vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăFurt revoltător de la gura bolnavilor

Furt revoltător de la gura bolnavilor

♦ Doi angajaţi ai Spitalului Judeţean sunt în atenţia poliţiei pe motiv că ar fi furat din hrana bolnavilor internaţi.
♦ Cu produsele sustrase o singură dată de angajaţii suspectaţi de furt puteau fi preparate 50 de porţii de mâncare pentru bolnavi

Câţiva angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă au demonstrat încă o dată că nimic nu mai contează când vine vorba despre interesul propriu, nici chiar pacienţii, unii dintre ei în stare gravă. Poliţiştii botoşăneni au pe rol un caz de delapidare, însă nu din vreo firmă privată sau vreo o bancă, ci chiar de la spital. Iar delapidarea este în fapt un furt de alimente.

Practic, conducerea celui mai mare spital din judeţ şi-a reclamat doi dintre propriii angajaţi la poliţie, după ce aceştia au fost surprinşi încercând să sustragă din bucătăria unităţii o parte din alimentele destinate chiar bolnavilor.

Furt mascat cu un coş de deşeuri

Totul s-a întâmplat pe 31 august, la amiază, însă dosarul a ajuns în atenţia poliţiei în urmă cu câteva zile. În acea zi, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), împreună cu directorul de îngrijiri al unităţii, au decis să facă un control la bucătărie. După ce au stat de vorbă cu personalul de serviciu, au mers în încăperile care deservesc bucătăria, iar într-o magazie au observat un coş de inox, marcat ca fiind pentru deşeuri, însă care era extrem de curat şi care părea să iasă în evidenţă. În momentul în care au ridicat capacul, au descoperit că în interior erau alimente aranjate frumos într-un sac curat, fără vreun alt deşeu.

Iniţial, personalul din bucătărie a fost chestionat cu privire la acest incident, dar nimeni nu a părut să ştie ceva. Ce nu au luat, însă, în considerare aceştia este faptul că în bucătărie sunt mai multe camere de luat vederi. După ce au vizionat imaginile, cei din conducere au descoperit că o angajată de la bucătărie şi un infirmier au manipulat alimentele şi coşul. Urmarea ar fi fost ca recipientul respectiv să fie scos din bucătărie, ca şi deşeu, iar când ar fi ajuns în afara razei camerelor de supraveghere, alimentele să fie scoase cu tot cu pungă şi puse într-un autoturism sau date altcuiva.

Hrană pentru 50 de bolnavi

Şi mai şocantă este cantitatea de alimente descoperită. Conform procesului verbal, în coşul de gunoi erau „aruncate” două pungi cu legume, una de 2,5 kilograme de mazăre, una de două kilograme cu păstăi şi opt kilograme de carne. Practic, echivalentul a 50 de porţii de mâncare din acea zi. Mâncare destinată bolnavilor.

Aparent, cele opt kilograme nu ar însemna mult, însă alocaţia din acea zi de carne era de 32 de kilograme pentru bolnavii de la judeţean, astfel că un sfert din carne ar fi dispărut.

Între timp, managerul unităţii a sesizat comisia de disciplină, iar cei doi angajaţi sunt momentan cercetaţi. Aceştia nu au recunoscut niciun moment faptul că ar fi încercat să fure de la gura bolnavilor. Din contra, în faţa comisiei din spital au spus că totul ar fi fost o neînţelegere, iar alimentele ar fi fost destinate să fie puse în frigider, iar dintr-o greşeală, numai de ei înţeleasă, au fost puse în coşul de gunoi. Mai mult decât atât, aceştia erau mai mult revoltaţi pe faptul că cineva i-ar fi pârât şi nu pentru că ar fi acuzaţi că au încercat să fure din hrana bolnavilor.

“Este o anchetă a Poliţiei”

Reprezentanţii unităţii sanitare recunosc existenţa cazului, însă nu au dorit să comenteze prea mult pe marginea subiectului. „Este adevărat, a fost făcută o sesizare, însă în prezent este o anchetă a Poliţiei în desfăşurare, astfel că nu vă putem da date suplimentare”, a precizat economista Doina Caba, managerul general al SJU „Mavromati”.

Cazul a ajuns în atenţia poliţiei, reclamaţia fiind iniţial pentru tentativă de furt, însă pentru că alimentele erau luate pe gestiune în fiecare zi, încadrarea a fost diferită. „La data de 4 septembrie 2021 am fost sesizați de către reprezentanți ai Spitalului Județean Botoșani cu privire la faptul că alimente din blocul alimentar al unității spitalicești, au fost găsite, ambalate, într-un recipient pentru deșeuri, fiind depozitate în acel loc de către angajați ai unității, în vederea sustragerii acestora. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, cercetările urmând a fi desfășurate pentru verificarea aspectelor sesizate și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Furt şi de la Psihiatrie

Potrivit legii, în prezent alocaţia de hrană a unui pacient din spital este de minim 16 lei pe zi. Din aceşti bani trebuie să i se asigure trei mese pe zi, care, teoretic, să conţină şi carne.

În ciuda salariilor care au crescut substanţial în sistemul sanitar, astfel de situaţii nu sunt tocmai izolate. În urmă cu câţiva ani conducerea Spitalului Judeţean „Mavromati” a formulat o plângere penală pe numele unui angajat de la Secţia de Psihiatrie, pentru furt. Atunci, cei de la Psihiatrie au constatat că din rezervele de combustibil au dispărut aproape 400 de litri de motorină, iar în urma cercetărilor s-a descoperit şi vinovatul, fiind vorba de un angajat al unităţii, în vârstă de aproape 50 de ani. „Prejudiciul a fost recuperat, iar împotriva persoanei vinovate s-a înaintat plângere la organele de cercetare penală. Undeva la 300-400 de litri de motorină au fost furaţi. Era un angajat în sectorul administrativ, care avea acces”, a declarat atunci medicul Ştefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului „Mavromati” la momentul întâmplării.

Reprezentanţii conducerii unităţii sanitare spun însă că actele de indisciplină descoperite şi dovedite au fost greu de finalizat cu concedieri, mai ales din cauza legislaţiei permisive cu angajaţii din sistemul public, care, deşi greşesc în mod flagrant, reuşesc să îşi recapete posturile în instanţă.

Angajaţi aproape imposibil de concediat

Procedura de concediere a salariaţilor din sistemul de stat este una dificilă şi de cele mai multe ori este desfiinţată în instanţă. Asta deoarece foştii angajaţi reuşesc să arate că nu le-au fost respectate unele drepturi. Un medic dat afară s-a întors la serviciu pentru că sancţiunea „nu a fost aplicată conform legii”. Acesta activa în cadrul Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie, la Centrul de Sănătate a Reproducerii şi Planificare Familială şi a fost prins beat la serviciu la sfârşitul lui martie 2015. După ce s-a constatat că avea o alcoolemie de 2,5 grame pe litru alcool pur în sânge, medicul a fost anchetat în comisia de disciplină şi i s-a desfăcut contractul de muncă. Doctorul a atacat decizia în instanţă şi a arătat că nu a fost informat prin fişa postului că nu are voie să vină băut la serviciu.

Judecătorii au constatat faptul că nu i-au fost respectate drepturile, aşa că au decis reangajarea şi plata salariilor aferente perioadei în care nu a putut lucra.

Un alt angajat al unităţii medicale, rămas fără serviciu după ce a refuzat opţiunile puse la dispoziţie de conducerea unităţii medicale ca urmare a desfiinţării postului său, a fost reangajat tot în baza unei hotărâri judecătoreşti.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...