vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBiserica emblemă a oraşului, resfinţită cu sobor de preoţi şi mii de...

Biserica emblemă a oraşului, resfinţită cu sobor de preoţi şi mii de credincioşi (video)

Într-o zi de mare însemnătate pentru botoșăneni, biserica emblemă a orașului a fost redată credincioşilor. De ziua Sfântului Gheorghe, ocrotitorul orașului Botoșani, Biserica cu același hram a fost resfințită.

La slujbă au participat un sobor de 22 de preoți, în frunte cu ÎPS  Teofan, Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Veniamin și Preasfințitul Gherontie și un sobor mare de preoți. De asemenea aproximativ trei mii de oameni au ajuns la lăcaşul de cult.

“Acum am reușit să facem ample lucrări de reabilitare a acestei biserici și pentru că era o rană a orașului Botoșani, o rană care, iată, în sfârșit, s-a închis. Astăzi am resfințit acest sfânt locaș care din Cenușăreasa municipiului Botoșani a ajuns mireasa lui Hristos și în curând o vom și picta și vom îndeplini visul ctitorii care din păcate a lăsat-o nepictată din motive binecuvântate.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta zi frumoasa și luminoasă pe care ne-a dăruit-o în acest moment istoric. La actul de sfințire a participat Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, însoțit de Preasfințitul Veniamin și Preasfințitul Gherontie și un sobor mare de preoți. Lumea este încântată că se închină la Moaștele Sfântului Onufie, adus spre venerare de la Vorona, apoi până marți seară inclusiv vor trece prin sfântul altar și bărbații și femeile. Aceasta este rânduiala bisericii. Începând de miercuri vom face în fiecare 40 de zile la rând Sfânta Linturghie”, a spus  Dumitru Mateciuc, părintele paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe.

„O rană a orașului s-a închis în sfârșit”

Reabilitarea lăcașului de cult a fost posibilă prin accesarea de finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural/Prioritatea de investiții 5.1.- Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Valoarea totală, la închiderea acestui proiect, a fost de 10.043.994 de lei.

„Ceea ce nu s-a făcut în zeci și zeci de ani s-a realizat în 2 ani de zile. O rană a orașului s-a închis în sfârșit. Cred că acum doamna Elena și toți cei care au slujit în această biserică de-a lungul timpului se bucură din Ceruri și vor fi și mai fericiți după ce va fi realizată și pictura”, a precizat parohul Bisericii Sf. Gheorghe, preotul Dumitru Mateciuc.

Reabilitarea bisericii a început în vara anului 2020

Lucrările la biserică au început pe 10 august 2020. Dumitru Mateciuc, preotul paroh, declara atunci că demararea lucrărilor reprezintă un moment istoric, mai ales că are loc după cinci licitaţii şi trei revizuiri ale documentaţiilor.

Biserica „Sfântul Gheorghe”, ridicată pe ruinele unui lăcaș de cult mai vechi din târgul Botoșanilor, este monument istoric, fiind datată în anul 1551, ca prima ctitorie botoşăneană a Doamnei Elena Rareş. Arhitectura este influenţată de cea a Bisericii „Sfântul Nicolae”, de la Mănăstirea Popăuţi. Pe pisanie scrie „Elena, fiică de Despot, doamna răposatului Petru Voevod, a zidit acest hram întru numele Sfântului mare mucenic Gheorghe în târgul Botoşanilor, în zilele Domnului Io Ştefan Voevod şi s-a săvârşit în anul 7049 (1541), luna octombrie”.

A fost realizat iluminatul arhitectural și a fost refăcut cadrul natural. Inedită este partea de digitizare asigurată prin proiect, care permite ca Biserica – monument Sf. Gheorghe să poată fi vizitată și de la distanță.  Lăcașul de cult a fost complet reabilitat în concordanță cu arhitectura și racordat la toate utilitățile.

Biserică monument istoric

Ctitorită în anul 1551 de doamna Elena Rareș, văduva domnitorului Petru Rareș, Biserica Sf. Gheorghe a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani.

Lucrările la biserică au început pe 10 august 2020. Dumitru Mateciuc, preotul paroh, declara atunci că demararea lucrărilor reprezintă un moment istoric, mai ales că are loc după cinci licitaţii şi trei revizuiri ale documentaţiilor.

A fost realizat iluminatul arhitectural și a fost refăcut cadrul natural. Inedită este partea de digitizare asigurată prin proiect, care permite ca Biserica – monument Sf. Gheorghe să poată fi vizitată și de la distanță. Lăcașul de cult a fost complet reabilitat în concordanță cu arhitectura și racordat la toate utilitățile.

Ctitorită în anul 1551 de doamna Elena Rareș, văduva domnitorului Petru Rareș, Biserica „Sfântul Gheorghe” a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...