vineri, martie 29, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Teodor cel Sfințit

Sfântul Teodor cel Sfințit

A fost ucenicul Sfântului Pahomie cel Mare. S-a născut și a crescut păgân în Tebaida de Sus. La vârsta de 14 ani părăsește casa părinților și merge la mănăstirea Sfântului Pahomie. Mai târziu se vor călugări atât mama sa, cât și fratele lui. După moartea Sfântului Pahomie, Teodor a fost ridicat de către obște stareț al tuturor sfintelor mânăstiri în temeiate de starețul său. Sfântul Teodor cel Sfințit a trecut la cele veșnice pe 16 mai 367.

 

Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei

 

Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni (com. Cristești, jud. Botoșani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie. După trecerea acestuia la cele veșnice, starețul Dosoftei, noul părinte duhovnicesc al schitului, a rânduit să fie hirotonit diacon și preot, iar la scurt timp să fie tuns în schima mare.

 

Sfântul Cuvios Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot, și a ajuns egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie, de unde a trecut la Mănăstirea Râșca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, viețuind întru adâncă smerenie. Deși nu a fost stareț al Sihăstriei, el era un rugător înfocat, sprijinind în credința ortodoxă pe toți, mai ales în vremea stăpânirii străine.

 

Sfântul Cuvios Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. A fost mai întâi viețuitor și ecleziarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot. Dornic de mai multă rugăciune și liniște, s-a retras la Sihăstria Putnei, unde a primit schima cea mare cu numele de Natan. Cuviosul Natan a fost cunoscut ca un duhovnic foarte iscusit, fiindu-i părinte duhovnicesc și marelui mitropolit Iacob Putneanul.

 

Experiența liniștii

 

Într-o zi, mulți oameni au venit la un monah singuratic. Aceștia l-au întrebat: „Ce sens găsești în viaţa ta petrecută în tăcere?” Monahul era ocupat cu scoaterea apei dintr-o cisternă adâncă. El le spuse vizitatorilor săi: „Priviți în cisterne. Ce vedeți înăuntru?” Oamenii s-au uitat în cisternele adânci: „Nu vedem nimic”. După câteva clipe, călugărul le spuse din nou: „Priviți în cisterne şi spuneți-mi ce vedeți înăuntru?” Oameni s-au uitat din nou în cisterne: „Acum ne vedem pe noi înșine!” Călugărul le spuse: „Vedeți voi, când scoteam apa, apa era agitată. Acum apa este liniștită. Aceasta este experiența liniștii: a te vedea pe tine însuţi!”

Preot Olivian SANDU

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...