Cinemax 22:50
Fargo 1996
Cu William H. Macy, Steve Buscemi, Peter Stormare, Harve Presnell. Scenariul, destul de complicat, este centrat pe existența lui Jerry Lundegaard, un vânzător de mașini ratat a cărui nevoie disperată de bani îl determină să angajeze doi criminali profesioniști care să-i răpească soția. Jerry se gândește că bogatul lui socru va plăti răscumpărarea cerută, pe care el va pune, evident, mâna. Bineînțeles că lucrurile o iau razna, iar planul lui Jerry se duce de râpă când doi turiști nevinovați sunt uciși. Frații Coen folosesc peisajul înzăpezit din Minnesota ca fundal pentru această comedie negră, fundal pe care construiesc o viziune proprie asupra vieții la țară, pe care ei o consideră compusă în parți egale din violență, satiră și căldură umană.
Național tv 21.00
Crimă la comandă 2014
Cu Liam Hemsworth, Teresa Palmer, Billy Bob Thornton, John Malkovich. DWAYNE MCLAREN (Liam Hemsworth, Hunger Games), un fost sportiv, star în colegiul lui, acum ajuns mecanic auto, visează să plece din minusculul orășel Cut Bank, cel mai friguros oraș din America, și să-și ia cu el și iubita care visează să participe la concursuri de frumusețe, CASSANDRA (Teresa Palmer). Dar planul lui pune în mișcare o serie de evenimente letale care îl aruncă în mijlocul unei investigații ale poliției conduse de șeriful VOGEL (John Malkovich), protectorul întregului orășel, și singurul pe care Dwayne îl poate numi o figură paternă. Tatăl Cassandrei, BIG STAN STEELEY (Billy Bob Thornton) este singurul care pare să-și dea seama că Dwayne intră în ceva foarte periculos, dar răul e deja făcut, iar ce urmează va schimba nu numai viața acestuia pentru totdeauna, ci și viața micului orășel.
Pro Cinema 20:30
Campionul 2011
Cu Daniel Magder, Jaren Brandt Bartlett, Steve Austin. Dan Barnes (Steve Austin) este un fost boxer profesionist care s-a retras din activitatea sportivă, sătul de viața violentă pe care o ducea. Acum lucrează ca portar la o școală și încearcă să îl ajute pe Matthew Miller (Daniel Magder), un elev nou, care se confruntă cu bătăușii de acolo. În timp ce Matthew învață să se lupte ca să le poate face față celor care îl chinuie, printre care se numără și campionul școlii la box, Dan se simte din ce în ce mai bine în rolul său de mentor și profesor, lucru care îl ajută să se împace cu trecutul său tumultuos.
Pro Tv 21:30
Joc murdar 2016
Cu Teodora Duhovnikova, Scott Adkins, Julian Vergov, Alon Aboutboul. Începută de Wesley Snipes şi continuată de Michael Jai White, seria Undisputed îl are acum, ca şi în partea a treia, în prim plan pe Scott Adkins, cel care îi dă viaţă durului Yuri Boyka. Revenit pe calea cea dreaptă, eroul celei de-a treia părţi a seriei se va vedea pus în faţa unor noi aventuri şi a unor noi încercări. Boyka ţinteşte pătrunderea în galele „greilor”, însă atunci când un deces accidental are loc în ring, acesta începe să-şi pună la îndoială motivele pentru care luptă şi principiile de viaţă.