spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului

Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului

Sfântul Grigorie de Nazianz

S-a născut într-o familie aristocratică la Arianz, în partea de sud-vest a Capadociei, în vecinătatea cetății Nazianz. Tatăl sau a fost convertit la creștinism de soția sa Nonași şi a ajuns mai târziu episcop de Nazianz. Sfântul Grigorie a studiat în Cezareea Capadociei, în Cezareea Palestinei și în şcoala Alexandriei Egiptului. Şi-a completat studiile la Atena, unde a stat 10 ani. În timpul studiilor s-a împrietenit cu Sfântul Vasile cel Mare.

În jurul anului 357 a părăsit Atena și a revenit acasă. A primit taina Sfântului Botez și invitația Sfântului Vasile de a-l vizita la mănăstirea pe care el o înființase pe malul râului Iris în Pont. A ajuns la această mănăstire și a stat o perioadă destul de lungă. În timpul șederii sale aici, l-a ajutat pe Sfântul Vasile la redactarea Filocaliei. S-a reîntors acasă pentru a-l sprijini pe tatăl său în activitatea sa pastorală. Ajuns acasă, a fost hirotonit preot de către tatăl său, împotriva voinței sale, probabil la sărbătorile Crăciunului din anul 361.

După hirotonire s-a retras în singurătate, timp în care a scris “Apologeticus”, o lucrare în care ne descoperă greutățile preoției și motivele pentru care s-a ferit să o primească. A revenit la tatăl său pentru a-l ajuta să readucă pacea în comunitatea tulburată de semiarieni.

După moartea tatălui său în 374, a preluat scaunul episcopal de Nazianz, însă nu pentru multă vreme, deoarece s-a retras la Seleucia în Isauria, dedicându-se vieții contemplative. În anul 379, un grup de credincioși îi cere să vină la Constantinopol pentru a reorganiza Biserica de aici, persecutată și distrusă de arieni.

Una din rudele sale apropiate i-a dăruit o casă, pe care a amenajat-o și sfințit-o, cu hramul Anastasia, Învierea. În această biserică, el va ţine cele cinci omilii despre dumnezeirea Logosului. Aceste cinci Cuvântări teologice îi vor aduce mai târziu numele de “Teologul”.

În anul 380, împăratul Teodosie l-a ales episcop de Constantinopol. Sinodul II ecumenic din anul 381 de la Constantinopol, a confirmat alegerea Sf. Grigorie ca episcop de Constantinopol. Din cauza contestarilor cu privire la alegerea sa, s-a retras în Capadocia, la Nazianz. În anul 383 l-a hirotonit pe Eulalius episcop și s-a retras în Arianz. Aici şi-a petrecut ultimii ani în meditație. A trecut la cele veșnice în 389-390.

Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului

Se pare că a fost ucenic al Sfântului Vasile cel Mare. A fost numit episcop al Tomisului în jurul anului 360 și a condus Biserica Tomisului până aproape de anul 381. Date despre acest episcop avem de la Sozomen și Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbește de vizita împăratului arian Valens (364-378) la Tomis, în anul 369, pe când se întorcea dintr-o expediție împotriva goților. Autorul spune în “Istoria sa bisericească” faptul că împăratul a intrat în biserica episcopală și a cerut episcopului Bretanion să intre în comuniune cu arienii pe care îi simpatiza, și să slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credință și “a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile celor 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca”. Sfântul Bretanion a avut un rol important în redactarea și trimiterea documentelor cu privire la transferarea sfintelor moaște ale Sfântului Sava Gotul în Capadocia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare. Bretanion este cel care a redactat actul martiri al Sfântului Sava Gotul.

 

– Preot Sandu OLIVIAN

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...