spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPulsȘapte dintr-o lovitură

Șapte dintr-o lovitură

Acesta este numărul de stații de încărcare pentru automobilele electrice pe care viciul Andrei vrea să le facă, iar paralele să le ia de la fondul de mediu. Asta înseamnă că singurul taxi electric din târg va avea pe îndelete de unde să aleagă și, întrucât combustibilul nu-l va costa, va scădea prețul cursei. Ceilalți taximetriști vor fi siliți să facă la fel, adică să scadă prețul sau să cumpere mașini electrice. Poporul, când va vedea cât e de ieftin, va renunța în masă la poluantele vehicule care umplu străzile, iar mediul se va bucura, încălzirea globală se va opri, balena albastră și ursul polar nu vor mai dispărea și tot așa. Iată ce înseamnă un viciul tânăr și de mare perspectivă, numai bun de pus la ONU, că la primărie și șparlament s-a ocupat deja.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...