joi, martie 28, 2024
AcasăPrima PaginăNoile reguli Covid îi alungă pe comercianţii basarabeni

Noile reguli Covid îi alungă pe comercianţii basarabeni

♦ Covid îngenunchează mai nou şi micul trafic de frontieră, deoarece nu se mai poate intra în ţară doar cu test rapid antigen.

Cetățenii români și moldoveni specializați în micul trafic de frontieră întâmpină din ce în ce mai multe bariere. Asta pentru că, începând de astăzi, testele antigen nu vor mai fi recunoscute la granița dintre România și Republica Moldova. Prin urmare, cei care vor să treacă dintr-un stat în altul vor avea la dispoziție trei variante – ori se vaccinează (n.r. – certificatele verzi sunt valabile în a 14-a zi de la efectuarea schemei complete de vaccinare), ori își fac teste RT-PCR (n.r. – care sunt valabile 72 de ore), ori prezintă dovada trecerii prin boală, dar nu mai vechi de 180 de zile. Noile reglementări au fost incluse în ultima ordonanță de urgență adoptată de Guvern privind prelungirea stării de alertă.

„Deocamdată nu se cunoaște cum va influența acest lucru traficul prin punctele de trecere a frontierei de pe raza județului. Abia după primele două-trei zile de la intrarea în vigoare a noilor reglementări vom putea face o analiză și vom putea spune dacă acest lucru a influențat într-un fel numărul de treceri”, a precizat Tatiana Radu, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliție de Frontieră Botoșani.

Teste PCR false descoperite la vamă

Cert este că cei „specializați” în micul trafic de frontieră au căutat tot timpul metode prin care să ocolească măsurile restrictive. De exemplu, de la începutul pandemiei de Covid-19, în punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova au fost descoperite mai multe teste RT-PCR negative false, toate utilizate de cetățenii moldoveni. Astfel de situații nu au fost înregistrate însă și în punctele de trecere a frontierei de la Rădăuți Prut ori Stânca.

În schimb, polițiștii de frontieră botoșăneni sunt campioni la descoperirea altor falsuri, cum ar fi cărți de identitate românești ori permise de conducere.

Tranzit scăzut de restricţii

Restricțiile introduse încă de anul trecut din cauza situației pandemice au afectat însă tranzitul prin punctele de frontieră, care a scăzut drastic, cu aproape 60%, față de valorile înregistrate în 2019. Astfel, dacă acum doi ani au fost înregistrate 9,5 milioane de treceri de persoane prin punctele de frontieră cu Republica Moldova și 2,8 milioane de mașini, anul trecut numărul a scăzut la numai 3,2 milioane de persoane și 1,1 milioane de mașini.

În schimb, anul trecut, când frontierele au fost aproape închise, activitățile de contrabandă pe frontiera de est au continuat. Singura perioada mai liniștită din acest punct de vedere a fost doar în timpul lockdown-ului, când oamenii nu au avut voie să iasă din case fără un motiv întemeiat.

 

 

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...