vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăBebeluș adus pe lume în ambulanță. Mama are 14 ani.

Bebeluș adus pe lume în ambulanță. Mama are 14 ani.

♦ O adolescentă din judeţ a adus pe lume un copil chiar în ambulanţa care o transporta la spital.

O copilă în vârstă de doar 14 ani a devenit mamă chiar în ambulanţa care o transporta la spital. Întâmplarea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în satul Cerneşti, din comuna Todireni. Familia adolescentei a sunat la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. Aceştia au spus că fata avea dureri specifice naşterii, deşi sarcina nu era încă la termen. La faţa locului a fost direcţionat un echipaj de la Ambulanţă.

Tânăra a mers cu o căruţă în întâmpinarea ambulanţei. Ajunsă acolo, cadrele medicale au realizat că tânăra era gata să nască şi bebeluşul se pregătea să vină pe lume. Din cauza distanţei mari şi a drumului încă în reparaţie, cei de la Ambulanţă au realizat că naşterea se poate produce pe drum, astfel că au cerut ajutorul unei ambulanţe cu medic.

Un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă a mers în întâmpinare şi la preluarea pacientei, a venit pe lume şi bebeluşul, un băieţel de 1.600 de grame, născut prematur. „A fost vorba despre o sarcină de aproximativ 34 de săptămâni, din declaraţiile mamei. Naşterea s-a produs în ambulanţa de terapie intensivă. Era deja în prezentaţie craniană şi nu se mai putea temporiza până la Maternitate”, a precizat medicul primar în medicina de urgenţă Ramona Guraliuc, medicul şef al UPU-SMURD.

Copilul este monitorizat de medici

Copilul a fost dus la Maternitate, unde a fost imediat preluat de specialişti şi transferat în secția de Terapie Intensivă.

„Bebeluşul a ajuns cu stare generală mediocră, detresă respiratorie, hipotermie. A fost admis în Terapie Intensivă Neonatală, s-a instituit ventilaţie mecanică non invazivă, încălzire controlată, stabilizare hemodinamică şi metabolică. Prognosticul este influenţat atât de complicaţiile prematurităţii, vârsta extrem de tânără a mamei, dar şi naşterea în afara spitalului. Este monitorizat permanent”, a precizat medicul primar în neonatologie Carmen Zaboloteanu, medicul şef al secţiei neonatologie din cadrul Maternităţii Botoșani.

Mamă şi fiică, colege de salon la Maternitate

Mamele minore continuă să reprezinte un fenomen la nivelul județului Botoșani, punând o problemă atât din punct de vedere al sănătății, dar şi al educaţiei. O situaţie de-a dreptul inedită a fost înregistrată în urmă cu câteva săptămâni la Maternitatea Botoșani. În acelaşi salon au fost cazate o mamă şi fiica sa, ambele dând naştere unor bebeluşi.

Ambele sunt dintr-un oraş din judeţul Botoșani şi au ajuns la Maternitate în primele zile din iunie. Fata are doar 14 ani şi a născut un băieţel de 3500 de grame, pe cale naturală. Colegă de salon cu aceasta a fost chiar mama ei, respectiv bunica bebelușului, care a dat şi ea naştere unui copilaş. Femeia, de 38 de ani, este la al patrulea copil deja, născând tot un băieţel, cu o zi mai târziu decât fiica ei, tot pe cale naturală. Practic, în acelaşi salon femeia avea doi copii şi un nepot, în timp ce minora era colegă de salon cu frăţiorul ei abia născut.

Zeci de bebeluşi aduşi pe lume de copii

Potrivit statisticilor, în prima jumătate a lui 2022 sunt deja 30 de mame minore, trendul fiind, de o uşoară creştere a mamelor de 14-15 ani, faţă de trecut.

Grav este, însă, că în multe sate din judeţ sarcinile sunt aproape o obişnuinţă la copile de 15-16 ani, fiind considerate ca atare chiar şi de autorităţi, care nu mai depun niciun efort pentru a-i convinge pe adolescenţi că viaţa sexuală începută prea devreme are o mulţime de efecte negative.

Impact devastator pentru mamele minore

Medicii spun că o sarcină la o vârstă fragedă are impact devastator. Copila iese din cercul ei de prieteni şi se trezeşte peste noapte mamă.

Mamele minore, împreună cu bebeluşii, au două şanse: una este să ajungă într-un centru de plasament. În al doilea caz, dacă părinţii mamei minore depun o cerere şi declară că vor avea grijă atât de mama minoră, cât şi de nou-născut, şi se constată că nu sunt alte pericole, atunci mama şi copilul pot rămâne în familie. Multe dintre adolescente însă nu se reintegrează în familie şi au de înfruntat nenumărate obstacole sociale.

Doar 2% din adolescente ajutate de serviciile publice de asistență socială

Situația este cu atât mai critică, cu cât mai puțin de două procente dintre mamele adolescente spun că au interacționat cu serviciile publice de asistență socială, potrivit unei anchete sociologice realizate de Salvați Copiii România în 2020.

„Distanța mare față de cabinetele medicale și lipsa resurselor pentru a plăti transportul, precum și lipsa de informații cu privire la ce servicii medicale ar trebui accesate în timpul sarcinii, împiedică multe adolescente însărcinate din zonele rurale defavorizate să meargă la medic și de multe ori acestea așteaptă până când situația se înrăutățește sau recurg la auto-medicație în timpul sarcinii. Aceste mame trebuie susținute suplimentar, astfel încât nici ele, nici nou-născuții să nu fie puși în situații de risc”, spune Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Factorii de influență sunt grupați în trei categorii, cei care țin de familie, cei care țin de educație și cei care țin de autoritatea publică locală. Dacă ceea ce ţine de familie nu poate fi influenţat din exterior, iar educaţia este „facultativă” pentru multe din aceste tinere, partea de autoritate publică locală poate fi mai mult fermă și implicată în această ecuație. Dar pentru asta ar trebui revizuit cadrul legal, iar instituţiile statului chiar să colaboreze, concret, nu doar la nivel declarativ.

Orele de educaţie sanitară lipsesc din şcoli

De cele mai multe ori părinţii nu se chinuiesc să le explice copiilor ce presupune începerea vieţii sexuale şi cum se pot proteja, iar la şcoală profesorii abia pot ţine pasul cu programa şcolară. Uneori, până şi orele de dirigenţie, singurele în cadrul cărora se poate face educaţie sanitară, se transformă în ore de matematică sau română.

Singurii care au ajuns să mai facă astfel de lecţii sunt cei de la Direcţia de Sănătate Publică, însă sunt prea puţini pentru a ajunge în toate colţurile judeţului. În aceste condiţii sute, poate chiar mii, de copii sunt condamnaţi să trăiască în aceeaşi ignoranţă ca părinţii sau bunicii lor, mulţi deveniţi părinţi, la rândul lor, la 14 sau 15 ani.

„O mamă minoră nu este altceva decât o fetiţă, care nu ştie «cu ce se mănâncă viaţa» şi care îşi închipuie că, dacă are un copil, este considerată adult şi este privită altfel de societate. Dar sunt prea mici, iar o societate nu se poate baza pe nişte copii educaţi de alţi copii. Unora copilul le oferă o anumită stabilitate emoţională, chiar materială, deoarece au un venit de pe urma copilului. Dar multe mame nu conştientizează ce înseamnă să ai cu adevărat grijă de un copil”, a mai spus medicul Carmen Zaboloteanu.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...