sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăMedici anchetaţi în lupta cu Covid-19

Medici anchetaţi în lupta cu Covid-19

Pe 7 aprilie, se sărbătoreşte, an de an, Ziua Mondială A Sănătăţii. Acest an însă, a surprins întreg sistemul sanitar într-o luptă aprigă cu un virus virulent, iar, unele cadre medicale, cele pe care ar trebui să ne putem baza, par să piardă bătălia pe un cu totul alt nivel. Astfel mai multe cadre medicale s-au ales cu dosare penale, iar în pragul Zilei Sănătăţii în această situaţie a ajuns şi unul dintre cei mai vechi şi cunoscuţi medici din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU). La această măsură s-a ajuns tocmai din cauza atitudinii sale fără respect la adresa propriilor colegi şi a pacienţilor. Diagnosticat cu Covid19, medicul botoşănean a fost internat, pe rând, pe Secţia de Boli Infecţioase, pe secţia de Reanimare, după care pe secţia de Diabet a SJU, transformată în secţie Covid19.

Potrivit cadrelor medicale care, în mare parte au venit voluntar, de pe alte secţii, pentru a avea grijă de bolnavii Covid, medicul a avut o atitudine de lipsă de respect faţă de cei care îl îngrijeau şi se deplasa prin secţie fără a purta masca de protecţie la nivelul feţei, riscând astfel să îmbolnăvească şi personalul de serviciu. Din acest motiv, după mai multe avertismente, asistenţii au apelat serviciul 112, astfel că la faţa locului a ajuns un echipaj al Poliţiei, care a luat act de atitudinea medicului, acesta alegându-se cu un dosar penal.

„La data de 06.04.2020, la nivelul IPJ Botoşani a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, în care se efectuează cercetări pentru această fapta sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

La doar câteva ore după ce i-a fost întocmit dosarul penal, medicul a fost direcţionat, cu o ambulanţă specială, către Iaşi, din cauza stării pe care o avea şi a saturaţiei mici de oxigen. Acesta a fost internat în Secţia de boli infecţioase de la Iaşi, sub supravegherea medicală a specialiştilor din centrul universitar.

 

Încă doi medici confirmaţi cu coronavirus

 

Alţi doi medici, chirurgi de această dată, au fost şi ei declaraţi pozitiv la testul Covid19, ducând astfel numărul chirurgilor bolnavi la cinci. De altfel, potrivit unor informaţii din cadrul SJU, secţia Chirurgie Generală a devenit, de ieri, cea mai afectată secţie din cadrul unităţii sanitare, nu mai puţin de 18 cadre medicale fiind afectate de coronavirus. După aceasta urmează Secţia de diabet, cu 16 cadre medicale, aceasta fiind şi singura închisă oficial, până în prezent, deşi la chirurgie s-a ajuns în situaţia în care sunt mai mulţi medici valizi decât asistenţi şi infirmieri la un loc. Urmează apoi secţia ATI, cu cinci persoane afectate, UPU şi Medicală 1, cu câte trei şi secţiile Neurologie, Nefrologie şi Oncologie cu câte un cadru medical. Din păcate, se pare că şi secţia de ortopedie începe să fie afectată, o asistentă fiind preluată de ambulanţă în cursul zilei de ieri, cu simptome de Covid19.

 

Spitalul Judeţean se ocupă exclusiv de pacienţii cu Covid19

 

Botoşănenii care nu suferă de Covid19 sau, cel puţin nu sunt suspecţi, trebuie să îşi caute alinarea în alte părţi sau să strângă din dinţi şi să aştepte trecerea epidemiei. Oricât de cinic ar părea, în momentul de faţă, în judeţul Botoşani vor beneficia de cele mai bune servicii medicale, de orice specialitate, în principal pacienţii care sunt afectaţi de noul coronavirus. Dacă sunt suspecţi sau confirmaţi, aceştia vor fi trataţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă, devenit, prin Ordinul 555 Spital suport Covid, în această categorie, încadrându-se, până ieri, sub 2.000 de botoşăneni.

Ce fac, însă, ceilalţi 398.000 de oameni, câţi sunt în judeţ? Se prezintă la Urgenţe, unde se face triajul, însă sunt direcţionaţi, cu ambulanţe, la spitalele din oraş sau din judeţ, unde sunt specialităţi similare. Astfel, după modelul Secţiilor de Chirurgie generală şi Neurologie, unde deja se întâmplă aceste lucruri, şi celelalte secţii ale SJU vor direcţiona pacienţii care se adresează în UPU către Spitalul de Recuperare sau Spitalul Municipal Dorohoi, după caz. Astfel, majoritatea pacienţilor sunt în prezent transportaţi cu ambulanţe, fie la Dorohoi, fie la Spitalul de Recuperare, mulţi alegând, însă, să plece acasă sub propria semnătură, în momentul în care le sunt prezentate aceste opţiuni.

 

Aproape jumătate dintre cazurile confirmate în judeţ sunt cadre medicale

 

Botoşaniul a cunoscut ieri o nouă creştere a numărului de cazuri de coronavirus. Astfel, 98 de botoşăneni sunt în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică cu Covid19. Dintre aceştia, 48 sunt cadre medicale, iar alţi aproape 30 sunt fie membri ai familiilor acestora, fie persoane cu care au intrat în contact, astfel că, la fel ca în judeţul vecin, dar la o proporţie mult mai mică, din fericire, vectorul transmiterii coronavirusului au fost cadrele medicale, până în prezent. Mai mult, cel de-al doilea botoşănean raportat ca deces din cauza Covid19 a fost înregistrat chiar pe secţia de chirurgie generală a SJU Botoşani.

Până ieri, potrivit datelor centralizate de către Direcţia de Sănătate Publică, pe teritoriul judeţului Botoşani, în carantină instituţionalizată erau 486 de persoane, iar în izolare la domiciliu peste 1.000 de botoşăneni.

Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.417 cazuri de persoane infectate cu virusul Covid – 19. Dintre acestea 460 au fost declarate vindecate şi externate. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 274 de pacienţi. La nivel naţional, în carantină instituţionalizată sunt 25.379 de persoane. Alte 91.369 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, iar, până la închiderea ediţiei 197 de români au decedat.

 

TELEFOANE UTILE ÎN CONTEXTUL
PANDEMIEI DE CORONAVIRUS

 

– Persoanele din municipiul Botoşani izolate la domiciliu care nu au aparţinători care să le asigure aprovizionarea cu alimente, medicamente şi bunuri – 0231/502200 sau 0372/316724.

– Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Botoşani: 0231/508.155

– Cazurile de persoane care încalcă izolarea sau carantina pot fi reclamate la 112

– Număr naţional Telverde informaţii despre coronavirus, nu pentru urgenţe – 0800.800.358

– Cadrele didactice, elevii, părinţii care doresc în această perioadă consiliere gratuită – 0771.141.767 şi 0771.141.750 (sau pot scrie specialiştilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com)

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...