vineri, martie 29, 2024
AcasăProgram TVLUNI, 29 IUNIE

LUNI, 29 IUNIE

AXN

23:45 Pasagerii (SF SUA 2016) cu Jennifer Lawrence, Chris Pratt

În timpul unei călătorii obişnuite prin spaţiu, către o nouă galaxie, doi pasageri, aflaţi într-o stare indusă de somn, se trezesc cu 90 de ani mai devreme decât trebuia, atunci când nava lor se defectează. Acum, Jim (Chris Pratt) şi Aurora (Jennifer Lawrence) îşi dau seama că va trebui să trăiască tot restul vieţii la bordul navei, care, ce e drept, le asigură condiţiile cele mai bune de trai. Ei încep să se simtă atraşi unul de celălalt şi apoi să se îndrăgostească… până când descoperă că nava se află în mare pericol. Vieţile a 5000 de pasageri adormiţi se află în mâinile lor. Numai Jim şi Aurora îi vor putea salva.

FILM NOW

20:00 Toată lumea ştie (dramă coprod. 2018) cu Penélope Cruz, Javier Bardem

„Toata lumea stie” îi are în rolurile principale pe Penélope Cruz (Laura), Javier Bardem (Paco) și Ricardo Darín (Alejandro) și spune povestea Laurei, care călătorește împreună cu copiii săi din Buenos Aires către satul natal din Spania, situat pe domeniul unei podgorii spaniole, pentru a fi alături de sora sa la nunta acesteia. Evenimente neașteptate transformă, însă, această revedere într-o criză care scoate la suprafață un trecut al familiei despre care nimeni nu vorbește.

PRO CINEMA

20:30 Eroii monumentelor (dramă coprod. 2014) cu George Clooney, Matt Damon, Bill Murray, Cate Blanchett

Fiind bazat pe povestea adevărată a celei mai mari căutări de comori din istorie, filmul Eroii Monumentelor este o dramă de acțiune concentrată asupra unui număr de șapte directori de muzeu, artiști, curatori, și istorici ai artei, bătrâni și ieșiți din formă, care au mers pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a salva capodoperele artistice ale lumii de hoții naziști și pentru a le înapoia proprietarilor de drept. 

TNT

23:45 Tăcerea mieilor (thriller SUA 1991), cu Jodie Foster, Anthony Hopkins

O tânără agentă practicantă FBI, Clarice Starling este însărcinată cu investigarea unui caz criminalistic deosebit de dificil, „Buffalo Bill“ un ucigaș viclean care produce o serie de crime, ultima ostatică a lui fiind fiica unui senator american. Victimele criminalului căutat sunt femei, de pe care el, din motive necunoscute, desprinde bucăți de piele. Deoarece în investigațiile ei, agenta nu face nici un progres, va recurge la o tactică neobișnuită. La rezolvarea cazului va căuta să folosească cunoștințele lui Hannibal Lecter, un criminal periculos care își devora victimele. Criminalul psihopat Hanibal, care este de profesie psihiatru, poate să se transpună în situația ucigașului urmărit și să prevadă acțiunile lui în viitor.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...