Au viețuit în Italia și au pătimit în timpul domniei lui Adrian (117-138).
Sofia, nume grecesc, înseamnă înțelepciune. Ea a avut trei fiice, pe care și le-a botezat cu numele celor trei virtuți teologice: Pistis – credința, Elpis – nădejde și Agapis – dragoste.
Prefectul provinciei, Antioh, le-a denunțat împăratului Adrian ca sunt creștine. Împăratul le-a poruncit să aducă jertfă zeiței Artemis. Pentru ca au refuzat, împăratul a poruncit să fie omorâte doar fiicele, ca mama să sufere mai mult, nu doar chinurile pedepselor, ci și pierderea fiicelor. Fetele au fost martirizate în anul 137. Când au primit moartea Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani și Agapis nouă ani.
Sofia a luat trupurile celor trei fiice și le-a îngropat pe un deal, în afara cetății. După trei zile de rugăciune la mormântul acestora, şi-a dat duhul în mâinile Domnului.
Mormintele Sfintei Sofia și a fiicelor sale Pistis, Elpis și Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica “Sfântul Mucenic Pangratie”.
Din anul 1992, Sfânta Muceniță Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.
“Trupul trăiește, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăiește dacă e locuit de Dumnezeu. Așadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, și sunt oameni care au suflete moarte” (Apocalipsă 3,1).
“Moartea trupului este despărțirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărțirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.
Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământești, fie de viață, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său conștiința și iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veșnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său și moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veșnicie. Acela a omorât Împărăția lui Dumnezeu dinlăuntrul său și a înlocuit-o cu împărăția chinurilor veșnice, în care a intrat încă din viața pământească.” (Pr. Arsenie Boca)
– Preot Sandu OLIVIAN
