joi, ianuarie 16, 2025
AcasăPulsCine muncește, lumea te vede

Cine muncește, lumea te vede

Ieri la trebonal s-o împărțit norocu’, bine, nu pentru toți, decât pentru unii care a ajuns șparlamentari. A venit toți, în afară de unu care zicea că e în cursă, săracu s-a dus la muncă, ceva șofer pe tir, nu i-a venit să creadă că a ieșit parlamentar la Botșeni. Și după ce s-a împărțit mandatele, giudecătoru a anunțat că gata, s-a terminat ceremonia, iar noii parlamentari a început toți să țipe îngroziți „mai trebe unu”, „mai trebe unu”. Așa că s-a reluat și după ce i-a căutat, ce să vezi, Marius al nost de la pesedeu, sunătorul de la miezul nopții, avea două mandate la el, că i-l dăduse din eroare și pe al celui de la partidul lu doamna aia patrioată care urlă non stop. Drept pentru care Marius a trebuit să dea înapoi mandatul și l-a ținut numai pe al lui. Mariuse, nu fi supărat, că după vreo 2-3 luni oricum se mută toți la pesedeu, putea să ți-l lase ție de azi, stii ce zic.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
89 %
1.8kmh
100 %
joi
3 °
vin
6 °
sâm
7 °
Dum
8 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Doamna și staff-ul au venit să soarbă și ei niște guri de cultură.

EDITORIAL

Cu ceva ani în urmă, din dorința de a face economii la bugetul de stat, guvernanții i-au convins pe pensionari să renunțe la a-și...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...