vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăPremieră cu o operaţie pe creier

Premieră cu o operaţie pe creier

♦ Un botoşănean ajuns la Urgenţe cu o tumoră la creier a ales să fie operat la Spitalul Judeţean, iar intervenţia în premieră a fost o reuşită deplină.

Premieră medicală la cea mai mare unitate sanitară din judeţ. Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, ajuns în Urgenţe cu ameţeli, a fost operat de tumoră pe creier trei zile mai târziu.

Bărbatul, dintr-o comună din apropierea municipiului Botoşani, s-a prezentat la Urgenţe pe data de 7 ianuarie, acuzând o stare generală de rău. „Pacientul acuza dureri de cap, vărsături, tulburări de echilibru, de coordonare şi de mers”, a spus un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani. Au urmat o serie de investigaţii de specialitate, medicul neurolog diagnosticându-l pe bărbat cu hipertensiune intracraniană, tremur şi disdiadocochinezie, adică dificultăţi în a efectua mişcări rapide, cum ar fi flexia sau extensia unui membru. Toate aceste diagnostice duceau la suspiciunea de tumoră la nivelul creierului, iar examenul imagistic la computerul tomograf a confirmat această suspiciune.

Bărbatul a fost internat ulterior în cadrul compartimentului de Neurochirurgie al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), unde medicul specialist i-a propus acestuia conduita terapeutică, şi anume eliminarea tumorii prin operaţie.

Intervenţia ar fi fost o premieră medicală la nivelul judeţului, dar asta nu i-a slăbit încrederea pacientului, care a acceptat să fie operat la Botoşani, în loc să fie trimis într-un centru universitar.

Intervenţia a durat şase ore

Trei zile mai târziu, acesta a fost supus unei intervenţii chirurgicale extrem de periculoase şi solicitante. „Intervenţia a durat aproximativ şase ore şi a constat în extirparea unei tumori cerebeloase stângi de aproximativ cinci centimetri. Echipa medicală a fost compusă din medicul Petre Attila Kiss, împreună cu medici de anestezie și terapie intensivă, şi a beneficiat şi de sprijinul colegilor din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă “Nicolae Oblu” din Iaşi, cărora le mulţumim, pe această cale”, a spus Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.

După extirparea tumorii, a urmat o perioadă de o săptămână de recuperare pentru pacientul operat în premieră, iar în cursul dimineţii de ieri acesta a fost externat, în stare bună. „Postoperator, evoluţia neurologică este una favorabilă, cu dispariţia hipertensiunii intracraniene şi a tulburărilor neurologice”, a spus un medic din cadrul SJU.

Medicul Petre Attila Kiss activează la SJU din 2016 şi are sute de intervenţii deja la activ. Acesta este singurul medic pe această specialitate din judeţ.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...