Procese judecate până la prescrierea faptelor

♦ Un botoşănean a reuşit să scape de o condamnare după ce a fost judecat pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals, într-un proces ce a durat 12 ani, după ce faptele s-au prescris
♦ Cazul nu este unul singular, iar aceste situaţii sunt posibile deoarece sistemul judiciar românesc permite tot felul de tergiversări

0

În faţa legii, toţi oamenii ar trebui să fie egali, dar de multe ori procesele în instanţă se derulează diferit. În unele cazuri judecata durează la nesfârşit, iar uneori până se prescriu faptele, în timp ce alţii sunt condamnaţi şi încarceraţi în mai puţin de un an de la comiterea infracţiunilor.

În februarie a.c., botoşăneanul Mihail Sorin Rîznic, fost consilier al primarului Ovidiu Portariuc, a scăpat de condamnare, dar şi de dosarul penal întocmit de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi în care a fost judecat pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals pentru nişte fapte comise prin 2008. Astfel, după o anchetă şi un proces care a durat 12 ani, magistraţii au dispus încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris. În dosar au fost inculpate în total 27 de persoane, dintre care numai trei au fost condamnate în final la închisoare cu executare.

 

Situaţii similare în judeţ

 

În 2014, un inspector vamal din Vama Stânca-Costeşti ajungea în atenţia procurorilor DIICOT, dar şi al procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), fiind bănuit că ar fi sprijinit activitatea unui grup de traficanţi de ţigări şi de fapte de corupţie. Trimis în judecată în două dosare distincte, Aurel Popovici a fost condamnat abia în luna martie pentru sprijinirea traficanţilor de ţigări, însă în dosarul DNA procesul continuă la Curtea de Apel Suceava, deşi de la comiterea faptelor a trecut mai bine de şase ani. Dar nu este singurul caz.

În urmă cu patru ani, în iunie 2016, primarul comunei Păltiniş, Costel Romanescu, era trimis la rândul său în judecată de procurorii DIICOT Botoşani pe motiv că ar fi sprijinit o grupare de traficanţi de ţigări. Dosarul făcea trimitere la nişte fapte comise în 2013, când edilul a şi fost ridicat cu mascaţii.

Deşi de la inculparea sa au trecut deja aproape patru ani, dosarul nu a trecut nici măcar de instanţa de fond. Asta pentru că întregul dosar, în care sunt judecaţi 40 de inculpaţi, a stat un an în Camera preliminară la Tribunal şi alte patru luni în Camera preliminară la Curtea de Apel Suceava. Şi, chiar dacă magistraţii au dispus în octombrie 2017 începerea procesului, primul termen de judecată a avut loc abia în iunie 2018. Au urmat apoi alte şedinţe cu lipsă de procedură, aşa că nici până în momentul de faţă, la şapte ani de la comiterea faptelor, Tribunalul Botoşani nu a putut pronunţa o primă sentinţă.

Iar dacă mai adăugăm aici şi dosarul fostului preşedinte Florin Ţurcanu, trimis în judecată de procurorii anticorupţie în 2016 pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, care a trecut prin trei complete de judecată până la pronunţarea sentinţei, care a avut loc în ianuarie 2020, după ce doi judecători s-au pensionat în timpul procesului, se poate deduce că cei care deţin funcţii publice par să aibă parte de un altfel de judecată, procesele fiind în cazul lor aproape interminabile.

 

Tergiversări permise de sistemul judiciar

 

Pe acest fond, mulţi oameni se întrebă de ce justiţia nu e corectă, de ce legea nu-i egală pentru toţi, de ce durează atât de mult procesul penal, de la momentul prinderii infractorului şi până e trimis la puşcărie. Doar că nu este vorba de o altfel de judecată, ci de aşa-numite chichiţe avocăţeşti invocate în timpul anchetei sau a procesului de apărare, dar şi de sistemul judiciar românesc care permite tot felul de tergiversări.

Mulţi oameni nu ştiu, dar procesul penal cuprinde patru etape distincte, adică urmărire penală, cameră preliminară, judecata şi executarea hotărârilor penale. Aceste etape, însă, sunt împărţite la rândul lor în alte etape, considerate de unii „piedici în ajungerea cât mai rapidă a infractorului în spatele gratiilor”. Numai simpla lor înşiruire ar acoperi pagini întregi. De când începe ancheta şi până la trimiterea în judecată şi sentinţa finală sunt o sumedenie de paşi stabiliţi de Codul de procedură penală, orice abatere punând în pericol ancheta sau procesul penal.

Numai întocmirea actelor şi comunicare lor presupune un volum uriaş de muncă, dar şi respectarea unor intervale de timp. Iar din momentul în care dosarul este trimis în instanţă, începe cercetarea judecătorească, magistraţii fiind obligaţi să readministreze personal întreg probatoriul.

 

Procesele durează minim şase luni

 

Punând cap la cap toate aceste proceduri, din anchetă şi instanţă, este aproape imposibil ca un proces penal să se termine în mai puţin de şase luni. Asta în cel mai fericit caz, când infractorul recunoaşte şi este judecat în formă simplificată. Dar lucrurile se complică dacă se cer expertize, ori dacă martorii nu merg la proces. Iar pronunţarea primei sentinţe nu înseamnă automat condamnarea pentru că urmează alte „piedici”, cum ar fi căile ordinare de atac (apelul, contestaţia) şi cele extraordinare (contestaţia în anulare, revizuirea, recursul în casaţie, redeschiderea procesului penal în cazul judecăţii în lipsă).

 

Proces cu peste 50 de termene de judecată

 

În urmă cu câţiva ani, „Monitorul” scria de un dosar penal aflat pe rolul Tribunalului care a avut peste 50 de termen de judecată. Atunci, Consiliul Superior al Magistraturii s-a autosesizat şi a dispus verificarea cazului de Inspecţia Judiciară. Ancheta a confirmat cele scrise, dar cauzele nu au fost imputabile judecătorilor. Practic, toate amânările au fost justificate, unele datorându-se viciilor de procedură, ori solicitărilor din partea inculpaţilor sau avocaţilor, ori persoanelor care nu s-au prezentau la proces.

Concluzia a fost că nu a existat niciun abuz şi că ceea ce ar fi perturbat procesul putea fi cel mult o strategie a apărării, care a apelat la diverse metode pentru a tergiversa cauza. Pentru că, la drept vorbind, nici judecătorii şi nici procurorii nu pot trece peste o serie de etape sau ignora unele solicitări din partea avocaţilor sau inculpaţilor. Altfel spus, de cele mai multe ori diferenţa o fac avocaţii.

Fiecare inculpat are dreptul la apărare, inclusiv la un avocat din oficiu, însă acesta din urmă nu va căuta mereu chichiţe pentru a bloca un eventual proces, cum o face cel angajat pe bani grei de un politician sau de un om de afaceri, care va apela la toate prevederile Codului de procedură penală sau la breşele din anchetă ori din legi pentru a-şi salva clientul. Pentru că nu de fiecare dată accentul cade pe dovedirea nevinovăţiei, unii avocaţi speculând viciile din anchete sau din legi.

Principii diferite adoptate în Marea Britanie

 

Un alt răspuns la aceste probleme l-au oferit însă tot magistraţii. Astfel, după o vizită în Marea Britanie, judecătorii de la Tribunalul Botoşani au avut ocazia să vadă principiul de drept anglo-saxon şi să facă comparaţie cu cel european, de tip roman (francez sau germanic), aplicat în România şi în alte state europene. Dacă în din cel urmă probele sunt administrate de două ori, odată în anchetă şi a doua oară în timpul procesului, în sistemul anglo-saxon probele sunt administrate doar în anchetă, iar în timpul procesului judecătorii cântăresc faptele şi dictează hotărârile. În schimb, dacă sistemul roman, de tip francez sau german, se bazează pe Coduri şi pe proceduri bine stabilite, cel anglo-saxon sau american se bazează pe legi şi pe regula precedentului. De aceea, în sistemul anglo-saxon procesele durează foarte puţin, iar instanţele nu sunt sufocate cu mii de dosare.

 

 

 

+9 -2
se încarcă...