sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăProgram TVMiercuri, 07 decembrie

Miercuri, 07 decembrie

Pro cinema 20:30

Prinde-mă! Dacă poţi!2002

Cu Tom Hanks, Leonardo DiCaprio. Leonardo DiCaprio şi Tom Hanks, câştigător a două premii Oscar (pentru Philadelphia şi Forrest Gump) sunt angrenaţi într-un joc de-a şoarecele şi pisica în „Prinde-mă! Dacă poţi!”, film ce-l are ca regizor pe Steven Spielberg, câştigător a trei premii Oscar (Schindler’s List, Saving Private Ryan).Frank W. Abagnale (Leonardo DiCaprio) a lucrat ca doctor, avocat şi copilot la o companie aviatică populară – toate înainte de a împlini 21 de ani. Maestru al înşelăciunilor, el a fost şi un foarte bun falsificator, reuşind să câştige milioane de dolari cu ajutorul unor cecuri false. Agentul FBI Carl Hanratty (Tom Hanks) şi-a stabilit drept prioritate să-l prindă pe Frank şi să-l aducă în faţa justiţiei, dar Frank se află întotdeauna cu un pas înaintea sa, silindu-l să-şi continue urmărirea.

 

Warner tv 21:00

Pisica pe acoperişul fierbinte 1958

Cu Elizabeth Taylor, Paul Newman.

Dramă psihologică, Cat on a Hot Tin Roof este o ecranizare a piesei omonime a dramaturgului Tennessee Williams din care au fost eliminate orice referiri la homosexualitate.Înstăritul patriarh Big Daddy este pe moarte, bolnav de cancer, iar sărbătorirea zilei sale de naștere va fi cu siguranță ultima. Cei doi fii, Brick și Gooper, au venit cu familiile, dar atmosfera este încărcată.Gooper și soția lui, Mae, au o droaie de copii, așteaptă încă unul, și sunt nerăbdători să moștenească milioanele bătrânului. Pe de altă parte, fiul preferat este mezinul, Brick, fostă vedetă a fotbalului, acum un alcoolic notoriu și nefericit alături de frumoasa lui soție Maggie, pe care o bănuiește că l-ar fi înșelat cu cel mai bun prieten al său, care s-a sinucis. Maggie însă îl iubește cu adevarat și ar dori să aibă un copil – nepotul așteptat de Big Daddy.

 

Pro tv 21:30

21 de poduri 2019

Cu Chadwick Boseman, Sienna Miller, Taylor Kitsch, Gary Carr, J.K. Simmons. Înarmat cu planul îndrăzneț de a închide Manhattanul, un detectiv aflat în misiune luptă cu secundele pentru a prinde doi ucigași de polițiști și află ceva șocant.

 

Tvr 1 21:00

Marele cutremur 2018

Cu: Kristoffer Joner, Ane Dahl Torp, Edith Haagenrud-Sande

Thriller, continuarea poveştii din filmul „Valul ucigaş”. La trei ani după ce fiordul Geiranger a fost devastat de un tsunami uriaş, care a făcut peste 200 de victime, geologul Kristian Eikjord trăieşte cu povara vinovăţiei supravieţuitorului. Copleşit de depresie, şi-a neglijat familia până când soţia şi copiii l-au părăsit, mutându-se la Oslo. Moartea neaşteptată a unui coleg, expert în seisme, îi scoate în cale o serie de indicii că un cutremur de proporţii va lovi în scurt timp capitala norvegiană. După ce încearcă în zadar să avertizeze autorităţile, Kristian încearcă să-şi salveze măcar familia din catastrofa iminentă.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...