joi, aprilie 18, 2024

VINERI

22:50 PARAMOUNT

Amistad (Drama, 1997, USA) Cu: Morgan Freeman

Filmul se bazează pe o poveste reală petrecută în anul 1839 pe vasul de sclavi Amistad la bordul căruia s-a iscat o revoltă. Filmul debutează cu o scenă violenţă în care sunt implicaţi Cinque (Dijmon Hounsou) împreună cu alţi africani care doresc să pună mâna pe Amistad. Revolta este însă repede înfrântă, iar sclavii sunt capturaţi şi întemniţaţi într-o închisoare din New England. Aici îl întâlnesc pe Theodore Joadson (Morgan Freeman), un fost sclav şi el care pledează pentru cauza rebelilor pe care-i consideră adevăraţi apărători ai libertăţii. Tot el este cel care-l convinge pe avocatul Baldwin (Matthew McConaughey) să-i reprezinte pe inculpaţi în procesul care urmează să aibă loc foarte curând. În toată pledoaria sa, avocatul apărării încearcă să demonstreze că proprietarii vasului nu aveau nici un drept asupra sclavilor pe care-i consideră bunuri furate, aceştia nefiind proprietatea nimănui de vreme ce fuseseră pur şi simplu răpiţi.

22:20 CINEMAX

Garduri (Dramă, SUA, 2016) Cu: Denzel Washington, Viola Davis, Stephen McKinley Henderson, Jovan Adepo, Russell Hornsby

Unii oameni construiesc garduri ca să țină oamenii afară și alții le construiesc ca să-i țină pe oameni înăuntru. Câștigătorii premiului Oscar Denzel Washington și Viola Davis interpretează rolurile principale în acest film, o adaptare după piesa de teatru “Fences”, scrisă de August Wilson și care a primit premiul Pulitzer. Acțiunea are loc în anii 1950 în Pittsburgh. Troy Maxson, un fost jucător de baseball din liga bărbaților de culoare, se zbate să aibă grijă de cei dragi într-o lume care amenință să-l distrugă. Filmul, regizat de Denzel Washington, prezintă adevărurile universale despre dragoste, iertare și fericire în ciuda a ceea ce se află în spatele propriilor garduri.

21:50 HBO

Înăuntru (Horror, SUA, 2016) Cu: Michael Vartan, Erin Moriarty, Nadine Velazquez, Ronnie Gene Blevins, Jobeth Williams

După moartea tragică a soţului ei, Sarah este singură. În ciuda mamei sale aproape omniprezentă, ea va fi singura şi în noaptea de Revelion. Singură şi însărcinată. În ultima noapte petrecută acasă, căci a doua zi Sarah se internează în spital pentru a naşte, e linişte. Până când cineva bate la uşă. Iar vizitatorul, este gata de orice pentru a-i smulge copilul lui Sarah din pântece…

22:45 PRO CINEMA

Machete (acţiune, SUA, 22010) Cu: Danny Trejo, Michelle Rodriguez, Robert De Niro

Deși sfătuit de superiorul său să nu se amestece, ofițerul Machete Cortez (Danny Trejo) înceracă să salveze un martor urmărit de gangster-ul Torrez (Steven Seagal), însă lucrurile se termină tragic: familia lui Cortez este ucisă, iar casa îi este arsă din temelii. Crezut mort în urma confruntării cu Torrez, Machete s-a retras de fapt în Texas și muncește ca zilier. Trei ani mai târziu, fostul agent federal acceptă propunerea de a-l asasina pe senatorul John McLaughlin (Robert De Niro), insă realizează că totul fusese de fapt o înscenare, al cărui scop era exterminarea lui Machete și popularizarea lui McLaughlin. Cortez este hotărât să se răzbune și pornește pe urmele dușmanilor din trecut, ajutat de către seducătoarea Luz (Michelle Rodriguez) și Padre (Cheech Marin), preotul priceput atât la binecuvântări, cât și la mânuirea armelor.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
93 %
2.2kmh
100 %
joi
8 °
vin
10 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...