vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTCopile instituţionalizate traficate de proxeneţi. Patru suspecţi au fost ridicaţi de poliţişti

Copile instituţionalizate traficate de proxeneţi. Patru suspecţi au fost ridicaţi de poliţişti

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Botoșani și procurorii Biroului teritorial Botoșani al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au organizat o acțiune pe linia combaterii traficului de minori. În urma operațiunii, patru suspecți au fost conduși la sediul DIICOT pentru audieri, iar anchetatorii au emis pe numele lor ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

Potrivit informațiilor oficiale, operațiunea a avut loc pe 1 martie a.c., când procurorii DIICOT Botoșani împreună cu polițiști din cadrul SCCO Botoșani și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au efectuat șapte percheziții domiciliare, în municipiul Dorohoi.

„În fapt, s-a reținut că, în perioada august 2022 – februarie 2023, șase suspecți, dintre care doi minori, au recrutat trei persoane vătămate, minore, instituționalizate, cu scopul de a le exploata prin obligarea la practicarea prostituției pe raza municipiului Dorohoi și a unor comune învecinate”, au precizat anchetatorii.

Potrivit unui comunicat de presă emis de DIICOT, în urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 16 telefoane mobile, 7 cartele SIM, o tabletă, 2 laptopuri și un card microSD.

Patru inculpați reținuți

Anchetatorii au dispus reținerea celor patru inculpați și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de ceilalți doi inculpați. În cursul zilei de astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de trei dintre inculpații reținuți în cauză. Cu privire la cel de-al patrulea inculpat reținut, procurorii DIICOT Botoșani au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu minori si folosirea serviciilor unei persoane exploatate”, au mai precizat anchetatorii.

Victimele au ajuns în protecția DGASPC

Activitățile au fost realizate cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, victimele fiind instituționalizate în unități de ocrotire ale DGASPC. La operațiunea de miercuri au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și un câine specializat în detectarea substanțelor psihotrope din cadrul Poliției de Frontieră. Totodată, suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Suspiciuni apărute în urmă cu doi ani

Suspiciuni că minore instituționalizate într-un centru de plasament ar fi ajuns pe mâna unor proxeneți au apărut încă din urmă cu aproape doi ani. Pe 4 aprilie 2021, polițiștii botoșăneni au fost sesizați de către reprezentanții unui centru de plasament din municipiul Dorohoi, cu privire la faptul că cinci minore au părăsit centrul la data de 3 aprilie, cu învoire pentru câteva ore, și nu au revenit. Minorele au avut plecări repetate din centrul de plasament și în trecut, fiind identificate de fiecare dată atât pe raza municipiului Dorohoi cât și în municipiul Botoșani. Una dintre fete a fost găsită după numai câteva ore de căutări și a fost internată într-un centru de plasament de pe raza municipiului Botoșani.

Ulterior, celelalte patru minore au fost identificate pe 6 aprilie 2021 pe strada Sucevei din municipiul Botoșani. Acestea au fost conduse la sediul poliției pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la părăsirea centrului de plasament, precum și a întregii situații de fapt. Interesant a fost că înainte de această plecare în grup, câteva din minore ar fi mai fi plecat din centru și au ajuns în municipiul Botoșani.

Ele au fost reperate în locuința unui fost consilier local, însă la acea dată cazul nu a fost mediatizat de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean. Anchetatorii nu au precizat dacă victimele suspecților reținuți miercuri sunt printre fetele dispărute atunci și dacă acel caz din 2021 a avut vreo legătură cu descinderile de acum.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...