca o pată de ulei şi în organizaţiile judeţene, mai ales la Botoşani. Sper să luăm deciziile cele mai bune, să nu dezamăgim, să ne batem pentru botoşăneni. Problemele trebuie abordate cu seriozitate şi fără populism ieftin”, a declarat Tamara Ciofu.

Noapte petrecută pe scările Prefecturii

Sute de preşedinţi, vicepreşedinţi şi operatori ai secţiilor de vot au dormit în noaptea de duminică spre luni în sediul Casei de Cultură a Sindicatelor. Mulţi dintre ei au fost nevoiţi să petreacă  şi aproape toată ziua de luni în sediul Prefecturii, procesele verbale şi buletinele ultimei secţiei de votare fiind procesate şi preluate în jurul orei 17:30.

Reprezentanţii secţiilor de votare au ajuns în cursul nopţii de duminică spre luni cu sacii cu buletine şi tehnica pusă la dispoziţie de Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS) la Casa Sindicatelor. Ei au primit un bon de ordine pe baza căruia au mers la sediul Prefecturii, unde reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) şi cei ai Biroului Electoral Judeţean (BEJ) au verificat, preluat şi întocmit procesele verbale finale.

„Stăm de opt ore şi cred că mai avem de aşteptat încă pe atât. Nu se poate. E inuman ceea ce se întâmplă”, a declarat preşedintele unei secţii de vot.

Procedura a fost îngreunată de noile reglementări ale Autorităţii Electorale Permanente (AEP). „A durat foarte mult din cauza că au fost practic trei scrutine electorale, am avut un buletin la europarlamentare, am avut referendum întrebarea 1, referendum întrebarea 2, care să fie trecute în procesul verbal. Pe lângă acestea, noua procedură a AEP şi noile decizii ale lor prin care ne solicitau atât poza procesului verbal trimis din secţie cât şi baza de date trebuie confruntate până să ajungă cei din secţie”, a declarat Valentin Popa, directorul DJS Botoşani.

După ce au trecut de comisiile de la statistică, conducerile secţiilor de votare trebuiau să meargă la BEJ, unde le erau din nou verificate documentele.

La rândul lor, operatorii de calculator trebuiau să predea tehnica de calcul reprezentanţilor STS. Ulterior, preşedinţii secţiilor au încasat banii pe statul de plată de la reprezentanţii Prefecturii. „Noi aici intervenim, la plata drepturilor băneşti. Restul procesului este asigurat de către reprezentanţii Direcţiei de Statistică şi cei ai BEJ. Lumea face scandal şi la noi, dar aceasta e procedura. Şi noi suntem de ieri dimineaţă (n.r. – duminică) şi am vrea să terminăm mai repede”, a declarat prefectul Dan Şlincu. Potrivit acestuia, Botoşaniul era pe locul al treilea în topul centralizării votului.

Reacţii după arestarea lui Liviu Dragnea

Arestarea lui Liviu Dragnea a căzut ca un trăsnet pe majoritatea liderilor PSD Botoşani. Preşedintele PSD Botoşani a avut o reacţie foarte concisă: „Singurul mesaj pe care îl dau este de unitate”.

Singurii care şi-au exprimat opiniile au fost deputaţii Răzvan Rotaru şi Tamara Ciofu.

„Nu este nimic de comentat. Deja este istorie domnul Liviu Dragnea şi cred că ar trebui să gândim o altfel de politică în interiorul partidului, la nivel central şi la nivel local, pentru că nu putem continua în felul ăsta şi cetăţenii ne-au dat o palmă pentru modul cum am condus. Ar trebui să ne reconsiderăm toate acţiunile”, a declarat Răzvan Rotaru, care a adăugat că trimiterea lui Liviu Dragnea după gratii nu este un lucru bun pentru partid, „dar am mai trecut prin astfel de situaţii şi ne putem ridica dacă vom fi atenţi când ne propunem anumiţi lideri în anumite funcţii”.

Acesta a solicitat şi organizarea unui congres de alegeri. „Congres ar fi cel mai indicat şi nu prin ridicare de mâna cum a fost ultimul congres, ci prin vot şi nu prin anumite jocuri de culise prin care să punem oameni doar ca să fie foarte atenţi cu stăpânul”, a mai spus deputatul perceput ca fiind unul din oamenii preşedintelui CJ, Costică Macaleţi, oponent al actualei conduceri a PSD Botoşani, care-l susţinea pe Liviu Dragnea.

Mai diplomată, dar tot critică a fost şi deputata Tamara Ciofu. „Eu am avut foarte puţine discuţii cu Liviu Dragnea. Le putem număra pe degetele de la o mână. Am discutat o dată sau de două ori, maxim două, trei minute în total. Domnul Dragnea trebuie să fie foarte atent şi să-şi gestioneze foarte, foarte bine problemele cu justiţia şi să nu atragă oprobriul public asupra partidului. Pe de altă parte, justiţia trebuia să se pronunţe înainte de a primi sancţiunea de la populaţie, pentru că ştiţi cum e, «boală lungă, moarte sigură»”, a declarat Tamara Ciofu.

Aceasta crede că la conducerea partidului ar trebui să vină o „persoană echilibrată, care să nu aibă absolut nimic din modul de abordare pe care l-a avut Liviu Dragnea” şi care să reformeze structurile de conducere ale partidului, pentru că „mai degrabă intrai în MOSAD decât în CEx (Comitetul Executiv) al PSD”.

 

 

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...