Românca a câştigat turneul din Canada, la 40 de ani, după ce Nadia Comăneci a dominat Jocurile Olimpice organizate în acelaşi oraş.
Simona Halep a revenit în elita tenisului mondial, după ce, duminică seară, a câştigat turneul de la Montreal, învingând-o în finală pe americanca Madison Keys cu 7-6 (2), 6-3. Românca a devenit astfel prima jucătoare care a bifat două finale consecutive la Rogers Cup, de la Jennifer Capriati, în 2001 şi 2002. În 2015, Halep s-a oprit în ultimul act al competiţiei care s-a desfăşurat la Toronto. Ea s-a declarat bucuroasă că a câștigat titlul la 40 de ani de la victoriile reușite de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice desfășurate în 1976, în orașul canadian, deşi a recunoscut că nu a avut o evoluţie extraordinară.
”E plăcut că după 40 de ani am câștigat aici la Montreal. E un lucru frumos pentru români și sunt fericită că am putut-o face. A fost dificil pentru mine să vin de pe zgură pe hard. Nu a fost cel mai bun tenis al meu, deoarece nu am putut să-l joc. Ea (Keys) a lovit foarte puternic. Știe toată lumea că nu pot lovi mai puternic decât ea, e imposibil la corpul meu și la înălțimea mea”, a spus Halep la conferința de presă de după finala de simplu.
La rândul său, Madison Keys a declarat după meci că, într-o finală, o singură persoană pleacă acasă bucuroasă. „Evident nu a fost o săptămână rea, deoarece am pierdut doar un meci. Cred că am făcut un turneu bun. Mi-aș fi dorit ca ziua să fie diferită”, a spus Madison Keys.
Româncele, învinse la dublu
Deși extenuată după ce a jucat câte două meciuri pe zi (sferturi, semifinale, simplu și dublu), Halep a luptat duminică și în finala de dublu, o premieră pentru ea, alături de Monica Niculescu. Cele două au trebuit să să recunoască învinse cu 6-3, 7-6 (5) de rusoaicele Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, dublu câștigătoare de Mare Șlem.
„Cred că meciurile de dublu mă ajută să exersez la retur, dar și serviciul. Iau toate lucrurile pozitive și încerc să mă bucur de tenis”, a mai comentat Halep.
La rândul ei, Monica Niculescu le-a mulțumit suporterilor români pentru susținere, dar și Simonei pentru faptul că a acceptat să joace alături de ea. „M-am simțit foarte bine în fiecare meci, am crescut și am jucat din ce în ce mai „, a precizat Monica Niculescu.
https://youtu.be/cMivPgTHwDg
https://youtu.be/KQBu5YeTjz8