spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăTeama de coronavirus a golit Urgenţele

Teama de coronavirus a golit Urgenţele

Suspiciunile de coronavirus şi teama botoşănenilor de noul virus venit din China pare să aibă şi părţi pozitive. Astfel, de mai bine de o săptămână, de când la Unitatea de Primiri Urgenţe s-au luat măsuri stricte la prezentarea pacienţilor, dar şi după instaurarea carantinei în întreaga unitate sanitară, numărul celor care calcă pragul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean a scăzut tot mai mult. Astfel, dacă până în urmă cu o lună media zilnică era de aproape 200 de prezentări la fiecare 24 de ore, de lunea trecută până ieri dimineaţă media a scăzut la 120 de pacienţi în acelaşi interval de timp.

„Este mult mai puţin aglomerat. 70-80 de pacienţi în minus se simt. Este adevărat, acum vin, în mare parte, cazuri care chiar au nevoie de asistenţă medicală, cazuri grave, ne solicită mai mult din punct de vedere medical, dar avem şi mai mult timp să le acordăm fiecăruia în parte, ceea ce înseamnă îngrijiri mai bune pentru ei şi riscuri mai puţine de a greşi pentru noi”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Personalul medical continuă să le ceară botoşănenilor să nu aglomereze Urgenţele cu cazuri mai puţin grave, care ar putea fi observate şi de medici de familie, pentru ca astfel să nu existe riscul de contaminare cu noul coronavirus.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...