Sfânta Muceniță Ecaterina

Fiică a principelui Consta, a trăit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea. Cunoștea foarte bine limba greacă și limba latină și avea cunoștințe temeinice de astronomie și de oratorie.

Sfânta Muceniță Ecaterina a avut două viziuni: în prima a văzut-o pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe. Din cauza faptului că nu era creștină, nu a reușit să vadă faţa Mântuitorului. Acest lucru i-a descoperit deșertăciunea cunoștințelor ei și a ales să primească Sfântul Botez.

În a doua vedenie i s-a descoperit Hristos, care i-a dăruit un inel de logodnă, spunând-i: „Iată, astăzi te primesc pe tine mireasă Mie nestricata și veșnică, deci să păzești tocmeala aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pământesc”.

În următoarea zi, Ecaterina a rămas uimită când a văzut inelul de logodnă pe degetul său. A fost momentul în care viaţa sa s-a schimbat radical. De acum înainte a început să condamne cultul și miturile păgâne, a înfruntat în discuții publice pe înțelepții vremii și chiar a reușit să-i aducă la adevărata credință.

A fost silită de Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni. Datorită iubirii sale faţă de Hristos și a înțelepciunii cu care a fost împodobită, Sfânta Muceniță a făcut ca toți filosofii prezenți să creadă în Hristos și să-L mărturisească, ca fiind Dumnezeu adevărat. Pentru acest lucru, toți acei înțelepți au fost arși în foc.

Pentru lupta sa împotriva cinstirii zeilor, Sfintei Ecaterina i s-a tăiat capul. Potrivit Sfintei Tradiții, la tăierea capului său nu a curs sânge, ci lapte, iar îngerii au dus trupul Sfintei Ecaterina în Muntele Sinai, în locul în care Moise văzuse Rugul Aprins. Aici s-a ridicat o mănăstire cu numele Sfintei Mucenițe, Mănăstirea Sfânta Ecaterina.

Sfânta Ecaterina este și ocrotitoarea studenților teologi din București. Paraclisul din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București poartă hramul „Sfânta Muceniță Ecaterina”.

O părticică din Moaștele Sfintei Ecaterina se află la Biserica Colțea din București.

Răsplata bunătății

Un om, trecând pe o stradă, a văzut în fața unei biserici un bătrân sărman, cerșetor, ce trăia din milostenia credincioșilor. De bătrân s-a apropiat o fetiță care i-a întins câțiva bănuți. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:

– Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuții tăi?

– Știți, domnul, tatăl meu a murit, iar mama, deși muncește mult, nu prea are bani, așa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplătește negreșit. Așa că azi, am luat bănuții aceștia pe care eu i-am strâns și i-am dat bătrânului din fața bisericii. El are, cu siguranță, mai multă nevoie de ei.

Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce își dorește ea cel mai mult.

– O, a spus fata, aș vrea un cojocel, dar e tare scump și nu se poate.

– E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!

Ajunși în fața unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros și tare frumos. Fetița nu știa cum să-i mai mulțumească străinului ce se îndurase de ea.

– Preot Sandu OLIVIAN

Deja ai votat!