sâmbătă, aprilie 20, 2024

Marţi

23:00 PRO TV

Doom (acţiune, SUA 2005) Cu: Karl Urban, Rosamund Pike, Deobia Oparei, Ben Daniels, Razaaq Adoti, Richard Brake, Al Weaver, Dexter Fletcher, Brian Steele, Dwayne Johnson

Echipa tehnică de intervenţie rapidă primeşte un apel de ajutor de pe staţia de cercetare Olduvai, situată pe planeta Marte. Înarmaţi cu armament, membrii echipei cred că se află în faţa unei situaţii uşor de finalizat, însă în locul în care fusese înainte o zonă de cercetare, acum se găsesc nişte creaturi care ucid tot ce le iese în cale.

20:00 HBO

Legea nopții (Polițist, SUA, 2016) Cu: Ben Affleck, Elle Fanning, Brendan Gleeson, Chris Messina, Sienna Miller

Ben Affleck, câștigătorul premiului Oscar, regizează și interpretează rolul principal în acest thriller dramatic. El a scris și scenariul bazat de bestseller-ul lui Dennis Lehande. Acțiunea are loc în anii 1920 când Prohibiția nu a reușit să oprească traficul de alcool și nici să închidă rețeaua subterană de baruri conduse de mafioți. Orice bărbat cu suficientă ambiție poate face bani și poate obține puterea, iar Joe Coughlin este unul dintre aceștia. Fiul inspectorului poliției din Boston, Joe a renunțat de mult la rigorile legii și se bucură de beneficiile aduse de viața de infractor. Dar și printre infractori există reguli și Joe o încalcă pe cea mai importantă: fură banii și amanta unui puternic mafiot. Mișcarea se încheie tragic, iar Joe pornește pe un drum al răzbunării, ambiției și trădării care îl duce din Boston direct în inima mafiei din Tampa.

16:00 CINEMAX

Danny Rose (Comedie, SUA, 1984) Cu: Woody Allen, Mia Farrow, Nick Apollo Forte, Sandy Baron, Corbett Monica

Danny Rose (Woody Allen) este un manager al artiștilor și, deși nu prea are succes, el face tot ce poate ca să-și ajute clienții. Când Lou (Nick Apollo Forte), un cântăreț, primește o doua șansă la celebritate, îl roagă pe Danny să-l ajute cu o problemă. Tina (Mia Farrow) este amanta lui Lou, iar el vrea ca Tina să fie la concertele lui, altfel el nu poate cânta. Problema este că Lou e căsătorit astfel încât Danny trebuie să o prezinte ca fiind iubita lui. Dar o altă problemă apare când doi mafioți vin să-l caute pe tipul care le-a rănit fratele furând inima Tinei, fata pe care acesta o iubește.

00:15 PRO CINEMA

Bătălia celor blestemați (acţiune, SUA, Singapore, 2013) Cu: Dolph Lundgren, Melanie Zanetti, Matt Doran, David Field, Jen Sung, Oda Maria, Jeff Pruitt

În urma unei epidemii din Asia ce transformă populaţia în zombie, mercenarul Gatling Max (Dolph Lundgren) este angajat de către un industriaş bogat pentru a o salva pe Jude, fiica sa. Max rămâne singur, după ce grupul său este ucis de zombi şi rămâne singur pentru a-şi îndeplini misiunea. Mercenarul o găseşte pe Jude şi află că mai sunt şi alţi supravieţuitori. Fata refuză să plece cu el, fără ceilalţi supravieţuitori. În cele din urmă Max găseşte un grup de roboţi, care îi ucid pe zombie şi îi reprogramează pentru a-I ajuta pe supravieţuitori să scape.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...